REVIEW Asus Zenbook Pro Duo: de ce ai nevoie de două ecrane pe laptop

Din ce în ce mai rar apar gadgeturi care să mă entuziasmeze cu adevărat. Dar nu este și cazul lui Asus Zenbook Pro Duo. Acesta este primul laptop cu două ecrane și arată foarte cool, însă de ce ai avea nevoie de două display-uri?

Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


După cum îi spune și numele, Asus ZenBook Pro Duo are un design similar cu celălalte dispozitive din game ZenBook. Capacul are un finisaj metalic, numai că de data aceasta, numele brandului nu mai este în centru. Un alt lucru interesant este balamaua ce ridică laptopul de pe masă atunci când îl folosești, ceea ce face ca aerisirea să fie mai eficientă și tu să-l poți folosi mai mult timp în poală.

Arată ca un ultrabook premium, însă este mult mai greu decât te-ai aștepta. Acest laptop cu două ecrane cântărește 2,5 kilograme, iar dacă adaugi și încărcătorul te aproprii de 3 kilograme.  ZenBook Pro Duo are două fante de aerisire pe lateral, a căror menire este să scoată aerul cald din interior, două porturi USB 3.0, un port USB-C Thunderbolt, mufă de căști și port HDMI. Din păcate, lipsește un cititor de carduri, ceea ce e ciudat având în vedere că laptopul este țintit către creatorii de conținut.

Așadar, lucrurile la exterior par normale, dar totul se schimbă atunci când îl deschizi. Primul lucru pe care-l vei observa este al doilea ecran, apoi tastatura, ce a fost mutată mai jos, iar touchpad-ul în dreapta acesteia.

De ce ți-ai dori un laptop cu două ecrane

ZenBook Pro Duo are două display-uri 4K: unul de 15,6 inchi și altul de 14,1 inchi. Primul ecran este un OLED HDR cu o rată a sticlei față de corp de 89%, are rezoluție 3840 x 2160 pixeli și acoperă 100% gamutul de culoare DCI-P3 și are o rată de contrast de 100,000:1. Al doilea display are o rezoluție de 3840 x 1100 pixeli, deci nu este chiar 4K complet, dar tot pe acolo. Ambele sunt sensibile la atingere și arată excelent.

ScreenPad Plus, cum îi zice Asus, este văzut de Windows ca un al doilea ecran, îi poți schimba rezoluția și poți face mai multe lucruri pe el. Aplicațiile și programele pot fi trecute dintr-un display pe un altul cu ușurință. În partea de jos poți așeza până la trei programe unul lângă altul pentru un multitasking mai eficient.

Va trebui să experimentezi puțin cu el până să găsești combinația perfectă pentru tine. Pentru fluxul meu normal de lucru am avut trei ferestre deschise pe ScreenPad Plus: mailul personal, aplicație de mesagerie și Spotify. Astfel, editam texte pe ecranul principal și aruncam o privire în jos atunci când mai intra un mail sau când cineva scria pe chat, iar pe Spotify puteam să controlez ce ascult printr-o atingere.


Poți folosi pe ambele ecrane un singur program, dar atunci există un spațiu destul de mare la mijloc. Cei de la Asus spun că această soluție ar fi bună pentru programatori care trebuie să se uite la mult text atunci când scriu cod. Un alt scenariu de utilizare pe care l-am găsit util este în editarea video. Poți muta timeline-ul în partea de jos sau fereastra cu resurse și așa mai departe.

Asus spune că ar fi bun și pentru gamerii care fac streaming și în ecranul al doilea ar putea să pună programele de care au nevoie. Totuși, dacă interacționezi cu programele jocul este pus pe pauză, ca și cum ai folosi alt+tab.

Mi-a plăcut faptul că poți grupa programele și le poți porni pe toate printr-o simplă apăsare de buton, de fiecare dată când ai nevoie. Există și un buton prin care poți comuta aplicațiile de pe un ecran pe un altul. Ecranul principal 4K este validat de Pantone și certificat HDR Vesa. Display-ul este OLED, deci ai culori contrastante și perfect pentru muncă și pentru vizionare de filme. Din păcate, al doilea display nu este foarte luminos și cam pălește în comparație cu primul.

Din nefericire, display-ul de 15,6 inci este glossy și va trebui să te lupți cu reflexiile dacă lucrezi afară, însă ecranul mai mic are un finisaj anti-glare ca să nu ai probleme cu neoanele din birouri.

Asus ZenBook Pro Duo - suficient de puternic pentru creatorii de conținut

Modelul care se vinde în România are un procesor Intel i7 - 9750H, generația noua, cu șase nuclee și 12 fire de execuție, ce rulează la o frecvență de bază de 2,6 GHz și capabil de o frecvență de boost de 4,5 GHz.Placa video este una RTX 2060 cu 6 GB memorie virtuală, capabilă de ray-tracing, 16 GB RAM 2666 MHz, iar spațiu de stocare este un SSD de 512 GB. Laptopul poate fi echipat și cu un i9 - 9980 HK, 32 GB RAM și un SSD de 1 TB.

Asta înseamnă că laptopul este suficient de puternic pentru aproape toate sarcinile pe care le-ai putea face pe un asemenea dispozitiv. Poți edita video și am exportat un proiect 4K de 2 minute în aproape trei minute. Procesorul Intel a obținut un punctaj de aproape 1200 de puncte în Cinebench R15, ceea ce este în rândul rezultatelor obținute de acest procesor și pe alte laptopuri.În PCMark am reușit să obțin un scor de aproape 6400 de puncte, iar în 3D Mark Time Spy am ajuns pe la 5900 de puncte.

Laptop-ul nu este unul de gaming, dar datorită componentelor de top se pretează și la astfel de activități. Pentru a testa performanța la acest capitol m-am jucat Metro Exodus și Assassin’s Creed Odyssey.În Metro Exodus, la rezoluție Full HD pe setări grafice ultra am obținut în medie 75 de FPS-uri, iar la rezoluție 4K, tot pe setări ultra, scorul scade la 30 de FPS-uri. RTX 2060 nu este îndeajuns de puternic pentru a duce gamingul 4K la setări grafice mari. Dacă vrei 4K atunci va trebui să reduci setările grafice pe low. În Metro Exodus am putut obține 60 FPS la rezoluție 4K pe setări low. Cum placa video este  RTX vei putea experimenta și cu ray tracing, iar pe 1080p ultra ajunge pe la 60 de fps-uri.



În cadrul Assassin’s Creed Odyssey, scorul obținut este mai mic deoarece jocul nu este foarte bine optimizat. 46 FPS-uri pe 1080p cu setări very high, iar în 4K numărul de FPS-uri scade pe la 25. O performanță satisfăcătoare.

Pe partea termică, lucrurile puteau sta mai bine. Procesorul se încălzește destul de tare, iar sistemul limitează puterea acestuia pentru ca totul să rămână stabil.  Pe hârtie, procesorul ar trebui să ajungă și la frecvențe de boost de 4,5 GHz, dar în gaming și în stress testing, frecvența maximă pe care am văzut-o a fost de 4,1 GHz deoarece temperatura procesorul ajunge chiar și până la 97 de grade celsius. Asta face ca sistemul să reducă turațiile pentru ca temperatura să stea în jurul a 90 de grade celsius.

În cazul plăci video, în stress test, temperatura maximă stă în jurul a 78 de grade celsius, ceea ce este în regulă. Din fericire, laptopul nu se încinge la exterior și-l poți folosi fără probleme, chiar și în poală deoarece balamaua ridică corpul laptopul și nu te prăjești pe picioare. De asemenea, nici ecranul secundar nu se încinge și-l poți atinge, chiar și în condiții de utilizare de stress test.

În cazul sesiunilor de gaming, procesorul stă tot în jurul a 90 de grade, iar placa video RTX 2060 trece pragul de 80 de grade celsius.

Ce compromisuri s-au făcut prin integrarea ScreedPad Plus

Este esențial ca tastatura unui laptop să fie una foarte bună și experiența de scris să fie excelentă. În acest caz, tastatura a fost mutată, însă experiența de scris este una aproape identică ca cea de pe un laptop tradițional.

Tastatura este una destul de bună și m-am obișnuit repede cu ea, chiar dacă este mai jos decât pe alte modele tradiționale. Tastele au o cursă destul de mare, de 1,4 mm și este confortabil să scrii texte lungi, mai ales dacă folosești wrist pad-ul inclus în pachet.  O problemă am avut totuși atunci când îl foloseam în poală deoarece încheitura stătea la un unghi mai mare decât în mod normal.

Touchpad-ul este unul destul de bun, însă poziția nu este una firească și-ți va lua ceva timp să te obișnuiești. Degetele alunecă bine pe el și este destul de precis, dar este cam îngust. Acesta poate funcționa și ca un numpad și te-ar putea ajuta dacă ai multe date de introdus într-un document Excel. Oricum, pentru navigare te vei folosi de un mouse și de ecranul touch.

Cum era de așteptat, autonomia bateriei nu este extraordinară, iar asta era cumva de așteptat când ai două ecrane cu o rezoluție 4K. Așadar, cu playback video pe ambele ecrane, cu luminozitate maximă, bateria ține în jur de două ore.

În regim de muncă de birou, cu WI-FI pornit și luminozitate la 50%, atunci autonomia bateriei ajunge până pe la 4-5 ore. Pentru o autonomie îmbunătățită poți schimba rezoluțiile la Full HD pentru ambele display-uri. Așadar, nu este un laptop pe care să-l cumperi dacă dorești o autonomie de o zi întreagă.

Preț Asus ZenBook Pro Duo și concluzie

Prețul unui astfel de laptop nu este unul mic, iar în România, varianta cu SSD-ul de 512 GB se vinde cu peste 13.000 de lei. Sunt mulți bani, însă pentru această sumă primești ceva ce niciun alt producător nu-ți oferă.

ZenBook Pro Duo se luptă cu un MacBook Pro cu touch bar, iar dacă vrei o configurație similară de la Apple atunci trebuie să dai peste 14.000 de lei, dar nu ai două ecrane 4K, ci unul singur cu o rezoluție 2K, iar placa video de pe Asus este mai performantă decât Radeon-ul din Mac.

Totuși, Mac-ul câștigă la autonomie și portabilitate. Pe Windows, echivalentul ar putea fi un Dell XPS 15 sau HP EliteBook, care au prețuri de pornire la fel de mari.

Prima reacție pe care oamenii o au când le-am arătat laptopul a fost să mă întrebe de ce este nevoie de un al doilea ecran pe un laptop. Pe scurt, pentru că te-ar putea să ajuta în anumite situații precum editarea video și să faci multitasking mai bine.Totuși, eu consider că întrebarea mai importantă este dacă s-au făcut compromisuri mari prin includerea celui de-al doilea ecran.  Tastatura a fost mutată mai jos, dar experiența de scris rămâne una bună, touchpad-ul este cam îngust, însă poți folosi un mouse. Totuși, bateria nu este extraordinară, iar laptopul nu e foarte ușor.

Așadar, în opinia mea, aceste nu sunt compromisuri prea mari, încât să îndepărteze cumpărătorii. Consider că Asus a făcut un pas în direcția potrivită și mă bucur să văd producători care îndrăznesc să facă gadget-uri diferite și noi.

Puncte Pro

- ecranul principal 4K este excelent
- al doilea ecran poate fi util
- faci multitasking mai eficient
- laptopul este performant

Puncte Contra

- sistemul de răcire nu e foarte eficient
- tastatul cu laptopul în poală nu este confortabil
- luminozitate scăzută a display-ului doi
- autonomie mediocră



Citeste si