- 22 Decembrie 2025
REVIEW Samsung Odyssey G8 de 27 de inci | Impactul primelor interacțiuni cu un monitor OLED
Pentru întreaga mea carieră am folosit monitoare... standard, ca să le zic așa. Monitoarele mele au fost LCD-uri utile pentru birou, dar care și-au arătat limitările atunci când am început să editez video. Mai ales dacă le-am pus lângă un laptop cu un display bun. Până acum nu am avut ocazia să testez un OLED, deși am auzit ceea ce-mi zicea colegul meu Florin Cașotă - că un OLED îți schimbă perspectiva asupra culorilor și modului de folosire a unui laptop.
Samsung Odyssey G8 a sosit în redacție acum două săptămâni și deși e un monitor gândit pentru gameri, eu l-am pus la treabă pentru birou - să scriu articole, să navighez internetul, să editez video. OLED-ul e tipul acela de tehnologie care te face să te întrebi dacă nu merită să investești mai mult.
Motivul pe care l-am găsit eu e că un monitor nu e o achiziție care devine perisabilă rapid. Am aceleași monitoare acasă de 5 ani. Și sincer nu am simțit nevoia de a le înlocui. OLED-ul este o achiziție inițială piperată, dar dacă împarți costul de achiziție la numărul de ani de folosire, atunci ai un cost anual relativ mic.
Design Samsung OdysseyDesignul este unul minimalist, cu un finisaj metalic și linii curate, tipice seriei Odyssey. Standul oferă ajustări ergonomice complete, inclusiv reglaj pe înălțime, înclinare, rotire și pivot, permițând poziționarea ecranului atât în mod landscape, cât și portret.
Designul său argintiu se distanțează de estetica agresivă, roșu-negru, a multor produse de gaming și adoptă o eleganță metalică. Un detaliu ergonomic important este funcția de Pivot, care permite rotirea ecranului la 90 de grade – o funcție extrem de utilă pentru creatori de conținut, programatori sau pur și simplu pentru gestionarea chat-ului în timpul sesiunilor de streaming.
Monitorul integrează și sistemul de iluminare ambientală specific gamei, gândit să completeze setup-urile de gaming. Are 6,9 kilograme cu suport și 3,9 kilograme fără suport.
Personal, l-am folosit în mediu de birou până acum. Montajul a fost ușor, ajustările se fac fără dificultăți, singurul element pe care l-am găsit cu greu este eliminarea sistemului RGB de pe spate. Meniul este cel al monitorului, dar pentru o perioadă bună de timp nu am găsit opțiunile RGB. Asta pentru că încercam să găsesc un meniu destul de evident. Dacă vrei să nu ai RGB pe spate trebuie să te duci pe display-ul On Screen și să cauți meniul Core Lightning pentru a opri RGB-ul. El e frumos, dar în fața mea am biroul unui coleg și nu aș fi vrut să stea cu luminile-n ochi mereu.
Monitorul este echipat cu porturi HDMI 2.1 și DisplayPort, permițând rularea jocurilor la rezoluție 4K și rată de refresh ridicată. Această configurație îl face compatibil atât cu PC-uri de gaming performante, cât și cu console moderne. De asemenea, are 3 mufe USB 3.2, 2 downstream și unul upstream, împreună cu o ieșire tradițională pentru căști.
Trecerea la un display OLEDSamsung Odyssey OLED G8 în varianta de 27 de inch este un monitor de gaming din zona premium, construit în jurul unui panou OLED de rezoluție foarte mare și rată de refresh ridicată. Este gândit pentru utilizatori care vor un ecran compact, extrem de clar, dar care nu fac compromisuri la capitolul viteză și calitate a imaginii.
Elementul central al acestui monitor este, fără îndoială, panoul OLED. Pentru utilizatorul obișnuit cu ecranele clasice LCD, trecerea la OLED este o transformare, așa cum a fost și pentru mine: pixelii își emit propria lumină, ceea ce duce la acel contrast puternic și la un negru foarte precis.
De ce a contat pentru mine în mediu de muncă? Editez video, aceasta e principala chestiune multimedia pe care o fac. Și o fac pe un MacBook Pro cu display Retina și mereu am avut o diferențiere extrem de puternică între display-ul laptopului și un monitor LCD obișnuit, fie că foloseam acasă, fie la birou. Dacă voiam să verific tonurile de culoare, luminozitatea, dincolo de informațiile pe care le pot prelua din Adobe Premiere sau din Final Cut, trebuia să folosesc mereu micul monitor de pe MacBook, deoarece pe monitor lucrurile erau mereu mai întunecate și mai șterse.
Cu Samsung Odyssey OLED G8 am găsit un display care să poată fi la același nivel grafic și cromatic cu cel de pe MacBook, cu o luminozitate chiar mai impresionantă. Astfel, editarea a devenit mai ușoară pentru mine.
L-am folosit în ambele programe de editare setat pe modul de Gaming, surprinzător, pentru că oricare alt mod, de la Eco la Natural mi s-au părut prea șterse din punctul meu de vedere. Modul Gaming, setat cu o luminozitate medie este ideal pentru mine ca să pot să replic cât mai bine ceea ce am pe ecranul laptopului.
Un lucru pe care l-am apreciat este faptul că e un OLED Glare Free, așadar, nu am probleme chiar și dacă stau într-un birou unde luminile ambientale sunt neoane din tavan. Cu toate că au fost aprinse mai tot timpul chiar deasupra monitorului, lipsa reflexiilor a fost un avantaj.
Pentru că e un hibrid între gaming și profesioniști, chiar l-am și întors pe verticală, o raritate pentru mine. Pentru munca de zi cu zi, adică scrierea de articole și navigarea internetului, modul acesta e excelent, iar când vreau să editez video îl întorc pe landscape foarte ușor.
Durabilitate pe termen lungChiar în timp ce foloseam acest monitor au apărut rezultatele unui test de anduranță făcut de RTINGS, citat de Tom's Hardware, în care după trei ani televizoarele OLED rezistă mai bine decât cele LCD. Cei de la RTINGS au început testul de anduranță cu 102 monitoare, 20 s-au stricat între timp, iar 24 au deja anumite probleme. Cu toate acestea, datele arată că OLED-ul nu suferă de probleme de burn-in atât de mult precum s-ar crede. Și chiar dacă testul a fost făcut pe televizoare, este relevant și pentru monitoare.
Poți descoperi rezultatele testului aici.
Caracteristici în gamingAm menționat deja că nu am vrut să folosesc monitorul pentru gaming. Dar aici ai o opțiune destul de amplă - rezoluție 4K, luminozitate mare, rată de refresh de 240 de Hz. Una pe care eu personal nu am folosit-o, pentru că l-am dus doar pentru munca de birou de zi cu zi.
Unul dintre punctele cheie ale acestui model este rata de refresh de 240 Hz, combinată cu un timp de răspuns de 0,03 ms (GtG). Această combinație îl poziționează în categoria monitoarelor foarte rapide, potrivite pentru jocuri competitive, dar și pentru titluri AAA rulate la frame rate ridicat pe sisteme high-end. Monitorul mai are un unghi de vizibilitate de 178 de grade, aspect 16:9
Fluiditatea de 240 de cadre pe secundă, combinată cu timpul de răspuns instantaneu specific tehnologiei OLED, oferă o claritate a mișcării pe care niciun panou IPS sau VA nu o poate combate. Mai mult, suportul AMD FreeSync Premium Pro asigură că această viteză este livrată fără tearing, chiar și atunci când placa video este împinsă la limită.
Este gândit să funcționeze optim atât cu plăci video moderne pentru PC, cât și cu console de generație nouă.
Puncte Pro- Culori foarte bine conturate, luminozitate mare și negru profund
- Rată de refresh mare în jocuri
- Rezoluție 4K
- Flexibilitate - mod landscape, dar și vertical
- Design diferit față de alte monitoare de gaming
- Prețul rămâne un adversar mare al oricărui monitor OLED astăzi
- Meniul de pe ecran este puțin confuz
- Se încălzește destul de puternic, dar e cumva natural
Trecerea la Samsung Odyssey G8 nu este doar un upgrade, ci o schimbare de paradigmă. A juca pe un OLED 4K de 240Hz venind de la un monitor standard este ca și cum ai trece de la a privi un peisaj printr-o fereastră prăfuită la a deschide fereastra complet: barierele vizuale dispar, lăsând loc unei imersiuni totale.
Da, un monitor OLED este încă foarte scump față de alte alternative, dar pe termen lung e o investiție care se vede. Calitatea imaginii, mai ales dacă-l folosești la gaming sau editare video, e excelentă, iar datele arată că monitoarele OLED au o rezistență mai mare pe termen lung față de ceel LCD, deci scade frica legată de burn-in și alte probleme asociate OLED-ului.
Odyssey G8 de 27 de inci costă astăzi 4.600 de lei. E un cost mare, dar e tipul acela de cost care are sens dacă folosești monitorul cu adevărat la lucrurile pentru care a fost intenționat fabricat. Altfel, ai multe alte opțiuni mai eficiente financiar. Mai există o variantă - cea de a cumpăra un resigilat care ajunge și la 3.600 de lei.
Pentru mine a fost, recunosc, o transformare, deoarece nu am folosit până acum OLED pe un monitor, nu a fost o prioritate atât de mare pentru mine. Am fost pe ideea - cât de mare poate să fie diferența? Pentru ceva ce ai în fața ta toată ziua, diferența e mare. Nu e pentru toată lumea și costul se justifică doar dacă intenționezi să joci titluri complexe sau să îl folosești pentru zona de multimedia profesională.