- 8 Noiembrie 2024
REVIEW Xiaomi Scooter 4 Pro − trotineta cu autonomie mare care învinge traficul
Trotinetele electrice provoacă dezbateri. La început erau o ciudățenie apărută pe străzile României. Unele dintre ele bune, dar cu autonomie mică. Au apărut și cele de închiriat. Din ce în ce mai mulți oameni le folosesc. Ba mai mult, acum sunt și trotinete de viteză, imagine that.
Pe măsură ce numărul lor a crescut, da, au apărut și oamenii care le conduc mai bine sau mai rău. Au fost și accidente. Sunt și oameni care nu respectă regulile în trafic. E exact ca la mașini și motociclete, dar noi nu judecăm automobilul pentru că e șoferul prost. Așa și cu trotinetele. Ele nu sunt rele și oamenii buni, ci fiecare le conduce după cum îl duce capul.
Sunt fanul lor. Dacă mă duc într-un oraș străin folosesc. În București închiriez trotinete ca să nu merg cu mașina pe distanțe mici. Dar v-o zic din start. Eu nu le înțeleg pe alea care prind 60 de kilometri pe oră. Am și un Harley Davidson, să nu credeți că-s vreo gladiolă, dar un scuter electric la 60 de kilometri pe oră mă sperie cum puține o fac.
De aceea îmi plac mie modelele de tipul ăsta. Au viteza limitată la 20 de kilometri pe oră, autonomia este de 60 de kilometri în cazul acestui model, iar confortul a fost sporit. Astăzi conducem vârful de gamă lansat de Xiaomi în România.
Caracteristici tehnice ale trotinetei Xiaomi Electric Scooter 4 ProXiaomi Electric Scooter 4 Pro 2nd Gen arată așa cum știi. Xiaomi a păstrat același design ca la generațiile anterioare, precum și mecanismul de pliere. Modelul acesta este Pro, pentru că a îmbunătățit câteva caracteristici importante.
Are un sistem de baterii de 48 de volți și un motor cu tracțiune spate de 400 de wați în folosirea curentă, iar puterea maximă este de 1000 de wați la pornire, ca să poți să accelerezi chiar și atunci când ești în pantă.
Panta maximă e de 22%, deci nu o să ai probleme nici în orașele care au astfel de zone, în timp ce distanța maximă pe care o poți parcurge este de 60 de kilometri, influențată bineînțeles de relief și de gabaritul tău.
Eu am avut aproximativ 50 de kilometri în test, fiind la o greutate medie aproximativ. Viteza maximă este de 20 de kilometri pe oră conform site-ului oficial, dar în folosirea de zi cu zi ajungi la 25 de kilometri pe oră, ulterior fiind limitată.
Ce înseamnă asta atunci când folosești? Ei bine, autonomia este cea care mi-a plăcut în mod special, pentru că poți avea fără probleme 3 zile - de la muncă acasă și invers - fără probleme, asta în cazul meu. Dar poți să iei încărcătorul cu tine, dacă ai drumuri. Bateria are 468 de wați oră și este amplasată sub standul unde stai pe trotinetă. Bineînțeles, ai și recuperare a energiei în timpul frânării, pe care o poți seta automat din aplicația Mi Home. Încărcarea de la 0 la 100% se face în aproximativ 9 ore, dar asta dacă lași scuterul să se descarce total.
Bateria are protecție la scurtcircuit, supradescărcare, supraîncărcare, supracurent, supraîncălzire, subtensiune.
De asemenea, cuplul motorului pentru a porni de pe loc este unul impresionant, chiar cred că trebuie să ții piciorul bine apăsat pe suport ca să nu te ridici pe o roată. Asta înseamnă că trotineta accelerează mai rapid, important dacă stai la semafor cu ea, dar poate pleca și dacă ai un gabarit mai mare sau ești în pantă. Per total, motorul mi s-a părut unul extrem de potrivit, pentru că se concentrează pe modul în care accelerezi și a devenit mai bun.
Calitate rulaj și confortAm avut anterior o trotinetă de la Xiaomi din primele generații, iar aceasta transmite faptul că e mult mai solidă și gândită pentru drumuri mai lungi. Sau autonomie mare.
Trotineta are 19 kilograme cu totul, nu e cea mai ușoară de pe piață, dar asta pentru că are o baterie mai mare și materiale mai de calitate, adică un aliaj de oțel carbon care să o protejeze în timp de vibrații și să poți să o folosești pe termen lung.
Oficial e făcută pentru cei cu înălțime de la 120 la 200 de centimetri. Eu am 1.81 cm și mi s-a părut că ghidonul este la o înălțime excelentă, în așa fel încât să nu par nici prea sus, nici prea jos, lucru pe care-l pățesc cu trotinetele de închiriat.
Deși nu are suspensii așa cum ai vezi la alte scutere, am rulat foarte confortabil cu ea, atât pe drumuri drepte ca în palmă, dar și prin șoselele vălurite și cu gropi mici ale Bucureștiului. Senzația per total este de vehicul solid, ceea ce e cel mai important, adică unul care să nu îți dea senzația că se rupe în valuri și gropi, ci rezistă foarte bine. Și faptul că e o trotinetă mai grea, cu o bază mai lată și mai adâncă îi face centrul de greutate bine poziționat, în așa fel încât să fie echilibrată chiar și pentru cei fără experiență.
Anul acesta Xiaomi a mărit și anvelopele. Ele sunt anvelope tubeless de 10 inch în standard, care au o suprafață mărită la 60 de mm, față de 54 de mm, ceea ce înseamnă un volum mai mare de aer, o absorbție mai mare a șocurilor și aderență mai bună.
Trotineta mi s-a părut foarte stabilă în linie dreaptă, pe diferite suprafețe, dar foarte important și în viraje. Deși am experiență pe trotinete, am remarcat faptul că merg mai confortabil pe 4 Pro 2nd Gen decât pe cele disponibile în momentul de față la închiriat. Trebuie să fii în continuare atent sau atentă, dar Xiaomi Scooter 4 Pro 2nd Gen are câteva îmbunătățiri care permit rulajul mai confortabil.
De asemenea, sunt câteva opțiuni deja standard care mi-au plăcut − farul pe care-l poți seta din aplicație, claxonul inclus, dar și semnalizările pe ghidon care-ți permit să fii și tu în rând cu lumea și să anunți pe ceilalți atunci când vrei să schimbi banda sau să faci stânga. Dar nu uita să te asiguri și folosește câteodată și o mână ca să-i anunți pe ceilalți din trafic, ca și cum ai face-o pe o bicicletă.
Plierea se face simplu, cu un mecanism de blocare pe bara centrală, iar cârligul de prindere este în diagonală pe aripa spate. E un mecanism cunoscut de la alte modele Xiaomi, dacă nu e stricat nu-l schimbă și bine fac. Mecanismul e puternic, tocmai pentru că poți căra trotineta înăuntru atunci când ai ajuns acasă sau la birou și o poți depozita în balcon sau în debara.
Cum controlezi trotineta din aplicația Mi HomeTrotineta are funcții suplimentare smart în aplicația Mi Home, pe care deja o folosești, dacă ai orice dispozitiv Xiaomi. Odată ce ai introdus trotineta în aplicație, ai date despre autonomia disponibilă, în kilometri și procente.
Poți alege modul de conducere al motorului și de pe ghidon, dar și din aplicație − poți să alegi între Eco, Drive și Sport, ultimul oferind o accelerație mai puternică, potrivită pentru cei experimentați. Aplicația îți permite să blochezi și motorul, dacă o lași parcată undeva, ca o măsură de siguranță.
Poți alege din aplicație și dacă lumina din spate e mereu pornită, o măsură de siguranță dacă mergi seara, dar și dacă setezi farul să se aprindă sau să se stingă inteligent, în funcție de oră. Aplicația setează și modul de recuperare a energiei, de la cel mai jos, până la cel mai de sus, ultimul având o intensitate mai mare pentru ca energia cinetică să aducă în baterii energia creată de frânare. Actualizarea software-ului se poate face tot de acolo.
Altfel, la fel cum scuterul e minimalist și aplicația este la fel, iar asta-mi place. Nu te chinuie să înveți lucruri. Dacă pe ghidon lucrurile sunt simple − se rezolvă dintr-un singur buton, așa e și în aplicație, pentru că trebuie să fie un dispozitiv pentru oricine.
Ofertă specială de Black Friday la Altex pentru Xiaomi Electric Scooter 4 ProXiaomi Electric Scooter 4 Pro 2nd gen o găsești de Black Friday la 1999,90 lei pe Altex.
Poți să găsești vehicule mai ieftine, pentru începători, pentru cei care nu vor autonomie așa mare sau calitate a materialelor. Pro-ul, așa cum îi spune numele, e pentru cei care au experiență cu scuterele electrice, care nu vor să mai stea în trafic și nu vor să cumpere vreun scuter care prinde 60 de kilometri pe oră.
E o investiție pe care o recuperezi destul de ușor. Gândește-te că dacă mergi cu mașina zilnic, ai un cost de vreo 250-300 de lei pe benzină pe lună doar din asta, așa că într-un an recuperezi costul cu o trotinetă bună. Și nu pot contoriza acum costul pus în balanță cu liniștea mentală de a nu sta în trafic.
Mie mi se pare o ofertă bună, probabil că la cum mă cunosc, mi-aș lua trotineta în rate, ca să nu dau banul jos. Altfel, mesajul meu e simplu. Fiți responsabili pe trotinetă. O zic ca șofer de mașină, ca motociclist, ca scuterist, ca trotinetist, ca pieton. Uitați-vă pe unde mergeți, nu faceți mișcări bruște, semnalizați, respectați și mașina, și omul și câinele. Ce nu v-ar plăcea vouă să vi se facă, să nu faceți nici voi. Purtați o cască pe trotinetă, niciodată nu știi ce se poate întâmpla. Mergeți pe șosea pe acolo pe unde aveți voie, mergeți pe jos când traversați la trecerea de pietoni.