REVIEW Mercedes-Benz EQA - o mașină electrică de familie cu apucături de gadget

Poate te întrebi de ce am decis să testăm o mașină electrică, pentru că de obicei nu facem asta. Dar suntem pasionați de inovație și de tehnologie, așa că se potrivește. Și oricum nu e un review din perspectiva specialiștilor auto, ci din perspectiva oamenilor care au folosit și testat numeroase gadgeturi de-a lungul timpului. Așa că iată review-ul de weekend pentru Mercedes-Benz EQA, un SUV 100% electric.

Piața mașinilor electrice a crescut mult în ultimii ani, iar majoritatea producătorilor mari vin și cu variante electrice pentru automobilele lor. Mercedes EQA este un SUV de mici dimensiuni pentru călătorii urbane sau la casa de la munte cu toată familia care completează gama EQ de la Mercedes. În următoarele minute voi trece în revistă experiența mea cu mașina din perspectiva pasionatului de tehnologie.

Design Mercedes-Benz EQA

O să vă zic din prima că nu mă pricep la design de mașini decât într-un mod subiectiv. Pot să zic când un telefon e urât sau nu, dar la mașini mai greu. Grila față e cea care face diferența dintre modelele electrice Mercedes și cele tradiționale. Grila radiatorului e integrată într-un panou negru cu o stea centrată mare, iar în spate sunt benzi luminoase pe toate lățimea portbagajului.

Este cea mai frumoasă mașină pe care am văzut-o? Sigur nu, dar nu e o mașină care să-mi fi creat neplăcere când am văzut-o. Până la urmă, dacă ești obișnuit cu alte modele Mercedes va semăna destul de mult.

Partea care-mi place mult la Mercedes-Benz este interiorul, iar aici aș insista pe design, că mă pricep un pic mai bine. Volanul mașinii testate era îmbrăcat în piele și ai elemente de aluminiu unde ai controalele pentru sistemul de entertainment, dar și pentru indicatoarele din față, toate fiind digitale.

Elementul specific Mercedes este ecranul tactil ce pornește din fața șoferului până pe centru, acolo unde ai și sistemul Mercedes MBUX despre care vorbim mai târziu mai multe. Indicatoarele sunt digitale și poți să le schimbi atât culorile, cât și funcțiile, dacă vrei să ai vitezometrul digital și să ai informații în fața ta despre consum sau despre traseul pe care-l urmezi.

Fantele aerului condiționat sunt foarte sexy și-mi plac mult, deși dacă ești ca mine și ai un suport de telefon sau odorizante montate acolo, uită de ele. Am căutat pe tot internetul și nu există un suport de telefon potrivit pentru sistemul acesta de la Mercedes. Dar! Există un mare dar. În principiu pentru telefon nu ai nevoie de nimic. Poți avea Apple CarPlay și Android Auto care te ajută să nu mai folosești telefonul pentru asta. Pentru partea cu odorizantele, chiar nu am ce să-ți zic. Mai caut.

Altfel, interiorul are lumini ambientale care oferă o senzație foarte plăcută noaptea și se văd discret ziua, acestea fiind și la pedale, pe marginile portierelor și pe bord, iar culorile se pot schimba. Când vine vorba de scaune, nu am fost neapărat fanul pielii de pe acest EQA pentru că era foarte... sticky. Arăta bine, foarte masculin, cu elemente de culoare interesante, dar efectiv dacă vrei să te foiești un pic la drum lung nu prea ai cum că te lipești cu blugii de scaun. Știu, o problemă foarte random.

Per total, nu e cea mai frumoasă mașină pe exterior, dar interiorul e agresiv, futurist, iar consola digitală care pleacă de la șofer până în centru este spectaculoasă, iar generațiile viitoare vor și mai interesante.

Performanțe tehnice

EQA 250 e un vehicul electric care promite un consum de curent de 19,1 - 17,7 kWh/100 de kilometri. Autonomia totală promisă în condiții ideale este de 419 de kilometri, iar viteza maximă este de 160 de kilometri pe oră, în timp ce accelerația de la 0 la 100 de kmh este de 8,9 secunde. Bateria litiu-ion cu care este dotată mașina are un conținut energetic de 66,5 kWh și este amplasată sub caroserie. La stațiile d ecurent alternativ, autoturismul poate fi încărcat la 11 kW, iar la stațiile care au curent direct viteza urcă până la 100 kW.

Mașina are o masă totală de 2,4 tone. La nivel de performanțe tehnice, eu personal m-am uitat la câteva aspecte - cum se simte în oraș, cât de sprintenă e, care e viteza ideală pentru consum la drum lung și care ar fi autonomia pentru drumuri de oameni normali. Așa că am condus-o urban, în afara localității și pe autostradă.

Am avut deja experiențe cu un VAN electric de la Mercedes și cu alte mașini electrice, așa că știam la ce să mă aștept. Mașina este sprintenă în oraș și transferul de energie o ajută să aibă un demaraj foarte bun, dar controlat.

În oraș, cu stilul meu de condus care e un mix de condus relativ sportiv și apucături de camionagiu care scoate mașina din viteză și o lasă să curgă până la semafor, mașina a avut un consum mediu de aproximativ 21-23 de kwH/100 de kilometri. Odată ce am scos-o la drum lung, pe drumurile mai înguste și unde am circulat legal în localitate și cu 90-100 de kilometri pe oră în afara localității, pentru că erau multe camioane ce nu puteau fi depășite, consumul a scăzut la 18-19 kwH/100 de kilometri. Apoi am trecut pe autostradă, unde consumul ideal e pe la 110 kmh, dar dacă nu vrei chiar să încurci traficul, 120 de kmh ar fi perfect. Am vrut să văd și care e consumul la viteză maximă, iar acesta ajunge la aproximativ 27-28 de kwH/100 de kilometri, pentru că viteza maximă este limitată.

Așadar, per total, pe un drum obișnuit în România, care îmbină drumuri europene, naționale și puțină autostradă, vei ajunge la un 22-23 de kWh dacă menții o viteză potrivită cât să nu încurci traficul, iar autonomia e în jur de 300 de kilometri. Ceea ce îți permite să ajungi la mare și să mai ai și autonomie în funcție de cât de rapid mergi. Dar odată ajuns acolo trebuie să încarci mașina. Nu e o autonomie fulminantă, pentru că un drum de la București la Timișoara îl faci cu o încărcare obligatorie.

Altfel, la drum lung mașina e silențioasă, mi-a plăcut acest aspect mult, te poți înțelege în mașină fără probleme, izolarea fonică fiind foarte bună. Dacă ai nevoie să depășești, mașina e energică, accelerează rapid și chiar și cu dimensiunea ei este sprintenă. Mercedes EQA dispune și de ECO Assist, adică un sistem prin care autoturismul consumă mai puțină energie, iar autonomie crește după ce sistemul analizează vitezele autoturismelor din jur, limitările de viteză și oferă șoferului indicații vizuale pentru a-ți adapta stilul de condus.

Pentru mine e o mașină foarte bună de oraș pentru o familie care trebuie să-și ducă un copil la școală, dacă are un copil mic sau dacă vrea să iasă din oraș până la munte sau la o tură cu bicicleta și ai nevoie să pui lucruri în bagaje. Evident, ca mașină principală de familie, poate fi destul de dificilă însă, ca toate mașinile electrice de azi, pentru că trebuie să-ți adaptezi drumul destul de mult.

Mașina ca un gadget

Am mai povestit despre sistemele Mercedes din interiorul mașinilor, iar esența e MBUX și Mercedes Me. Mercedes Me e o aplicație ce-ți permite conectarea la mașină și controlarea sa de la distanță. Poți verifica dacă ușile și geamurile sunt închise, trimiți o destinație de călătorie sistemului de navigație ca totul să fie pregătit și poți vedea și datele tehnice.

În interior menționam de ecranele care țin loc de indicatoare. Aceste două zone sunt ecrane. Informațiile sunt foartte vizibile și poți schimba controalele din fața ta.

MBUX îți permite conectarea telefonului și poți avea diferite date despre mașină, de la controlul său prin intermediul comenzilor vocale. Chiar dacă acea comandă „Hey Mercedes” încă nu e neapărat optimizată în România, am folosit-o pentru funcții de bază sau pe care nu știam să le accesez din meniu. De exemplu, nu știam să pun pe mut sistemul de navigație, așa că am dat-o la noroc și am zis „Hey Mercedes Navigation Sound Off”, ceea ce a funcționat. Pentru astfel de comenzi la drum lung, comenzi simple, nu neapărat să suni pe cineva, e util. Dacă încerci să suni pe cineva din agendă, trebuie să fii atent. În funcție de nume nu va recunoaște. Dacă ai intrări în agendă mai adaptate limbii engleze, de tipul Mom, Dad, Girlfriend, Boyfriend, Husband, atunci va funcționa bine.

Altfel, poți controla din sistem luminile interioare, temperatura scaunelor, la unele modele ai și zona de Kinetic, care îți oferă un soi de masaj. Practic se schimbă un pic poziția lombară pentru a nu sta fix la drum lung.

Pentru că e un gadget, are și multe sisteme de inteligență artificială. Unele mai utile, altele nu. De exemplu, Active Brake Assist care frânează automat dacă e un obstacol în fața ta sau dacă cineva pune o frână bruscă e extraordinar de bun. Active Lane Keeping Assist o voi spune - e un sistem pe care îl detest din tot sufletul. E util teoretic, pentru că noaptea s-ar putea să adormi la volan dacă ești prea obosit (deși mai bine trage pe dreapta și culcă-te un pic), iar avertizarea sonoră, vibrația și frânarea sunt foarte utile atunci. Dar în viața normală, acel sistem pe care nu îl poți dezactiva decât de fiecare dată când pornești mașina e relativ periculos. Pentru că dacă vreau să ocolesc o groapă în București și calc linia continuă pe care o recunoaște sistemul, mașina țipă și frânează. M-am speriat de câteva ori făcând astfel de manevre simple. Personal în oraș aș dezactiva sistemul și l-aș activa doar dacă sunt obosit sau noaptea la drum lung.

Preț și disponibilitate

Mașina pe care am testat-o noi are un preț de listă de 58.832 de euro (cu tot cu TVA), dar dacă îl achiziționezi prin Rabla Plus primești o subvenție de 10.000 de euro. Prețul standard pentru EQA e 41.319 de euro, dar în acea variantă îi lipsesc câteva opționale, printre care cablul de încărcare pentru Wallbox și stație publică, pachetul Night, linia AMG (stilizare mai sportivă, padele galvanizate, volan sport îmbrăcat în piele și alte ornamente de praguri), dar și pachetul Premium care conține scaunele încălzite, realitate augmentată MBUX pentru navigație și iluminare exterioară de proximitate cu proiectarea logo-ului.

La achiziția lui EQA primești o stație de încărcare Engie, dacă locuiești la casă îți va fi foarte utile și 12 rate CASCO pe care le primești cadou.

Concluzie

Pentru cine și pentru ce e mașina aceasta? Eu aș zice că e pentru cei care vor să facă drumuri scurte în România, de tipul București - Constanța, București-Brașov, hai un București-Sibiu. Pentru cei care apreciază o pauză pe drum de 30 de minute pentru o încărcare. Pentru cei cu familii și care își duc copilul la școală sau vor să aibă spațiu pentru un scaun de copil. Pentru cei care apreciază mașinile silențioase și care consumă puțin, care nu vor să cheltuiască mulți bani pe benzină sau motorină și țin la mediu.

E o plajă largă. Aș zice că nu e o mașină la fel de spectaculoasă ca alte mașini electrice, dar cred că intrăm în momentul când e bine ca mașinile electrice să fie ... plictisitoare. Și ăsta e un atribut, nu o critică. Chiar dacă sunt gadgeturi interesante, mașinile electrice trebuie să fie pentru toată lumea. EQA e o mașină cu un cost mediu, pentru că la final poți să o cumperi cu un preț între 35.000 de euro și 45.000 de euro, ceea ce poate fi mult pentru unii, dar funcțiile de asistență și control de la distanță te ajută.

Ești antreprenor cool? Poate că nu mai e momentul să Tesla, că deja a devenit cam clișeu. Poți să fii responsabil și să te deplasezi la nevoie cu mașina pe distanțe scurte, în timp ce o încarci acasă.

Personal nu m-aș duce încă spre mașini electrice. Sunt experiențe interesante, dar sunt un fan al călătoriilor cu mașina pe distanțe lungi, nu neapărat în oraș. În oraș prefer să mă deplasez cu orice alt transport alternativ decât cu mașina, dar îmi place să merg la drum lung cu mașina, iar ideea de a-mi schimba comportamentul de consum atât de mult încă nu-mi surâde. Aș mai avea nevoie de ... încă vreo 100 de kilometri de autonomie la mașinile electrice și vreo ... 15 minute în minus la încărcare, plus o infrastructură mai dezvoltată ca să nu te bați pe locurile de încărcare în unele locuri.



Citeste si