Review baterie Motorola edge+: Cel mai rezistent smartphone 5G

În acest nou clip articol despre Motorola edge+ vreau să vorbim despre autonomia acestui smartphone de top.

Abonează-te aici la canalul nostru de YouTube. Vezi în avanpremieră review-urile noastre publicate dimineața acolo și nu uita să-ți activezi notificările ca să fii anunțat.


Din clipul anterior am aflat cât de performant este Motorola edge+. Dar degeaba ai un smartphone care zboară prin aplicații, dacă pentru asta trebuie să stai lipit de priză. Din fericire, cu edge+ nu vei avea astfel de probleme. 

Motorola spune că edge+ este cel mai rezistent telefon 5G de pe piață, iar eu tind să cred că acest lucru este adevărat. Asta se datorează, în principal, bateriei de 5.000 mAh, dar nu numai. Motorola a făcut un mix de componente care garantează atât o experiență multimedia extraordinară, cât și o autonomie peste medie. Mai exact, procesorul Snapdragon 865 este foarte bine echilibrat, eficient din punct de vedere al consumului energetic, și jonglează între nucleele de mare viteză și cele menite aplicațiilor mai puțin solicitante, pentru a nu consuma inutil bateria.

Apoi mai este display-ul. Cu o dimensiune suficient de mare cât să te bucuri de orice conținut, dar nu atât de mare încât să te incomodeze, cu o rezoluție bună care oferă claritate, dar și cu o rată de refresh de 90Hz, display-ul de pe Motorola edge+ nu arde curent degeaba, de dragul de a-ți lua ochii cu valori prea ridicate ca să conteze sau ca să le simți în utilizare. Pe scurt, nu ai nevoie de QHD, dimensiuni de tabletă și refresh rate de 120Hz, ci ai nevoie de baterie, și Motorola edge+ oferă asta. 

Dar haideți să vedem și cât ține, efectiv, bateria lui Motorola edge+ în utilizarea  de zi cu zi. 

Sunt un heavy-user. Asta înseamnă că telefonul e mereu în mâinile mele sau în apropiere. Am două conturi de email care se sincronizează constant, Messenger-ul e permanent bombardat de mesaje, primesc apeluri, consum mult conținut video, am și căști sau smartwatch conectate prin bluetooth. În acest mod de utilizare, am descoperit în Motorola edge+ un prieten de nădejde care ”obosea” abia în jurul prânzului în a doua zi de utilizare.

Un utilizator mai temperat, cu mai puține notificări și cu o dependență mai puțin accentuată poate scoate din Motorola edge+ mai bine de două zile de utilizare fără probleme. Apoi, smartphone-ul îți permite să mai scazi din rezoluție, să duci rata de refresh a ecranului mai jos și să obții și mai multe ore de utilizare - deci dacă nu ești un mare consumator de gaming pe mobil sau de conținut video și vrei un smartphone puternic care rezistă, poți opta și pentru această variantă. Am avut zile în care nu voiam să mă ridic din pat și făceam binging pe Netflix - edge+ duce până la 14 ore de redare video online la o singură încărcare și până la 20 offline, deci dacă vrei poți să-ți petreci toată ziua la seriale fără să te muți până în fața televizorului.

Dacă vrei un weekend departe de civilizație și de aglomerație și ți-ai propus să stai trei zile la cort, deconectat de tot ce înseamnă rețele sociale, emailuri și alte stresuri cotidiene, poți face asta fără să-ți faci griji că nu găsești o priză în jur. edge+ stă în standby circa 100 de ore, deci îl poți folosi în excursia ta pentru GPS, fotografii și apeluri fără să cari și o baterie externă după tine. La gaming e normal ca bateria să se consume mai repede, dar chiar și dacă te joci câteva ore bune dimineața vei mai avea suficientă energie cât să îți duci restul treburilor la bun sfârșit până seara. Bateria mare și optimizările fac din edge+ un companion de încredere pentru orice context și orice activitate.

Iar acum să vedem și cum se încarcă Motorola edge+, dar și ce altceva mai știe să facă.

edge+ vine cu un încărcător Turbo Power în cutie. Acesta încarcă smartphone-ul la 18W, ceea ce poate părea puțin față de telefoane care se încarcă la 25, 30 sau chiar 50W. Cel mai probabil, Motorola mizează pe longevitatea bateriei. Nu vă gândiți că un ciclu de încărcare vă va mânca mult timp din viață. În aproximativ 2 ore, telefonul ajunge de la 0 la 100%, iar combinat cu autonomia de circa 2 zile, aceste rezultate sunt mai mult decât satisfăcătoare. edge+ se încarcă și wireless rapid, la 15W, dar știe să încarce wireless și alte dispozitive, prin reverse wireless charging. Poți încărca un alt smartphone activând opțiunea din setări, urmărind marcajele luminoase de pe margini și poziționând celălalt smartphone deasupra. 

Atât despre autonomia lui Motorola edge+. Data viitoare vorbim despre camerele foto.



Citeste si