Remus Cernea devine antreprenor cu o afacere cu mâncare vegană

Fostul deputat Remus Cernea devine antreprenor și intră în business. El pornește o afacere cu mâncare stradală vegană cu care vrea să salveze planeta.

Remus Cernea înființează o companie care va produce street food 100% vegetal, iar primul punct de vânzare ar fi într-un mall din București. Mai mult, tot echipamentul folosit va fi alimentat cu energie verde produsă de panouri solare.

Fostul deputat a căutat să obțină finanțare prin platforma de crowdfunding Indiegogo unde a căutat să obțină 8000 de dolari. El a reușit să obțină doar 19% din suma cerută, de la 23 de persoane, adică 1555 de dolari.

Totuși, fostul debutat nu se bazează doar pe acești bani pentru a porni afacerea, ci pe finanțarea obținută prin programul guvernamental Start-Up Nation. Potrivit antreprenorului, proiectul acestuia s-a clasat pe locul 310 din 33.514 de proiecte depuse și a reușit să obțină 40.000 de euro.

Remus Cernea susține pe pagina proiectului Indiegogo că reducerea consumului de carne și de produse lactate este metoda cea mai eficientă de a reduce impactul negativ al omenirii asupra Pământului. De aceea, el vrea să promoveze consumul de mâncare vegană, iar compania sa ar produce clătite, salate, sandvișuri și gogoși 100% vegetale.

"Tranziția cât mai rapidă (de dorit în câțiva ani, maxim un deceniu) către o economie cu zero emisii și fără cruzime față de animale este esențială pentru a limita creșterea temperaturilor globale, a prezerva pădurile defrișate pentru a face loc culturilor necesare hrănirii animalelor din ferme și pentru a salva, în cele din urmă, civilizația noastră așa cum o știm", este de părere Cernea.

El va administra afacerea împreună cu sora lui, Magda Cernea, care este doctor în științe medicale și psiholog.

Când se lansează afacerea cu mâncare vegană a lui Remus Cernea? "Mai sunt câțiva pași de realizat până la debutul propriu-zis al activității, dar suntem pe drumul cel bun", a scris el pe pagina sa de Facebook.



Citeste si