- 23 Februarie 2017
Rezultate financiare Orange România - câți români transferă bani prin operatorul mobil
Grupul Orange România și-a anunțat rezultatele financiare. Cifra de afaceri e în creștere cu 4,2% față de anul trecut, traficul de date s-a dublat, iar românii au început să transfere bani prin Orange Money.
În intervalul octombrie-decembrie, Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 259,7 milioane de euro, în creștere cu 3,8% faţă de perioada similară a anului trecut, acesta fiind al șaptelea trimestru consecutiv de creștere a veniturilor. Cifra de afaceri totală pe 2016 este de 986,8 milioane de euro. La 31 decembrie 2016, Orange România oferea servicii mobile și fixe pentru 10.388.000 clienți, numărul de abonați depășind pentru prima dată pragul de 5 milioane din totalul de clienți.
Serviciul Orange Money a fost primit cu interes de către clienți, ajungând la 16.000 de abonați în doar câteva săptămâni de la lansare, în noiembrie 2016. Pe lângă procesul simplu de activare și utilizare a aplicației, clienții au fost atrași de beneficiile aduse de acest nou serviciu: Utilizatorii își pot plăti facturile de utilități fără a fi nevoie de factură fizică, pot reîncărca opțiuni PrePay, pot primi și transfera bani instantaneu și în condiții de siguranță, prin intermediul telefonului mobil, la fel de simplu ca trimiterea unui SMS.
Serviciile de televiziune prin satelit și cablu, Orange Home TV, au înregistrat în total 333.000 de abonați, cu o creștere de 20,9% în Q4 2016 comparativ cu perioada similară a anului anterior. Numărul de descărcări și actualizări ale Orange TV Go a depășit pragul de 2 milioane la final de decembrie, în creștere cu 31% față de anul anterior.
De asemenea, ca urmare a extinderii rețelei și a dezvoltării portofoliului și ofertei de telefoane smart, traficul de internet mobil s-a dublat în 2016 vs 2015, iar traficul 4G a crescut de patru ori. Mai mult, această tendință este susținută și de vânzările de dispozitive conectate la smartphone destinate persoanelor fizice, vânzări care s-au triplat în 2016 vs 2015 (ceasuri smart/brațări fitness, VR, camere 360, drone, roboți, boxe bluetooth, senzori, proiectoare).