REVIEW Horizon Burning Shores: un DLC care ne pregătește pentru Horizon 3

Burning Shores este un DLC pentru Horizon Forbidden West ce spune o poveste emoționantă și pregătește jucătorii pentru următoarea aventură în lumea post-apocaliptică creată de studioul Guerilla Games.

Acest DLC mi-a adus aminte cât de frumoasă (la propriu și la figurat) este lumea creată de studioul olandez și acum abia aștept următorul joc din serie. Burning Shores este un DLC care extinde povestea lui Aloy dincolo de finalul din Forbidden West. Deci ca să-l joci trebuie să termini povestea principală din joc. După ce ai învins Zenith și ai aflat de amenințarea ce urmează să vină, Nemesis, Aloy primește o nouă misiune de la Sylens.

Astfel aflăm că există un alt Zenith pe nume Walter Londra care nu este pus pe fapte bune și trebuie investigat. Pentru asta Aloy trebuie să ajungă într-o regiune numită Burning Shores, adică vechiul Los Angeles. Acolo dă de un trib de Quen și o întâlnește pe Seyka. Aceasta o va acompania pe Aloy în misiunile principale pentru că Walter Londra a convins mai mulți Quen să i se alăture, printre care și sora lui Seyka.

Burning Shores este un DLC, deci o experiență de joc mai scurtă decât un adevărat expansion. Chiar și așa, cred că adaugă suficient de mult conținut cât să merite achiziția. Sunt trei misiuni principale și trei secundare și le poți termina într-o zi sau într-un weekend. Depinde cât de mult vrei să te joci. Zona de explorat este destul de mare și sunt mai multe lucruri de văzut și de făcut dacă nu te interesează doar povestea principală.

Cel mai bun lucru pe care-l face Burning Shores este introducerea personajului Seyka, care se simte ceva mai bine dezvoltat decât altele construite de Guerilla Games și interpretat excelent de Kylie Liya Page. Nu vreau să dezvălui alte lucru despre poveste, dar Seyka va avea un rol important pe mai departe și are potențial de personaj principal care va prelua ștafeta de la Aloy.

Este foarte probabil ca următorul joc din serie să fie ultimul cu Aloy deoarece firul ei narativ de până acum o pune pe o traiectorie în care se va sacrifica la final pentru protejarea Pământului. E doar o speculație din partea mea, dar este posibil ca aceasta să fie trilogia lui Aloy, apoi dacă vor să continue în acest univers vor alege un alt personaj, iar Seyka mi se pare unul potrivit.

Un alt lucru pe care-l mai face povestea este să seteze planul pentru următoarea aventură. Sunt curios dacă Forbidden West va primi conținut extra precum un expansion sau se va trece direct la Horizon 3. Dacă va mai fi adăugat conținut eu cred că nu va fi unul care să împingă firul narativ mai departe, ci care să meargă în paralel.

Revenind la gameplay, jocul primește un patch consistent cu multe îmbunătățiri, mai ales la nivel de accesibilitate. O funcție pe care am activat-o este cea de auto pick-up și Aloy culege berries pentru vindecare de fiecare dată când tolba nu e plină. E mișto că nu mai trebuie să apeși pe un buton și te ajută și în luptă.

Apropo de luptă, am revenit la Burning Shores după mai bine de un an de pauză de când nu am mai jucat Forbidden West și mi-a luat puțin până când mi-am adus aminte de toate abilitățile și funcțiile. De asemenea, eu aveam level 36 și eram cu 3-4 niveluri sub cele recomandate de joc pentru misiunile din Burning Shores. Drept urmare, mie mi-a fost destul de greu pe nivelul de dificultate normal. Așa că am revenit pe continent pentru 2-3 misiuni secundare mai vechi ca să recuperez și apoi am cumpărat și niște echipament legendar cu noua resursă numită brimshine din DLC.

Acest nou DLC aduce și skil-uri noi pentru Aloy pentru fiecare categorie, noi echipamente și noi creaturi cu care să te bați. Ca și în Forbidden West, luptele mi se par bine făcute, destul de challenging pe normal și trebuie să țintești punctele slabe ale creaturilor. Cum ne-a fost prevestit în trailer, la final te lupți și cu un metal devil, o creatură uriașă ca o caracatiță, iar lupta a fost frumos creată pe trei stagii.

Am fost ajutat în această luptă și de noua armă Zenith pe care o capeți după o misiune și personal mi se pare cam overpowered. Practic, am folosit-o aproape în exclusivitate după ce am luat-o.

Un alt element care mi-a plăcut la acest DLC este introducerea unui nou mount, o creatură care poate să zboare, dar și să înoate. E fantastic să zbori deasupra apei, apoi să plonjezi în adâncuri. E interesant utilizată această funcție și în narațiune.

Jocul impresionează și la nivel vizual și este unul dintre favoritele mele all time la acest capitol. Îmi place foarte mult atmosfera, combinația de culori calde, animații fluide, fețe detaliate și vegetație densă. Este genul de joc în care nu există o mare diferență dintre cutscene-uri și gameplay. Sigur, cutscene-urile sunt mai „bibilite” grafic, dar trecerea de la gameplay la cutscene este foarte lină.

DLC-ul este exclusiv pentru PlayStation 5, deși Forbidden West a fost lansat și pentru PS4, iar motivul ar fi norii din Burning Shores. Aici norii sunt elemente 3D, nu 2D, iar PS4 nu putea să proceseze așa ceva. Sunt într-adevăr impresionanți, dar nu știu dacă a meritat excluderea unei lansări pe PS4.

Oricum, Burning Shores este distractiv, arată fantastic și adaugă suficientă savoare în materie de gameplay, încât să se simtă ca ceva nou, dar fără să intre pe teritoriul unui expansion. Merită încercat și este un DLC ce trebuie jucat de fanii, care așteaptă nerăbdători următoarea aventură a lui Aloy.



Citeste si