- 5 Octombrie 2021
REVIEW Mouse SPC Gear GEM Plus PMW 3370 - best buy pentru gameri și birou
SPC Gear e un brand al polonezilor de la SilentiumPC. Compania a fost creată în 2007 în Varșovia, Polonia. Până acum a oferitproduse din zona de carcase de PC, surse și soluții de răcire pentru gamerii la început de drum. Brandul se laudă cu faptul că e creat de gameri pentru gameri și scopul e să scadă din costul produselor acestora.
SPC Gear a extins oferta de produse de la Silentium cu tastaturi, mauși, căști de ganing, microfoane, scaune de gaming și pad-uri pentru mouse. Perifericele se plasează în zona entry level, dar cu caracteristici interesante.
Pentru că e primul produs de acest fel testat de la SPC Gear, opinia mea nu e una definitivă și vă sfătuiesc să încercați și alte produse înainte de a trage o concluzie definitivă.
MOuse-ul SPC Gear GEM Plus PMW 3370 e ultima apariție în cohorta de produse de la SPC și e un mouse de gaming pe fir care se laudă cu o greutate scăzută, cu un nou senzor PixArt PMW3370 care poate ajunge la DPI de 19.000 și are o viteză foarte bună. Designul e unul relativ conservator, cu elemente care aduc aminte că avem de-a face cu un dispozitiv pentru gameri. Hai să începem cu ceea ce se vede și să vorbim despre designul lui SPC Gear GEM Plus PMW 3370.
Mouse-ul cu fir e unul care are un design discret, dar cu elemente care aduc aminte că vorbim de un dispozitiv de gaming. Personal, mi-a adus aminte de mouse-uri de business de la Lenovo. Primul element pe care-l observi e cât de ușor este. Logo-ul iluminat se află în parte ainferioară, iar pe marginea de jos avem LED-uri colorate pe care le poți controla cu softul pus la dispoziție de SPC Gear.
Scroll-ul se realizează cu o rotiță cauciucată ce este și ea iluminată, iar în mijlocul butoanelor de Click ai un buton pe care-l poți seta, alături de celelalte două din partea stângă. E minimalist și fără forme prea ciudate. În partea de sub mouse carcasa este formată dintr-un ansamblu sub formă de fagure, pentru o aerisire mai bună și pentru o greutate scăzută.
Firul este acoperit de un material textil ușor și are 1,8 metri lungime, suficient pentru cei mai pretențioși gameri. Firul nu e rigid, singurul dezavantaj e că e tipul care se poate înnoda destul de ușor. Se conectează la USB.
Mouse-ul este realizat din plastic peste care există un strat suplimentar cauciucat, care oferă un grip mai bun atunci când îl folosești.
În standard culorile sunt un RGB ce clipește, dar din software-ul SPC Gear le poți seta în funcție de preferințele tale. Greutatea mouse-ului este de 67 de grame, iar culoarea este neagră. E mai greu un pic decât alt mouse ieftin de la SPC Gear prezent pe piața din România, Lix și Lix Plus. Acestea din urmă au structura de fagure și pe carcasa superioară și au doar 59 de grame.
La nivel de concluzie personală, pentru că nu sunt un gamer înrăit, ci mai mult unul casual, atât pe PC, cât și pe consolă, mouse-ul mi-a plăcut pentru că poate fi ușor folosit și pentru muncă, dar și ca să te joci. Nu are o formă ciudată, nu iese în evidență prea mult, este discret, ușor de transportat și s-a comportat excelent pe multiple suprafețe.
Mouse-ul vine într-o carcasă de plastic. Deși nu este cea mai frumoasă, spre deosebire de alte cutii de la gadgeturi, o poți refolosi ulterior pentru a stoca niște cabluri, șuruburi sau ce mai ai prin case.
Specificații tehniceMouse-ul se laudă cu un nou senzor optic care asigură o viteză și o precizie mai bună. Senzorul PixArt PMW 3370 e capabil să ajungă la 19.000 de DPI și reușește să capteze viteze de până la 10.16 m/s.
În plus, PMW 3370 vine cu un lift off distance de la 1 la 2 milimetri pentru o precizie și mai bună. Din softul SPC Gear jucătorii pot seta distanța de la care mouse-ul să nu mai înregistreze mișcările, în funcție de preferințele personale. Se poate seta DPI de la 50 la 19.000.
Mouse-ul are microswitch-uri Kailh GM 8.0 care au o latență de 2 milisecunde de la atingerea butonului. Producătorul promite o durată de viață de 80 de milioane de click-uri. Butoanele programabile sunt în număr de 6 și le poți utiliza cu softul de la SPC Gear. Despre acesta nu sunt lucruri multe de spus.
Poți configura butoanele, setările și, de asemenea, luminile de pe mouse. Poți schimba rezoluția senzorului și să înregistrezi o serie de secvențe macro pe care să le folosești. Poți crea mai multe profiluri pentru mouse, ca să treci între ele dacă te joci sau dacă muncești.
Deși sunt un utilizator mai mult casual și nu mă joc atât de mult, deci nu am testat nici multe dispozitive de acest fel, am folosit câteva teste disponibile online, cum ar fi MouseTester v1.5 pentru a verifica cifrele spuse de către producător. La nivel de CPI și tracking speed mouse-ul se încadrează în ceea ce spune SPC Gear și e precis. La nivel de tracking, SPC Gear promite 10 m/s, dar practic nu vei avea cum să testezi limita aceasta maximă. De asemenea, la nivelul preciziei în diferite rezoluții mouse-ul este în nivelurile potrivite.
L-am folosit într-un test cu CS Go și în rest l-am folosit ca mouse de birou. Pot spune că pentru un utilizator care ar vrea să dea acești bani pe un mouse de gaming, își face treaba cu succes, iar pentru birou mouse-ul este mai mult decât eficient, mai ales că nu iese în evidență în vreun fel și nu e foarte vulgar.
Per total, pachetul la nivel calitate preț e aproape imbatabil. Personal am apreciat că nu e un mouse care vrea să iasă prea mult în evidență prin design, are caracteristici tehnice de top, e ușor și se simte foarte bine atât în gaming, cât și în practici de productivitate. Până la urmă, fiind pe un site de business, m-am gândit că sunt și oameni care vor să folosească astfel de dispozitive la birou. Sau îmbină gaming-ul pe un laptop performant cu munca în timpul zilei.
Preț și disponibilitateMouse-ul urmează să apară în România în mai multe magazine. Găsiți produse de la SPC Gear deja pe site-urile de specialitate, polonezii având o colecție de tastaturi, căști de gaming la un preț rezonabil. Conform datelor pe care le avem, prețul estimat fiind de 199 de zloți, care înseamnă cam 215 lei în România.Noi l-am găsit pe niște site-uri mai mici la 204 lei.
E un preț foarte competitiv pentru un mouse bun, care se adresează celor care vor un device de calitate, dar care nu au bani să plătească sute de lei pentru un dispozitiv de la un producător consacrat.
Din punctul acesta de vedere, SPC Gear, la prima impresie pe care o am despre ei în momentul de față, a reușit să creeze un raport calitate / preț foarte bun. De altfel, mouse-ul trebuie comparat fix cu cele din zona sa de preț, acolo unde iese în avantaj de multe ori.
Pentru că este un mouse de la un producător nou pentru mine m-am uitat și la celelalte dispozitive de acest fel pe care le au polonezii pe piață, iar review-urile sunt universal foarte bune. Oamenii care le-au folosit, iar majoritatea sunt tineri care joacă CS Go și Fortnite au fost foarte mulțumiți, mai ales la acest preț.
ConcluziiE primul dispozitiv de la SPC Gear pe care-l testez. La nivel de concluzii, mi se pare un mouse pentru gamerii amatori, pentru cei care mai și lucrează în același timp. De asemenea, mi se pare o variantă interesantă pentru un cadou de făcut celor mici de către părinți. Da, e greu să explici când vrei să dai 800 de lei pe un mouse, dar dacă ai un mouse de 200 de lei care să te mulțumească, primit cadou de la părinți, este o variantă interesantă.
SPC Gear are o abordare bună pe această zonă. Periferice oneste, cu caracteristici tehnice bune și care fac exact ceea ce zic că vor face în clasa lor de preț. Așadar, dacă ești în căutare de un best buy low price pe zona aceasta, SPC Gear GEM Plus PMW 3370 va fi o alegere bună pentru tine.