Review Samsung Galaxy Note 9 - regele cu sceptru al toamnei

Galaxy Note e gama business a sud-coreenilor, care ne-a obișnuit să vină cu noutăți tehnice și de abordare de fiecare dată. Anul acesta, Note 9 e doar o evoluție discretă, atât față de anul anterior, cât și față de Galaxy S9 Plus. Singurele diferențe marcante sunt designul mai pătrățos și S Pen-ul, stylusul obișnuit de la Galaxy Note 9.

Galaxy Note e gama business a sud-coreenilor, care ne-a obișnuit să vină cu noutăți tehnice și de abordare de fiecare dată. Anul acesta, Note 9 e doar o evoluție discretă, atât față de anul anterior, cât și față de Galaxy S9 Plus. Singurele diferențe marcante sunt designul mai pătrățos și S Pen-ul, stylusul obișnuit de la Galaxy Note 9.

Design Samsung Galaxy Note 9

Față de designul de anul trecut, Note 9 nu s-a schimbat aproape deloc. Versiunea pe care am testat-o noi este cea cu spate mov și stylus galben, o ediție speicală. În afară de acest lucru, Note 9 nu e schimbat aproape deloc. Marginile inferioare și superioare sunt identice, colțurile la fel, iar pe spate abia vedem prima schimbare.

Anul trecut criticam Samsung pentru faptul că senzorul de amprentă a fost pus neinspirat în dreapta camerei, acest lucru a dus la multe amprente nedorite, puse accidental pe cameră. Anul acesta Samsung a ascultat de critici și a pus senzorul de amprentă sub cele două camere de pe spate. Ca materiale, Samsung a ales în continuare sticlă pe spate și pe față. Marginile au butoanele de volum, de start și stop, dar și butonul de Bixby care nu poate fi dezactivat, din păcate, pe versiunea de anul acesta. Samsung nu va renunța prea curând la această funcție pe care eu, personal, nu am folosit-o niciodată. Bixby este ca Internet Explorer. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l dezactivezi.

Așadar, per total, nu avem un design diferit, ci unul clasic, care păstrează linia de anul trecut, dar și ceea ce a început Samsung Galaxy S9. Faptul că ecranul curbat a devenit standard la Samsung mă bucură și e un element care diferențiază producătorul de alții.

Performanțele tehnice

Samsung Galaxy Note 9 vine cu procesorul Exynos 9810 în varianta testată de noi, care are opt nuclee tactate la 2,7 Ghz și 1,7 Ghz. Există două variante de memorie RAM, de 6 GB și de 8 GB. Noi am testat-o pe cea inferioară, care are și 128 de GB de stocare.

Mari îmbunătățiri nu sunt aici, dar observăm trendul de a scoate telefoane care nu mai au stocare limitată. La 128 de GB de stocare e comparabil cu laptopurile de astăzi, dar există și versiuni de 512 GB, ceea ce elimină nevoie de a avea carduri de memorie sau de a duce în Cloud anumite lucruri.

Autonomie crescută

Ce au nevoie utilizatorii de Note 9? Unii sunt business, iar alții sunt utilizatori hardcore care vor performanțe foarte bune. În zilele de testare nu am întâlnit nicio problemă la nivel tehnic cu Samsung Galaxy Note 9, nu a avut lag și a funcționat excelent în toate aplicațiile deschise.

Un lucru esențial schimbat e bateria. Anul trecut bateria era destul de slabă, iar Samsung a decis să o crească la 4.000 de miliamperi. Eu sunt un utilizator destul de pretențios, așa că bateria a rezistat de la 7 dimineața până la 7 seara, dar folosind cu tot cu Waze în 4G, jocuri și browsing intens, cu ecranul la luminozitate maximă. Un utilizator obișnuit poate să stea două zile, în cel mai bun caz, după ce încarcă bateria la maximum. Apropo, avem fast charge și încărcare wireless, dar dacă folosești alt încărcător în afară de cel original vei avea probleme în a ajunge rapid la 100%. Va dura 4 ore.

Ecran și grafică

Samsung Galaxy Note a fost seria care a inventat cuvântul phabletă. Dar în 2018 deja nu mai putem folosi așa ceva, pentru că telefoanele sunt foarte mari. Așa că ecranul de 6,4 inci de pe Note 9 nu mai este gargantuan, ci pur și simplu obișnuit. Deși nu sunt un fan al telefoanelor foarte mari, Note 9 e ușor de folosit și cu o singură mână și nu este uriaș în buzunar.

Rezoluția este una Quad HD, 2960 x 1440 de pixeli, cu o densitate de pixeli de 516 de pixeli pe inch. Culorile sunt destul de saturate, lucru pe care personal nu l-am apreciat extraordinar de mult. Mi s-a părut că saturația standard e mai extremă decât în cazul seriei Galaxy S9. Sticla e Gorilla Glass 5, pentru rezistență suplimentară.

Grafic, jocurile cele mai bune se văd excelent, iar restul aplicațiilor sunt foarte bune. Unele nu sunt optimizate pentru a funcționa pe tot ecranul, dar trebuie să descoperi treptat care merg folosite și pe margini, care necesită folosirea unei porțiuni mai mici din acesta.

S Pen pe Note 9

Pe Note 9 avem Android Oreo 8.1 modificat tradițional de Samsung. Experiența este una curată, Samsung ajungând în punctul în care să ofere un sistem de operare fără multe briz-briz-uri. Sunt însă 9 aplicații standard preinstalate, adică cele care duc către magazinul de aplicații Samsung, către integrarea cu dispozitivele purtabile sau Samsung Health.

Sistemul de operare a avut un singur bug deranjant. Atunci când aveam aplicații care suprascriu ecranul, cum ar fi Facebook Messenger, de multe ori sistemul de operare ceda și închidea aplicația. Practic, dacă deschideam o bulă de conversație, aceasta se închidea imediat. Acest lucru se repeta și când încercam să trec între aplicații prin intermediul mediului de multitasking. După ce închideam toate aplicațiile lucrurile se rezolvau.

Servicii pentru utilizatorii business

Pentru utilizatorii business, Samsung vine preinstalat cu aplicațiile Office, ceea ce e excelent și primești și stocare suplimentară în OneDrive. De asemenea, e securizat cu Knox, considerat unul dintre cele mai bune adiții de securitate la un telefon mobil.

S Pen-ul de anul acesta e mai inteligent. E conectat prin Bluetooth la telefon, iar butonul de pe el poate fi folosit pentru a declanșa camera video sau foto. Când îl scoți din suport ți se deschide meniul de notițe, posibilitatea de a face capturi de ecran, dar ai o multitudine de opțiuni. Poți seta inclusiv să ți se deschidă anumite aplicații dacă vrei să ai acces mai rapid la ele. Nu sunt un mare utilizator de S Pen, dar l-am considerat util în ședințele unde nu am mai vrut să-mi iau carnețelul și să scriu de mână în aplicația standard de notițe oferită de Samsung, care se sincronizează și în Cloud.

Versiunea pe care am avut-o eu are un S Pen galben, o culoare deloc business, acesta fiind telefonul pentru pasionați, mai degrabă sau pentru cei care preferă culori vii.

Camerele foto și video

Camera de selfie-uri are 8 megapixeli este rezonabilă și are beautify integrat. Nu mă dau în vânt după opțiunile de beautify, dar pot fi dezactivate și are HDR automat. Cu ajutorul inteligenței artificiale, camera identifică dacă cineva clipește sau este blurat în poze și te notifică sau face mai multe poze. Camera poate fi controlată și cu ajutorul comenzilor vocale, dar și cu ajutorul S Pen.

Camera principală duală de 12 megapixeli e la fel de bună ca la Galaxy S9 Plus. Are funcții de slow motion și portret, care pe Samsung se numesc Live Focus. Rezultatele modului portret sunt bune, dar uneori exagerate. Fundalul se vede mult prea blurat, iar firele de păr rebele deranjează focalizarea bună și duce la efecte distorsionate. Deși nu e funcția principală pentru Note 9, ne-am obișnuit ca telefonul de toamnă al Samsung să vină cu inovații. Din păcate, se pare că Note 9 e o tranziție către S10 de anul viitor, care va veni cu alte funcții noi.

Pro
  • Ecran mare și de calitate
  • S Pen mai complex anul acesta
  • Cameră foto bună
  • Autonomie mare cu ajutorul bateriei de 4.000 de miliamperi
  • Putere de procesare mare
  • Aplicații de business preinstalate
Contra
  • Bug-uri deranjante ale sistemului de operare
  • Design neschimbat față de anul trecut
  • Performanțe neschimbate față de Galaxy S9 Plus
  • Nicio inovație marcantă
  • Butonul de Bixby este în continuare prezent

Ce concluzii să tragem? Samsung Galaxy Note 9 e un telefon scump. Costă liber în momentul de față 4.700 de lei, varianta testată de noi. Ai putea să te îndrepți poate către unul de anul trecut, mai ieftin cu 1.000 de lei, sau să aștepți după Galaxy S10. Note 9 e un telefon cu de toate, dar nu e entuziasmant, pentru că nu are schimbări radicale față de anul trecut.



Citeste si