REVIEW MacBook Pro M2 Pro - mașinărie excelentă pentru productivitate

În acest review vorbim despre MacBook Pro de 14 inci cu procesor M2 Pro, cum se compară cu M1 Pro, dar și despre experiența de lucru pe MacOS și trecerea de la Windows.

În vara anului trecut am făcut trecerea de la a lucra de pe laptop-uri și desktop-uri cu Windows pe MacBook Pro 14 cu M1 Pro. Am luat această decizie deoarece cu noul mod de lucru hibrid aveam nevoie de un computer performant, dar portabil și cu autonomie mare. Singurul care le bifează pe toate acestea este MacBook Pro, în opinia mea. Laptop-urile performante cu Windows pot fi la fel de performante, însă nu cu aceeași autonomie și nici nu sunt la fel de portabile. 

La câteva luni distanță, Apple a anunțat noile Macbook-uri cu procesorul M2 și eu mă întrebam dacă nu cumva m-am grăbit și nu ar fi fost mai bine să aștept. Recent, am avut ocazia să-mi răspund la această întrebare deoarece am avut MacBook Pro 14 M2 Pro la teste și o să împărtășesc cu voi opinia mea. Produsul a fost oferit la testare de către Apcom, distribuitor oficial de produse Apple în România.

DESIGN - MacBook Pro M2 Pro

Cum e de așteptat, laptop-urile sunt identice și dacă le-ai vedea unul lângă atul nu ai știi care este care. Lucrurile au rămas la fel în ceea ce privește sașiul și avem un laptop de 14 inci cu o grosime de 1,5 cm și o greutate de 1,60 kg. Este un laptop robust, plăcut la atingere și elegant. Display-ul este același, dar și porturile, iar asta este bine. Avem port de încărcare magsafe, trei porturi USB-C Thunderbolt 4, port pentru căști, port HDMI și un cititor de carduri. Singurul lucru care lipsește este un port USB 3.2 pentru mouși, tastaturi sau stick-uri. Vitezele de copiere de pe cititorul de carduri sunt la fel și poți conecta 2 display-uri externe 6K la 60 Hz sau 1 display 6K prin Thunderbolt și un display 4K la 144 Hz prin HDMI.

Ecranul este de 14,2 inci Liquid Retina XDR cu o rezoluție nativă de 3024 pe 1964 de pixeli cu o luminozitate maximă de 1600 de niți pentru conținut HDR și una susținută de 1000 de niți. Adică este excelent de folosit indiferent de situație. La fel ca și anteriorul MacBook și acesta are ProMotion ceea ce înseamnă că poate ajunge la 120 Hz în funcție de conținut și are True Tone.  Și pe acest model, display-ul are notch-ul care la început mă deranja pe M1, însă m-am obișnuit și nu mi se pare urât, dar nici frumos.

Și tastatura și touchpad-ul sunt la fel. Avem în continuare TouchID în partea din dreapta difuzoarele excelente pe lateral și un mare trackpad tronează în mijloc. Fără niciun fel de glumă, Macbook-urile sunt singurele pe care pot să lucrez fără mouse. Am și editat clipuri video doar cu trackpadul. 

Ok, prefer în continuare mouse pentru un astfel de task, dar dacă e nevoie pot să lucrez și cu trackpadul, atât de bun e. Nu pot să spun același lucru și despre laptop-urile cu Windows. Acolo unele sunt bune, altele nu, dar niciunul nu este la fel de bun ca acesta.  Pe modelul cu M2 lucrurile nu se schimbă.

Când vine vorba de tastatura Mac-ului, nu pot să zic că mă omor după ea, dar nici nu-mi displace. Este subțire, tastele sunt mari, însă distanța de acționare este mică și ai impresia de multe ori că scrii pe o suprafață tare nu pe o tastatură. Sunetul produs de taste, în schimb, îmi place și iluminarea este bună. 

M2 Pro vs M1 Pro

Deci exteriorul rămâne la fel, doar la interior lucrurile se schimbă și M1 Pro este înlocuit de M2 Pro.

M1 Pro este disponibil cu 8 sau 10 nuclee CPU și 14 nuclee GPU sau 16 nuclee GPU, iar M2 Pro are 10 sau 12 nuclee CPU, dar 16 nuclee GPU sau 19 nuclee GPU. Totuși, indiferent pe care model îl alegi M1 sau M2 Pro, ambele sunt foarte performanțe pentru cam tot ce vrei să fac pe un laptop. În browsing și utilizarea normală e overkill, unde-l vezi lucrând mai mult este în sarcinile mai dificile precum editare video, randarea de imagini și așa mai departe.

În utilizare zilnică nu am văzut nicio diferență între cele două modele. Apoi am instalat câteva programe pentru teste, să vedem ce plus de performanță aduce M2. Și pe bună dreptate, noul cip al Apple este mai performant și în Geekbench și în Cinebench. 

MacBook Pro cu M1 Pro a obținut 8842 de puncte pe multicore și 1502 de puncte single core. M2 Pro a înregistrat un scor de 11212 puncte multicore (+26%) și 1601 de puncte single core (+6,5%)

M1 Pro trage în medie cam 20 de wați cu plusuri către 25 de wați, pe când M2 Pro merge constant la 30 de wați și cu plusuri spre 35. Asta este evident și în frecvența de funcționare, dar și în temperatura maximă. Nucleele de performanță ale M1 Pro funcționează la o frecvență de cam 3 GHz în timpului testului Cinebench, iar cele de eficiență la 2 GHz. Drept urmare și temperaturile sunt mai joase cu o medie de 91 de grade celsius pentru CPU. 

Nucleele de performanță ale M2 Pro fluctuau în jur de 3,5 GHz, iar cele de eficiență în jur de 2,5 GHz, iar temperatura medie a fost de 95 de grade celsius, cu plusuri de 101 grade. Este foarte mult și asta pentru că sistemul nu pornește ventilatoarele decât foarte târziu și la o rotație redusă, adică abia le auzi. Personal prefer puțin zgomot pentru o răcire mai bună. Există un program care te lasă să controlezi viteza de rotație a ventilatoarelor și când se activeze. 

În Geekbench, M1 Pro a obținut 2369 de puncte pe single core și 9942 de puncte pe multicore. Pe partea grafică în Geekbench am văzut 61965 de puncte (Metal) și 37022 de puncte (OpenCL). M2 Pro obține un punctaj de 2632 (+11%) single core și 11850 de puncte multicore (+19%), 74674 puncte în testul Metal (+20%) și 44786 puncte OpenGL (+20,9%).

Eu folosesc MacBook Pro M1 Pro ca o stație de lucru portabilă, dispozitivul cu care lucrez indiferent că este de acasă, de la birou, dintr-o cafenea sau dacă scriu doar texte sau editez clipuri video. În general, acesta s-a descurcat cu brio cam în toate proiectele noastre video. Sigur, au fost și momente în care Premiere Pro nu a funcționat cum trebuie sau momente în care elemente grafice complexe încetineau bunul mers al lucrurilor. Totuși, nu mă plâng deoarece vorbim totuși de un laptop care-mi încape în ghiozdan, nu un desktop uriaș. 

Așadar, am fost curios să văd cum se descurcă M2 Pro comparativ cu M1 Pro. În proiectele video playback-ul a fost la fel de lin pe ambele modele, iar la export, lucrurile au stat tot la fel. Astfel, un proiect de 5 minute si 44 de secunde cu clipuri 4K 422 pe 10 biți filmate cu camere Sony a fost exportat în 6 minute si 35 de secunde cu M2 Pro și în 6 minute si 45 de secunde cu M1 Pro.  Aceleași setări, același proiect, aceleași elemente grafice. Mă așteptam la mai mult de la M2 Pro

Un alt test pe care l-am făcut a fost de Blender. Mă gândeam că nucleele extra GPU vor ajuta la o randare mai rapidă. BMW Benchmark în Blender a fost randat în 4 minute și 16 secunde pe M2 Pro și în 4 minute și 21 de secunde pe M1 Pro. O diferență neglijabilă. Dacă te interesează gamingul pe Mac atunci află că M2 Pro poate rula jocuri indie fără probleme la 60 FPS, însă mai bine te-ai uita către un serviciu de cloud gaming precum Nvidia GeForce Now dacă dorești să te și joci pe laptop-ul tău.

Însă ce este mai slab pe acest nou model este SSD-ul care în testele mele a obținut constant rezultate mai slabe decât SSD-ul inclus pe modelul cu M1 Pro. SSD-ul de pe MacBook Pro cu M2 Pro obține în jur de 3000 MB/s atât la citire, cât și scriere. Pe când SSD-ul inclus pe versiunea cu M1 Pro are viteze de scriere de 3500 MB/s și de citire de 5000 MB/s,

Am crezut că este o greșeală, apoi am căutat pe internet și am găsit faptul că SSD-ul de pe noul model este într-adevăr mai lent din cauza faptului că folosește un singur cip NAND cu o densitate mai mare, nu două cum avea modelul cu M1. 

Autonomia este la fel de mare și ține o zi de lucru de office work fără probleme. Dacă faci și lucruri mai grele precum editare video atunci ar fi nevoie de un încărcător. Oricum, minunea vine din faptul că indiferent de ce faci pe un asemenea dispozitiv nu trebuie să-l conectezi la priză. 

Funcționează la capacitate maximă direct de pe baterie, exact cum ar trebui să fie un laptop ca să își păstreze portabilitatea. Apple a făcut minuni cu acest cip și sunt curios când o să recupereze Intel și AMD. Un laptop de gaming poate că este mai performant ca un MacBook Pro în Cinebench, de exemplu, însă doar conectat la priză și mult mai zgomotos.Atunci când funcționează doar pe baterie un laptop de gaming își reduce puterea la jumătate, cel puțin. 

Eu am venit de pe Windows pe MacOS și am avut o perioadă de adaptare, însă mi se pare un sistem bun. Încă mă chinui cu anumite lucruri, mai ales că mai lucrez și pe Windows. De exemplu, butoanele pentru controlul ferestrelor (închidere, minimizare etc) pe Mac sunt în stânga, iar pe Windows în dreapta. Nu-mi place modul de lucru full-screen pe Mac, însă apreciez stabilitatea sistemului, modul fluid de funcționare. 

Premiere Pro se blochează mult mai rar pe MacOS decât pe Windows și după câteva luni de editare video a trebuit să caut pe Google cum închid forțat un program pe MacOS deoarece nu mi se mai întâmplase până atunci. Și cu tastatura mă mai lupt deoarece Control de pe Windows este Command pe Mac și mutat din poziția cu care eram obișnuit ani de zile.

Ce apreciez eu cel mai mult la MacBook Pro este faptul că este foarte performant într-un corp de laptop, fără să fie nevoit să stea legat de priză. Pot să editez un video la birou sau la o conferință sau un târg de tehnologie. Din punctul ăsta de vedere e mult mai util decât un laptop cu Windows pentru mine. De asemenea, autonomia este una excelentă și încărcarea rapidă. 

În plus, situația conectivității a fost îmbunătățită radical față de acum câțiva ani și pe MacBook Pro avem aproape tot ce-am dori. 

Pentru cine este MacBook Pro M2 Pro

Ca să trag o concluzie, MacBook Pro cu M1 Pro sau M2 Pro este o mașinărie de lucru excelentă pentru editori video, creatori de conținut, pentru jurnaliști, dar și pentru business-uri care vor computere fiabile care să funcționeze excelent câțiva ani buni. De asemenea, își păstrează valoarea mai bine decât laptop-urile cu Windows. Dacă ești animator, ilustrator și lucrezi cu programe precum Blender atunci poate un PC cu Windows ar fi mai indicat deoarece plăcile video dedicate de la Nvidia sau AMD aduc un plus de performanță în astfel de sarcini. 

Din păcate, M2 Pro nu pare să ofere un salt în performanță mare față de M1 Pro, cel puțin nu în testele realizate de mine. Eu personal nu văd un motiv în a face un upgrade acum și aștept să văd ce aduce M3 Pro. 

Cum spuneam la început, laptop a fost oferit la test de către Apcom ce are un program numit Distribution Partner Program prin care companiile pot include brandul Apple în oferta lor și au acces la întregul portofoliu de distribuție, direct de la canalul oficial de vânzare.  MacBook Pro M2 Pro este disponibil la diverși retaileri la un preț pornind de la 12.000 de lei.



Citeste si