- 28 Iunie 2022
REVIEW F1 22 - cel mai realist titlu de până acum pentru pasionații de Formula 1
Jocul este cu atât mai important pentru că este sincronizat cu noul regulament al campionatului de Formula 1, cu un design nou al mașinilor și o aerodinamică făcută pentru a îmbunătăți calitatea curselor. Iar acest lucru a fost transpus și în noul F1 22, alături de noi circuite prezente în calendar, noii piloți și o experiență îmbunătățită față de edițiile anterioare.
Ce urmează nu este un review exhaustiv. De asemenea, este unul amplasat între cei care vor să joace F1 22 aproape competitiv și cei care vor să se relaxeze. Din punctul meu de vedere F1 22 nu este un simulator și nici nu trebuie să fie. Este la limita aceea în care e provocator, dar nu frustrant. Pentru o experiență bună eu vă recomand volanul. Odată trecut de la controller, lucrurile nu au mai fost nimic la fel.
Dar care sunt principalele schimbări pe care le vei vedea?Evident calendarul a fost actualizat pentru a respecta calendarul Formulei 1, mașinile au fost modificate pentru a avea designul celor de anul acesta și au fost introduse noile formate de curse, cum ar fi F1 Sprint, o cursă scurtă sâmbăta, care stabilește grila de start pentru duminică.
Apare și circuitul de la Miami, care a debutat anul acesta în Formula 1. E un circuit provocator, aduce aminte de cel din Baku sau poate de cel din Vietnam, care nu a existat și în realitate din cauza pandemiei, ci doar în jocul din 2020. Nu e cel mai dificil circuit din calendar, dar zidurile din stânga și din dreapta te vor provoca. Iar designul general e unul spectaculos. La nivel de circuite au apărut și noile modificări de layout din Catalunya, Australia sau Abu Dhabi.
Cum începi și cum joci F1 22?Pentru următoarele adăugiri din joc, trebuie să încep să povestesc experiența mea. Ai două moduri de carieră - ești ori pilotul unei echipe existente, ori ești pilot și patron și creezi echipa ta de la zero. Dar experiența începe cu F1 Life, o nouă adiție unde se vede influența EA Sports și, pe viitor, un generator de bani pentru această franciză. Pe scurt, F1 Life îți permite să-ți personalizezi „sufrageria” ta virtuală. Alegi hainele pe care le porți, canapeaua, pereții, lămpile și covoarele.
Toate acestea includ și versiuni gratuite ale unor feature-uri, dar și versiuni care pot fi cumpărate cu Pitcoins, moneda digitală asociată jocului. Și am văzut deja câteva opțiuni branded de la Puma, de exemplu.
Ai nevoie de așa ceva? Personal nu sunt fanul acestor lucruri. Nu vreau să investesc foarte mult în joc și dacă aș face-o nu o voi face pentru o sufragerie virtuală. E o adiție adusă cam de nicăieri și care nu vine cu un bonus pentru experiența din joc. Nu durează mult să setezi toate acele lucruri, dar nu am văzut scopul. Recunosc însă că sunt unul dintre cei care vor să se bucure de joc fără o experiență prea mare. We went car racing, Toto, dacă înțelegeți diferența. Dar poate acest lucru e pentru cineva. Poți obține diferite item-uri din această sufragerie dacă avansezi în Podium Pass, acolo unde ai de rezolvat diferite provocări de-a lungul jocului. F1 Life va funcționa și ca un lobby pentru Multiplayer, unde jucătorii vor putea să vadă avatarurile și hub-urile celorlalți prieteni. Again, not very spectacular, dar înțeleg nevoia aceasta din partea francizei. Riscul aici e să nu se abuzeze de ea pe termen lung pentru beneficii financiare.
Odată ce ți-ai setat hub-ul, această sufragerie, poți să alegi ce să faci. Eu am început cu My Team, acolo unde pornești o echipă de la zero, personalizezi modul în care arată mașina, combinezoanele, căștile, alegi motorul și direcțiile de investiție. E drumul cel mai lent către glorie în acest joc, chiar și dacă nu setezi dificultatea atât de sus. Pentru că mașina ta va fi invariabil printre cele mai lente în campionat, dar asta face lucrurile mai bune.
Eu am setat dificultatea la 75, iar acest lucru îmi oferă un weekend complet. Personal nu duc și sesiunile de antrenament, ci le pun pe modul Quick Practice care poate aduce puncte și beneficii pe care le poți investi apoi în dezvoltarea de piese pentru ca mașina ta să devină mai competitivă.
My Team poate începe acum din 3 locuri. Poți să fii Newcomer, Challenger sau Front Runner. Acest lucru îți setează deja nivelul bugetului și performanței. Eu vă recomand Newcomer pentru a fi mult mai provocator, deși vei avea nevoie probabil de cel puțin 5 sezoane ca să ajungi să câștigi curse.
Mi-am făcut echipa, Leyton House, am ales numele fostei echipe la care a lucrat legendarul inginer Adrian Newey, astăzi la Red Bull. Motivul? Mi-a plăcut mereu schema de culori pe care am încercat, fără succes, să o replic în acest joc. Ca și în anii precedenți alegi sponsorii și te pui pe treabă. Colegul tău de echipă vine dintre piloții actuali de Formula 2 sau dintre piloții de rezervă ai echipelor. Dacă ai modul Champions, pe care l-am jucat eu, vei avea acces și la piloți retrași din activitate. Și deși asta pare interesant, mie nu mi-a plăcut nici în F1 2021 acest mod. Efectiv vreau un mod cât mai realist. Și da, poate îl aduc din retragere pe Nico Rosberg, dar nu vreau să joc cu Jacques Villeneuve sau cu Ayrton Senna. Îmi strică realismul. Dar dacă ești fan, o poți face.
Acum în curse. Mașinile se simt relativ diferit anul acesta de condus față de anii precedenți, dar îmi place foarte mult ceea ce a făcut Codemasters EA Sports cu designul mașinilor. Reflexiile de lumină sunt mai de calitate, efectele atunci când plouă sunt mai realiste, atât pe viziera căștii tale, cât și pe circuit, unde detaliile picăturilor de ploaie sunt mult mai evidente. La fel de bine se văd și trasele ideale pe unde au trecut mașinile și au început să usuce circuitul.
Dincolo de aspectele de design static ale mașinilor, experiența de joc mi se pare mai fluidă, iar dinamica accidentelor este mai reală, modul în care mașinile se strică fiind mult mai aproape de realitate decât până acum. Însă față de F1 2021 am observat că acest lucru aduce o dificultate crescută. Accidente minore unde în anii precedenți puteam scăpa doar cu înlocuirea spoilerului față se soldează acum cu ruperea totală a suspensiei și abandonul din cursă.
Ce lucruri noi am putut vedea jucând timp de un weekend F1 22?Fără îndoială că pe măsură ce te joci F1 22 vei descoperi mult mai multe lucruri ca mine, dar pentru că am experiență de la F1 2018 încoace simt câteva îmbunătățiri de la an la an în dinamica jocului și a curselor în sine. Pentru că pentru mine acestea sunt cele mai importante.
Personal nu sunt printre cei care joacă F1 online în lobby, nu îmi place competitivitatea, ritmul de acolo, dar și adversarii agresivi. De asemenea, nu mă joc pentru întreaga poveste, dar nu caut niciun simulator. Joc F1 pentru o fantezie, aceea de a fi pilotul unei echipe sau pilotul-proprietar al uneia. Îmi zic mie că mă joc pentru relaxare, deși de multe ori mă frustrează.
Acum hai să vorbim despre lucrurile pe care le-am simțit eu jucând acest joc în weekend. Menționez că am setat jocul un pic mai jos decât am făcut-o cu F1 2021 la dificultate, undeva pe la 75, deși de obicei joc la 81. Dar la 81 e cam nivelul meu maximum de mediocritate, pentru că mai sus devine pur și simplu o frustrare. De asemenea, nu mă joc fără assist-uri, deși am asistul de frânare la nivelul Low, iar Traction Control la Medium. Indicatoarele de frânare sau trasă ideală sunt menținute doar pentru viraje, pentru că nu am avut energia să învăț peste tot punctele de frânare ideale, deși pe multe circuite deja le intuiesc.
Cum se simte F1 22? Ca o experiență care e între simulator și arcade. Nu îmi place să joc fără să existe damage pe mașină, așa că pun totul pe Simulation. Din acest motiv trebuie să fii atent. Foarte atent. Față de edițiile anterioare am observat o îmbunătățire considerabilă a calității adversarilor, nu atât că sunt mai dificili, ci pentru că sunt mai inteligenți și mai realiști.
Duelurile mașină lângă mașină sunt mult mai realiste, adversarii nu intră în tine dacă reușești să faci un dive bomb în viraj, au o atenție mai mare spațială și nu mai pare totul atât de mecanic, fiind și mai imprevizibili în modul lor de a se apăra sau de a ataca. De asemenea, în titlurile anterioare vedeam o tendință a acestora de a da cu mașina în tine pe linia dreaptă în depășire, cumva încercând să ajungă pe trasa ideală setată pentru ei. Anul acesta depășirile sunt mai curate, dar mai riscante din partea lor.
În același timp, pe lângă faptul că duelurile sunt mai realiste, adversarii fac uneori greșeli imprevizibile, ceea ce e destul de satisfăcător ca experiență reală. Am observat piloți în fața mea care ratau apexul unui viraj sau care, dacă te apărai așa cum trebuie, pierdeau aderența în viraj și ieșeau în decor. În plus, stând în spatele lor în timp ce se duelau între ei am observat că și aceste dispute sunt mai realiste. Dacă doi adversari se luptă în fața ta în joc vei avea șansa să câștigi 1-2 secunde pe tur, lucru ce se aseamănă cu realitatea. Iar duelurile lor sunt mai agresive.
Alte îmbunătățiri ce țin de realitatea jocului țin de „kerbs” sau, cum se spune în limba română la comentariul e Formula 1, vibratoare. Anul trecut una dintre problemele jocului era duritatea acestor borduri care distrugeau podeaua mașinii aproape în fiecare cursă. Era foarte greu să imiți trasa ideală pe care o vedeai la piloții reali, care folosesc vibratoarele destul de mult, pentru că acestea ori distrugeau mașina, ori o încetineau considerabil. Iar force feedback-ul din volan era groaznic. Anul acesta au fost studiate mai bine vibratoarele și pot fi folosite în avantajul piloților. Nu mai sunt atât de dure peste tot, ci doar în anumite situații care sunt inspirate de realitate. Anul trecut părea că toate circuitele au vibratoare la fel de dure, ceea ce pur și simplu nu era corect. Așadar, poți concura mai dur, poți folosi trase alternative sau mai largi pentru a depăși sau pentru a te apăra. Și, foarte important, poți frâna pe vibratoare în mod eficient, lucru imposibil anul trecut. La fel de bine, însă, acestea te pot trimite în decor mai ușor dacă accelerezi la ieșirea din viraje pe ele sau frânezi în timp ce mașina nu este îndreptată la 90 de grade.
Câteva detalii ce țin de realismul experienței mi-au plăcut. În generațiile anterioare ale jocului nu exista un efect al cauciucurilor reci cu adevărat, deși indicatoarele grafice arătau că sunt sub temperatura optimă. Nu simțeai cu adevărat o influență importantă. Dar acum, chiar și când joci casual, în funcție de circuit cauciucurile noi pot să-ți cauzeze o problemă. M-am trezit ieșind de la boxe și pierzând o secundă față de cel din spatele meu doar pentru că aveau zero aderență. Totul revine până la jumătatea sau finalul turului, ceea ce e apropiat de realitate. Acest element suplimentar de simulare față de experiența reală a unui pilot de Formula 1 face jocul mai complet. Jucând Gran Turismo 7 în ultimele luni am apreciat acolo cât de bine se simte uzura cauciucurilor și încălzirea suplimentară a acestora.
Un alt element pe care în anii precedenți îl vedeam pe grafică, dar pe care nu-l simțeam la volan este încălzirea frânelor. Știu, e o chestie de geek, dar chiar mă joc F1 22 pentru că sunt pasionat de Formula 1. Și realist chiar nu e un joc pentru cine nu se bucură și de cursele reale, sunt altele mult mai interesante. Dar dacă te aperi destul de intens sau încerci să fii mai agresiv, frânezi mai târziu și mai puțin delicat. Practic trântești pedala de frână. Acest lucru încălzește frânele, iar la finalul unei ture de circuit ar trebui să simți că această supraîncălzire scade din calitatea lor. Ei bine, până acum nu simțeam acest lucru în joc, însă anul acesta am descoperit-o pe pielea mea când punctul meu de frânare s-a mutat câțiva metri mai încolo. Soluția? A trebuit să îmi reduc un pic șarja de atac, să folosesc pedala mai delicat și să încerc să frânez mai încet, dar mai din timp, pentru a putea răci frânele. Iar unde puteam să folosesc sistemul „lift and coast”, adică să ridic piciorul de pe accelerație și să las mașina să-și reducă viteza din frâna naturală a motorului.
Despre ce alte lucruri noi sau schimbări incrementale pot vorbi? Pentru cei care sunt pasionați de Formula 1 știu că mașinile actuale sunt niște hibride și au o stocare de energie numită ERS. Energy Recovery System practic. Acesta ajută la o viteză mai mare pe liniile drepte și e util atunci când ataci sau te aperi. Era un sistem provocator și în anii precedenți pentru cei care voiau să-l controleze manual. Ei bine, anul acesta, atât timp cât m-am jucat a fost un sistem de-a dreptul diabolic și provocator. Evident, pe măsură ce înaintezi în joc mașina ta devine mai eficientă, dar în primele faze ale carierei am descoperit ce înseamnă să fii, cum ar zice englezul, a sitting duck. După 2 tururi ERS-ul meu devenea insuficient, așa că pe liniile drepte eram depășit de mașini mai puternice. Deși reveneam în viraje, era greu să țin pasul. Așa că trebuie să fii foarte atent cum ți-l ponderezi pentru a te duce toată cursa.
Altfel, F1 22 aduce și Broadcast Mode pentru Safety Car și Pit Stop. Practic acesta este un mod automat care să te facă să nu stai 2-3 tururi în coloană la Safety Car și nici să nu controlezi intrarea la boxe. E pentru cei care vor o experiență mai relaxată în joc, una care să arate și bine, pentru că imaginile seamănă cu cele de la TV. Dacă vrei însă o experiență mai provocatoare, Pit Stop-ul s-a modificat. Ca și înainte poți controla sau nu dacă viteza limită de la boxe intră automat sau nu, dar acum poți să controlezi și virajul către echipa ta pe linia boxelor. Nu e atât de complicat pentru că nu trebuie să faci un gest din volan, ci pur și simplu să apeși un singur buton la timp. Am încercat de 3 ori și de 3 ori am eșuat lamentabil, cu Pit Stop-uri demne de Ferrari în 2022, care durau dublu față de restul competitorilor mei.
Alte elemente de detaliu schimbate sunt inginerul tău de cursă. Jeff din anii precedenți a fost schimbat, iar modul în care se aude noul tău inginer e un pic mai realist. Comenzile însă către acesta au rămas identice. De asemenea, comentariul a fost îmbunătățit, iar acum poți alege în engleză între David Croft, comentatorul Sky Sports și Alex Jacques, comentatorul F1 TV.
Ah, să nu uit. A fost introdus modul Supercars. Care e ... weird și comercial. Practic poți conduce o salbă de mașini de tipul Ferrari, McLaren sau Mercedes pe circuite. Venit de la Gran Turismo 7, modul de control al mașinilor mi s-a părut destul de stângaci. Înțeleg nevoia comercială de a prezenta mașinile producătorilor care sunt parte din Formula 1 și pot aprecia integrarea acestui mod. Nu e total inutil. Diferite provocări în timpul săptămânilor de cursă îți pot aduce puncte pe care le poți investi în dezvoltarea mașinii tale de Formula 1 sau în antrenarea pilotului secund.
Iar investițiile contează. Am jucat doar My Team, dar tot sistemul de upgrade-uri, de dialoguri cu diferitele departamente ale echipei, de experiență generală este mai complex și mai dificil. Poți să setezi lucrurile mai simplu, dar îmi place această componentă aproape de Manager.
Care sunt concluziile mele?Nu am o concluzie clară, pentru că sunt un pasionat. Dacă nu te uiți la Formula 1 nu ai de ce să instalezi acest joc, pentru că nu te va face să te îndrăgostești de sportul acesta. Însă dacă te-ai uitat măcar la o cursă, ți se va părea interesant.
Poate fi prea tehnic pentru o persoană care vrea doar un joc cu mașini, toate comenzile de ERS, DRS, schimbări de cauciucuri Soft, Medium sau Hard putând fi destul de complexe. Personal îmi place acest lucru. Îmi place că e provocator.
Merită să faci upgrade-ul de la F1 21? Sincer, da. Nu știu cât ani va mai ține asta, dar F1 22 se simte ca un joc considerabil îmbunătățit față de anii precedenți, e de actualitate, iar asta contează și aduce mai multă provocare pentru jucători.
Mi-a plăcut. Și asta e greu după 4-5 generații jucate. Dar se văd îmbunătățiri din toate punctele de vedere, deși au fost adăugate și unele lucruri de care nu ai nevoie, așa cum e F1 Life și personalizarea mochetei. Dar luând în calcul experiența de la FIFA, unde chiar dacă există upgrade-uri de la an la an, deja m-am plictisit de același joc, F1 22 încă se menține puternic acolo sus, nu neapărat ca un upgrade față de generația anterioară, ci chiar o nouă eră a Formulei 1. Tot ce sper este însă ca adăugirile comerciale să nu schimbe prea mult experiența pură de joc.
F1 22 e disponibil pe Steam, Xbox și PS4 / PS 5. Standard edition costă 60 de euro, iar Champions Edition costă 80 de euro.
Acum închei pentru că trebuie să mă mai joc. Cu vorbele lui Kimi Raikkonen - „Just leave me alone, I know what to do”.