- 19 Mai 2021
REVIEW Samsung Galaxy A32 5G - conectivitate ultrarapidă pentru toată lumea
Personal sunt entuziasmat de faptul că deși încă nu avem tehnologie 5G comercială pe scară megalargă în România, pentru că nu am avut încă o licitație pentru spectrul de frecvențe, producătorii și operatorii deja se pregătesc. Pe cartela 5G pe care o am uit să mă trec pe WiFi. De ce aș face-o? Internet nelimitat și 5G.
Producătorii au venit cu dispozitive din ce în ce mai ieftine pentru apetitul nostru de viteze rapide, iar Samsung Galaxy A32 este unul dintre cele mai ieftine de pe piață în momentul actual. Un dispozitiv ieftin, dar care arată bine și tineresc. Așa că hai să începem cu asta și să vedem mai multe detalii despre designul lui Samsung Galaxy A32.
Design Samsung Galaxy A32 5GDesignul scoate în evidență acest telefon. Pentru că am o vârstă, țin minte că telefoanele ieftine de pe vremuri nu erau tocmai cele mai frumoase. Astăzi, un telefon ca A32, care e cel mai ieftin 5G din portofoliul Samsung, arată foarte bine, e un telefon cu care nu te rușinezi deloc.
Dispozitivul are 205 grame, e puțin greu, dar mie mi-a plăcut asta. Grosimea de 9,1 milimetri, mai gros decât altele de pe piață, dar cumva nu m-a deranjat, pentru că la multe telefoane țin și o husă pe ele, dar pe acesta nu am simțit nevoia.
Display-ul are 6,5 inci și aici se vede că vorbim de un telefon care nu e în cea mai înaltă categorie de pe piață, pentru că marginile sunt un pic mari. Pe laterale nu avem o margine neagră foarte evidentă, dar jos e destul de groasă. Raportul dintre șasiu și ecran e de 81%, ceea ce e destul de slab. Dar, din nou, vorbim de un telefon ieftin și bun.
Partea care m-a atras cel mai mult e în spate. Telefonul vine cu o carcasă de plastic în 4 culori - negru, alb, bleu și mov. Să-i zicem mov. Unii i-ar zice roz. Ei bine, spatele e mat, plasticul se simte de calitate, nu vine cu briz-briz-uri lucioase sau multiple culori. Nu, o culoare pastelată, simplă și eficientă, cu un logo mic. În plus, designul e ajutat și de camere, pentru că ele nu ies în evidență foarte mult, lucru ce nici nu strânge praful în jurul lentilelor.
Pe margine avem butonul de oprire, care are și amprentă inclusă, slotul de dublu SIM și de card, iar pe stânga avem butoanele de volum. În partea inferioară avem o mufă de căști și încărcătorul USB C. Nu e tocmai minunat că mufa de căști iese în evidență destul de mult, dar nu e deranjantă.
Așadar, deși e un telefon un pic gros, mie îmi place mult cum arată. Culoarea de pe spate e printre cele mai mișto din clasa sa prin simplitate. Hai să trecem la ce știe să facă telefonul și la specificațiile sale tehnice.
Specificații tehnice Samsung Galaxy A32Telefonul are un procesor Mediatek MT 6853 Dimensity 720 5G la 7 nanometri. Alte telefoane care au acest procesor sunt Oppo A72, Vivo Y52s sau Realme V5. Așadar, vorbim de telefoane entry sau mid range.
Dispozitivul testat avea 128 de GB de stocare și 6 GB de RAM, dar mai sunt variante de 64 de GB stocare și 4 GB RAM.
La nivel de performanțe, trebuie să te adaptezi dacă vii de pe telefoane premium, dar ceea ce înseamnă astăzi un telefon de 1.000 - 1.200 de lei nu mai seamănă cu ce însemna acum mai mulți ani, poate nici acum un an. E un telefon complet folosibil, care nu are un lag evident la trecerea între aplicații, o problemă clasică pentru un entry level phone.
Per total, eu l-am folosit pentru Facebook, Messenger, browsing, YouTube și nu am simțit probleme de lentoare, procesorul duce foarte bine task-urile.
La nivelul autonomiei, Samsung A32 5G vine cu o baterie de 5.000 de miliamperi, deși nu e un telefon foarte, foarte gros, ceea ce mi-a plăcut și oferă o autonomie de o zi jumătate-două, în funcție de modul în care îl folosești. Eu l-am ținut în 5G toată ziua, fără WiFi, și m-a dus cam de dimineață până seară. Încărcătorul e unul cu fast charging la 15 wați.
Am zis deja că e un telefon pentru tineri sau adolescenți, așa că e concentrat și în jurul jocurilor. Samsung a introdus funcția software Game Booster care elimină din notificările de pe ecran, ai o interfață dedicată jocurilor și crește performanța înspre optimizarea titlurilor. Nu ai telefonul perfect de gaming, dar nu simți mari diferențe, să știi. Plus că folosește inteligența artificială ca să seteze telefonul în funcție de preferințele tale.
Dacă vine vorba de ecran și de specificațiile sale, nu mai suntem în teritoriul care-mi place. Am mai zis că îmi plac terminalele cu rată de refresh de 90 de hz a ecranului. Ei bine, Samsung a făcut un compromis. Pentru că A32 e și în variantă 4G pe piață, iar pentru a păstra echilibrul de preț, dispozitivul 5G trebuia să renunțe la ceva. Așa că Samsung s-a dus către ecran.
E un ecran cu o orientare 20 pe 9 cu rezoluție HD. Și rată de refresh de 60 de Hz. Deja suntem în teritoriul lui 2019 aici. Cum se comportă în viața reală? În soare nu e tocmai cel mai luminos, iar în general dacă ai avut un telefon cu rată de refresh mai mare, vei simți diferența. Culorile sunt un pic spălăcite pentru gustul meu, dar mai poți umbla în meniu pentru a le schimba, luminozitatea e foarte bună.
Ce câștigi din 5G, pierzi la ecran. Când vine vorba de 5G, nu am avut probleme, telefonul s-a conectat automat la rețea și viteza a fost bună și stabilă acolo unde aveam acoperire. Am un abonament Orange, deci în București în mare parte din zone merge foarte rapid.
Așadar, când vine vorba de performanțe pure, eu nu am avut ce-i reproșa. E drept, e păcat că momentan există acest compromis între ecran și 5G, dar la acest preț ar fi nedrept să comentez. Să mergem mai departe și să vorbim despre camerele foto de pe Samsung Galaxy A32 5G.
Camere foto și video Samsung Galaxy A32 5GTelefonul are un modul de cameră foarte discret pe carcasă, lucru ce mi-a plăcut enorm. Nu avem modulul clasic de cameră, ci unul acoperit cumva în carcasa de culoare mov.
Camera principală are 48 de megapixeli și e wide, mai avem o cameră de 8 megapixeli ultrawide, una de 5 megapixeli macro și 2 megapixeli de adâncime. Camera de selfie e de 13 megapixeli wide.
Bun, ce poți face cu ele? Nu enorm de multe lucruri, dar pentru categoria aceasta lucrurile stau bine. Dacă ai lumină bună și e ziua, telefonul face niște poze clare, ușor saturate. Ba chiar în modul portret se descurcă foarte bine și reușește să te încadreze în blur foarte corect. Pe măsură ce lumina dispare, atunci intervin și problemele cu camera, pentru că vei avea destule granulații și imperfecțiuni în imagini, iar stabilitatea va scădea. Așadar, e un telefon dacă vrei să faci poze cu prietenii, selfie-uri, căci ies foarte bine, dar nu pentru pretenții de fotografie nocturnă.
Camera macro poate să te ajute să fii artist, deși rezultatele depind mult de lumina ambientală și dacă fololești un selfie stick sau un mini trepied.
Preț și disponibilitateÎn momentul de față, dispozitivul pe care l-am testat eu, cu 128 de GB stocare costă pe site-ul oficial al Samsung 1.100 de lei. Îl mai găsești și la retailerii online pe la 1.200 de lei, redus de la 1.400 de lei.
Costul său e unul foarte bun pentru un dispozitiv 5G, iar concurența de pe piață există, depinde doar de tine cam ce vrei. Ai Motorola Moto G 5G la 1.000 de lei, XIaomi Redmi Note 9T la același preț și cam atât. Mai sus de acest preț deja te duci în Samsung Galaxy A42 , Realme X50 sau OnePlus Nord, acesta din urmă având 6 GB de RAM.
Înainte de concluzii, să trecem în revistă punctele pro și contra ale acesui telefon.
Puncte Pro- Un design tineresc și colorat
- Modulul camerei e destul de plat
- Conectivitate 5G
- Stocare suficientă de 128 de GB
- Preț foarte bun
- Camera de portret e bună
- Ecranul e doar HD și 60 de hz
- Culorile display-ului sunt mai spălăcite
- E un telefon relativ gros și greu
- Fotografii slabe pe lumină proastă
Bun, așadar avem un mix interesant. Un preț bun, dar un ecran slab, dar viteză bună datorită 5G, însă camere foto mediocre. Bun, ce te aștepți de la un telefon pe care îl iei acum la 1.100 de lei? Vorbim de un telefon care e mai puțin de 300 de euro, dar are deja viteze 5G.
Așadar, dacă vrei un telefon fără să investești mult sau să cumperi un telefon copilului, e foarte bun. Are un ecran mare, telefonul e rezistent, are viteze de internet bune și copilul poate chiar să se joace.
Altfel, nu știu cât de jos se mai pot duce telefoanele 5G, pentru că deja avem o competiție foarte mare pe zona aceasta entry level.