- 26 Noiembrie 2025
Retrospectiva Samsung 2025: ce a fost, ce-i acum și ce vine VIDEO
Credeam ca telefonul meu favorit de anul ăsta să fie Samsung Galaxy S25 Ultra, dar nu. Mi-au rămas în suflet un pliabil și un telefon care a deschis o categorie. Adică Z Fold 7 și S25 Edge.
Samsung a rafinat hardware-ul pe telefoanele clasice, iar inovația a venit pe telefoanele pliabile, care sunt mai bune ca niciodată. Pe toate a fost îmbunătățit software-ul, cu un focus suplimentar pe AI. Cât de folositor a fost, afli tot azi de la mine.
Acesta este rezumatul Samsung pentru 2025 și ce vreau eu de la companie în 2026. Iar de la voi aștept în comentarii sugestii pe care să le trimitem mai departe către ei, ne-am înțeles?
2025 a fost anul AI2024 sau 2025 au fost anul AI? De-a lungul mai multor clipuri de pe Technoloust când am avut noi produse la test ne-am întrebat dacă funcțiile AI au un rost sau sunt doar marketing pentru că lumea vorbește despre asta.
Părerea mea e simplă. Suntem în epoca experimentării cu AI. Multe dintre aceste experimente vor dispărea și vor fi uitate pentru că oamenii pur și simplu nu le vor folosi. Oamenii nu mai instalează aplicații noi, avem din ce în ce mai puțin dorința să experimentăm lucruri pe care nu le cunoaștem. Și o zic din perspectiva omului pasionat de tehnologie. Maică-mea sigur nu le-ar folosi, deși probabil ar ajuta-o de multe ori.
Experimentul AI triază astăzi pentru că trebuie să ajungem într-un moment în care funcțiile acestea să fie cât mai bine integrate în viața noastră de zi cu zi. Îți dau două exemple de cum folosesc eu inteligența artificială. Pe desktop folosesc de ceva vreme browserul Comet de la Perplexity. Am un asistent AI integrat tot timpul, nu trebuie să deschid un tab nou. Dacă văd un clip sau citesc o pagină, pot ruga asistentul rapid să-mi facă un rezumat sau să-mi găsească o anumită informație. Nu fac niciun efort suplimentar, totul e acolo unde le găsesc.
Pe mobil, de exemplu, pentru că acum folosesc acest Z Flip 7 am o funcție pe care o folosesc foarte des, cea de Photo Assist. Nu sunt mare fotograf, dar dacă fac o imagine urbană voi găsi mereu ba trei oameni care nu trebuie să fie în cadru, ba fire de electricitate, ba o clădire pe care nu doresc chiar în cadru. Pentru că am funcția asta integrată în editarea de fotografie, apăs o singură dată pe buton și pot să scoate anumite lucruri cu ușurință. Nu o caut, nu mă chinui să editez o poză. E acolo.
Pentru Samsung, căci despre ei fac rezumatul ăsta, 2025 a fost an de maturizare AI. Sunt convins că la anul unele funcții nu vor mai exista, dar vor exista altele noi.
Telefoanele companiei sud-coreeene, de la flagship-uri spre mid range, au integrat matur mai multe funcții AI, cum ar fi
○ Circle to search - să cauți rapid orice vezi pe ecran
○ Setting Search și Gallery Search, ca să cauți de exemplu o poză în funcție de ce-ți amintești că este în ea
○ Generative Edit și Photo Assist - să extinzi poze, să adaugi sau să ștergi
○ Auto trim - editare automată a clipurilor video
○ Audio Eraser - să elimini zgomotele de fundal din înregistrări audio sau din video, dacă faci vlog sau înregistrări din vacanță
○ Writing Assist - te ajută să scrii sau să reformulezi emailuri sau mesaje. Ca mesajul ăla de despărțire să sune cât mai bine.
○ Transcript Assist - folosești funcția de reportofon și transcrie pentru tine
○ Interpreter - traducere bidirecțională
○ Live Translate - traducere a apelourilor
○ Now Bar și Now Brief - rezumate utile care pot fi văzute pe ecranul de blocare
Hai să îți zic sincer ce cred eu că e util. Editarea pozelor e necesară, writing assist te ajută extraordinar de mult când nu ai inspirație, iar audio eraser e bun dacă te filmezi cu telefonul. Nu sunt încă destul de convins pe partea de traducere, dar nici nu am fost pus în situația în care chiar să nu mă înțeleg cu cineva, como se dice aici la voi, un gelato.
Chiar și dacă 3 funcții AI din 10 rămân în 2026, tot e bine. Deși unele funcții sunt meh, ce am apreciat la Samsung în 2025 e că le-a integrat natural în software, fără să pară că au fost puse acolo doar ca să se laude în materialele de marketing, așa cum am văzut la alți producători. Ce mi-aș dori eu însă în 2026 e și un redesign de One UI, că mi se pare că s-a învechit un pic.
Ce am testat și ne-a plăcutÎn 2025 am testat aici pe Technolust 4 dispozitive de la Samsung. Și voi zice de ce. Galaxy S25 Ultra pentru că e cel mai puternic telefon al Samsung și probabil unul dintre cele mai bune de pe piață. Samsung Galaxy A56 pentru că e un reper pentru mid range, Samsung Galaxy S25 Edge, primul telefon subțire lansat anul ăsta, după care au venit iPhone Air și Moto Edge 60, dar și Samsung Galaxy Z Fold7, pliabilul care a spălat din păcatele Samsung din anii precedenți când mă frustra cu grosimea sa. Z Fold7 a sclipit în 2025, trebuie să o zic sincer, din primul moment când l-am atins la prezentarea Samsung din România. Un telefon subțire și cu optimizare excelentă de software.
Hai să îți zic ce mi-a atras atenția la fiecare.
Samsung Galaxy S25 UltraS25 Ultra m-a frustrat. O zic din start. S25 Ultra e un telefon cu caracteristici foarte bune, o cameră excelentă, dar care mi s-a părut un upgrade cam leneș.
Față de 2024, S25 Ultra a fost mai ușor, doar 218 grame, iar modulul camerei a devenit asemănător cu cel de la modelele mai mici, adică 3 camere cu inele înconjurătoare. Specificațiile tehnice au fost îmbunătățite discret, adică Snapdragon 8 Elite for Galaxy, 12 GB de RAM și stocare până la 1 TB, ecran de 6,9 inci, mai mare, într-un șasiu de aceleași dimensiuni și cu luminozitate de 2600 de niți.
Ultra a avut o baterie de 5.000 de miliamperi care se încărca la 45 de wați care a oferit performanțe decente, adică o zi și un pic, fără să exagereze și nu mai are suport pentru pix cu Air Gestures.
Astăzi cu Android 16, după actualizare, S25 Ultra a combinat funcțiile de AI pe care le-am menționat anterior cel mai bine, într-un sistem de operare solid, dar care necesită acel redesign.
Samsung Galaxy A56A56 e plictisitor și asta e bine. L-a testat Florin Cașotă aici pe Technoloust și a spus că e ușor de recomandat, nu degeaba e unul dintre cele mai populare telefoane ale companiei.
Ce plusuri a avut? Design premium, ramă de aluminiu, certificare IP67 pentru apă și praf, se simte subțire. Ecranul super AMOLED de 6,7 inci are o rezoluție Full HD+ și rată de refresh 120 de Hz, cu protecție Gorilla Glass Victus+, nu des întâlnită pe un mid range. Folosește Exynos 1580 pe 4 nanometri și se descurcă bine în aplicații, multitasking și editare foto.
Alt avantaj? Încărcare la 45 de wați, chiar dacă sub media industriei. Fotografiile sunt detaliate, culori puternice și contrast bun, atât pe timp de zi și de noapte, dar imaginile sunt cam saturate, cumva un păcat al mid range-urilor care sunt optimizate pentru mai mulți oameni, decât pentru pasionați.
Ce-i lipsește? Nu are senzor telefoto, nu are slot pentru microSD, nu se încarcă wireless și are o performanță GPU relativ modestă pentru gaming.
Samsung Galaxy S25 EdgeȘtii ce am zis eu despre S25 Edge? Că e cel mai interesant și banal telefon testat anul ăsta. În timp ce toți așteptam iPhone Air, Samsung a venit discret cu Galaxy S25 Edge și a arătat ce poate un telefon subțire. Eu l-am supus chiar unui test de 24 de ore, în care am făcut un vlog pentru a arăta cât de rapid se descarcă. Și da, iei telefon subțire, ai o zi de autonomie.
Carcasa ultra slim de 5,8 milimetri mi-a plăcut mult și a impresionat oameni pe care i-am întâlnit când testam terminalul, iar procesorul Snapdragon 8 Elite for Galaxy e ce trebuie. Pe mine m-a bucurat faptul că Samsung nu a creat Edge ca pe un mid range, ci ca pe un alt membru al familiei S25.
Plus, i-a pus camera de 200 de megapixeli principală, un ultrawide de 12 megapixeli, dar bineînțeles că am plâns că nu am avut telefoto pe ea. În momentul lansării S25 Edge costa destul de mult, vreo 5.800 de lei, dar începe să devină o opțiune foarte mișto azi. Nu e pentru toată lumea, dar mi se pare că intră în categoria lui Flip 7, adică telefoane de lifestyle mai mult decât orice.
Samsung Galaxy Z Fold7Galaxy Z Fold7 e maestrul productivității și anul ăsta au fost adăugate lucruri bune la el. Pentru prima oară după mulți ani, Fold mi-a trezit interesul.
Z Fold 7 are o baterie bună, o balama nouă, un modul de cameră comparabil cu S25 Ultra, un senzor de amprentă bun, un ecran mare bun, un ecran frontal excelent și un software optimizat perfect pe un pliabil pentru productivitate.
Florin Cașotă v-a vorbit aici despre cum e să folosești zi de zi Z Fold7, căci asta utilizează acum. A vrut să vadă dacă cel mai scump telefon pe care l-a folosit vreodată se ridică la nivelul așteptărilor.
Florin a apreciat split screen, că poți folosi mai multe aplicații deodată. Cu cât apelezi la split screen în modul deschis, cu atât vei aprecia telefonul mai mult. Pentru asta ține minte să activezi Multi-Window pentru toate aplicațiile, ca să le forțezi să se deschidă în split screen, chiar dacă nu au nativ asta. Și aici e Samsung de apreciat, că a făcut experiența software pe pliabile să fie adaptată la alte nevoi decât pe un flagship obișnuit.
De asemenea, e un dispozitiv excelent pentru cei care nu au un sistem de entertainment modern în mașină, cu ajutorul ecranului mare, iar Flex Mode, care împarte ecranul în două, îți permite să vezi filme sau conținut când mănânci sau în avion, fără un suport suplimentar.
Forma telefonului e perfectă pentru selfie-uri și vlogging. Dacă activezi Cover screen preview folosești camera principală pentru selfie-uri. Și aiselfie-uri de 200 de megapixeli. În plus, dacă vrei să ai o prezentare, de exemplu, poți să faci în continuare multitasking ca să ai practic un prompter pe ecran.
Z Fold7 e despre productivitate și toate funcțiile de AI de mai sus funcționează excelent pe acesta, fiind cumva cele mai adaptate. Pentru că AI e despre productivitate, iar Z Fold7 e pentru direcția asta.
Minusurile lui Z Fold7 vin din viteza de încărcare. E limitată la 25 de wați, iar Z Fold7 necesită o oră și jumătate pentru a ajunge la 100%. Florin a reușit să ajungă chiar și la 7 ore de screen time cu o singură încărcare, dar media e puțin mai jos.
Galaxy Z Fold7 e surpriza de anul ăsta. E cel spectaculos.
Samsung Galaxy S25 FE și Samsung Galaxy Z Flip7Au fost două telefoane pe care nu am apucat să le testăm în detaliu. Acum folosesc un Z Flip7 de ceva vreme, pentru că simt că i-am acordat multă atenție lui Z Fold7, dar nu am vorbit destul despre cum e viața cu Z Flip7.
Pe Z Flip7 l-aș încadra, dacă l-aș compara cu telefoanele normale, în categoria de low flagship, pentru că vine cu calități puternice - ecranul LTPO AMOLED, un ecran excelent de 6,9 inci, Android 16, 12 GB de RAM, stocare de la 256 la 512 GB și camere decente, de 50 de megapixeli wide sau 12 megapixeli ultrawide. E pentru cei care apreciază confortul unui telefon care să nu-i deranjeze în buzunar și la buzunar, pentru cei care vor să vadă notificările, dar să nu aibă ecranul pornit mereu, pentru că folosesc ecranulfrontal.
Nu este la fel de performant la nivel de camere precum Z Fold7 sau S25 Ultra, de exemplu, dar vine cu toate funcțiile AI menționate. Unde cred că Z Flip7 este un compromis e la baterie, 4.300 de miliamperi cu încărcare la 25 de wați. E și un accesoriu de fashion care încă din momentul lansării a costat surprinzător de puțin.
Și pentru că am zis de FE, acesta e un telefon care e lansat de obicei în a doua jumătate a anului și pe care l-aș descrie ca un hibrid între S25 simplu și S25 Ultra. Ia din componentele de la fiecare telefon lansat, le aranjează un pic diferit și de obicei e mai puțin decât S25 Ultra, dar mai mult decât un S25 simplu. Anul ăsta avantajul lui S25 FE e că are o cameră triplă, inclusiv cu un modul telefoto optic 3X de 8 megapixeli. Ecranul e la fel de bun ca la modelele anterioare, stocarea începe chiar de la 128 de GB, ca să nu dai prea mult, iar bateria e de 4900 de miliamperi, ceea ce va duce la o zi jumătate de autonomie.
Merită să le cumperi pe acestea două? Am niște păreri.
Ce recomand să cumperi acumMie îmi place mai mult să recomand telefoane la final de an decât în momentul lansării. E simplu. Le iei când sunt lansate și atunci plătești prețul lor integral, dar dacă ai un pic de răbdare poți găsi niște super oferte.
La final de 2025 eu aș zice că din gama Samsung ai două opțiuni care par total opuse. O opțiune ar fi Samsung Z Fold7, pentru că upgrade-ul în 2026 nu va fi răvășitor, care acum nou a ajuns la 7800 de lei, un cost care este la nivelul lui S25 Ultra din momentul lansării. Dacă ai văzut review-ul lui Florin Cașotă, dar și clipul în care vorbește despre cum e viața cu telefonul după o lună, îți dai seama că poți face mult mai multe lucruri cu Foldul astăzi. Plus că e mai ușor ca niciodată și pliabilul nu mai e o corvoadă.
Și mai e un telefon care stă ascuns acolo, dar pe care cei mai mulți îl vor dori. E vorba de A56 care a avut și de Black Friday ofertă bună, iar azi e 1400 de lei nou. Telefonul ăsta e un cal de bătaie cu acțiune lungă. Pentru mai puțin de 300 de euro ai un telefon extrem de decent pentru următorii 3-4 ani.
Și Ultra este de recomandat acum, costă 5100 de lei, iar de Black Friday chiar a avut și o reducere consistentă, în timp ce S25 FE e 2700 de lei. Iar dacă vrei să experimentezi cu un telefon extrem de subțire, Edge e 3600 de lei, în timp ce Z Flip7, pe care-l folosesc eu acum, a ajuns la 4500 de lei.
Ce așteptări avem pentru 2026Următoarea generație de serie S va fi lansată ca în fiecare an în ianuarie sau înspre luna februarie. Informațiile online confirmă câteva așteptări pe care le aveam de la Samsung, fără însă să revoluționeze lucrurile. Dar după mulți ani în care ne-am dorit un anumit lucru de la Samsung, el se îndeplinește.
Datele despre viitorul Galaxy S arată că încărcarea va deveni într-un final mai rapidă, cu modelul de top care va ajunge la 60 de wați pe fir și 25 de wați wireless, o transformare atât de dorită de toată lumea. Știu că Samsung a fost foarte conservator în privința asta de-a lungul anilor, dar este timpul să se alinieze cu ceilalți producători care îi pot lua fața doar vorbind despre încărcare, deși în mod general nu au ar avea telefoane mai bune. Modelele mai mici vor avea încărcare la 45 de wați și la 25 de wați.
Nu mă aștept la schimbări majore de design pentru seria asta, ci la continuarea aspectului actual, cu un ecran și mai bun la luminozitate, ultimele procesoare Qualcomm Snapdragon, dar același modul principal de cameră. Vrem mai mult de la modulul de 200 de megapixeli care e deja excelent? Vom avea probabil o deschidere mai mare care va permite mai multă lumină să intre.
Evident că aș vrea să văd în magazinele Samsung triplu pliabilul care urmează să se lanseze în Coreea de Sud și pe câteva piețe. Nu va fi un dispozitiv de masă, în niciun caz, dar la cum arată astăzi Z Fold7 și cât a învățat Samsung din dezvoltarea acelui model, sper ca Fold-ul triplu pliabil să fie un spectacol. Nu va fi probabil niciodată un terminal de mase, va fi mai scump decât Fold și mai predispus la a fi distrus. Dar cât de mișto este să trăim într-o perioadă când se lansează așa ceva.