- 22 Aprilie 2020
REVIEW ADATA SE760 - dispozitivul mic care insuflă viață în tehnologii vechi
ADATA SE760 e un SSD portabil de mici dimensiuni, ideal pentru cei care vor să transfere fișiere foarte rapid, să stocheze date sau să crească viteza proceselor de pe dispozitivul lor cu Windows sau Mac OS fără să upgradeze componente interne. Pentru mine a fost o alternativă bună mai ales că am stocare destul de limitată pe un MacBook și voiam să folosesc editarea video mai rapid decât poate duce laptopul meu.
ADATA SE760 e un dispozitiv pe care l-aș recomanda pentru cei care vor să upgradeze dispozitivul lor, să aibă stocare suplimentară sau să transfere fișiere mai rapid decât o face deja dispozitivul lor, dacă au un SSD mai vechis au un HDD lent.
ADATA SE760 are dimensiuni mici, ceea ce e avantajos pentru transportul și stocarea sa. Practic, e de dimensiunea unui stick USB și e foarte subțire. Cel pe care l-am folosit eu avea o culoare gri metalizat. Carcasa este din metal și este rezistentă la șocuri, deși nu-ți recomand să-l trântești de prea multe ori.
În cutia SSD-ului am descoperit două cabluri. Cel pe care l-am folosit eu e USB C to USB C, ceea ce mi s-a părut avantajos, mai ales pentru laptopurile de ultimă generație care nu mai au atât de multe opțiuni de conectivitate ca în trecut. Pentru cei care vor să folosească și mufele USB normale, o pot face cu un al doilea cablu care vine în pachet.
Pentru folosirea SSD-ului nu trebuie să instalezi inițial nimic, îl conectezi și va funcționa. Funcționează atât pe Windows, Mac OS, cât și pe Linux. Dispozitivul poate funcționa de la un sistem de operare la altul, inclusiv pe Android, fără să fie nevoie de formatări suplimentare.
SSD-ul pe care l-am folosit noi avea 1 TB, adică 1.024 de GB disponibili pentru transfer și stocare de date. Conexiunea USB 3.2 Gen 2 de pe ADATA SE760 are viteze de transfer de până la 1 GB/s.
În realitate, viteza a fost stabilă, chiar dacă nu chiar la 1 GB/s, ci în jur de 600 de Mb/s constanți, dar dacă ai transferuri mari de făcut, de 100-200 de GB, aceasta rămâne relativ stabilă, fără scăderi sau creșteri mari, ceea ce conferă estimări precise ale timpului de transfer.
Chiar dacă nu e o situație de performanță tehnică, un minus pe care l-am da acestui SSD ar fi legat de cablurile cu care sosește ADATA SE760. Sunt foarte scurte, ceea ce ar fi putut rezolvat cu cabluri mai lungi, mai ales dacă folosești birouri mici pe acasă, așa cum facem cu toții acum în pandemie.
În momentul de față ADATA SE760 trebuie să sosească pe piața din România. Varianta de 1 TB pe care am folosit-o noi ajunge pe Amazon la aproximativ 180 de dolari, ceea ce e un raport calitate/preț foarte bun din punctul nostru de vedere. Mai sunt variante și de 256 de GB sau de 512 GB.
Per total, dacă vrei performanțe suplimentare fără să faci mari eforturi, doar să ai o mufă USB C, atunci ADATA SE760 e o alegere excelentă.