- 27 Iulie 2016
România în finala Imagine Cup organizată de Microsoft. Ce face ENTy?
De ieri, 26 iulie, , o echipă de studenți ai Universității Politehnice din București participă la finala globală a Microsoft Imagine Cup, competiție organizată de Microsoft la Seattle, SUA. În cadrul evenimentului, Microsoft premiază cele mai inovatoare și originale proiecte de utilizare a tehnologiei, create și prezentate de elevi și studenți din întreaga lume.
În România, două echipe au trecut de etapa națională desfășurată la sediul Microsoft România pe 21 aprilie, iar dintre ele una a fost selectată pentru a participa la finala mondială - după ce, în prealabil, a trecut şi de finala regională.
În total, doar 35 de echipe de pe întreg mapamondul au fost selectate pentru a concura cu proiectele lor în cadrul celor trei secțiuni de concurs: Innovation, Games, World Citizenship. Câștigătorii fiecărei categorii vor primi câte un premiu în valoare de 50.000 de dolari, iar dintre ei o echipă va câștiga titlul de campion Imagine Cup și marele premiu – o întâlnire de mentorat cu CEO-ul Microsoft - Satya Nadella.
ENTy vrea să revoluționeze diagnoza problemelor de echilibruCei trei studenţi care reprezintă România sunt Flavia Oprea, Iulian Mateșică și Cristian Alexandrescu. Echipa lor, numită „ENTy” (un acronim pentru – Ear, Nose, Throat), dezvoltă un dispozitiv menit să revoluționeze felul în care se face măsurarea și diagnosticarea problemelor medicale de echilibru.
Măsurarea posturii și a echilibrului are un rol important atat pentru validarea aptitudinilor necesare în unele domenii – alpinism, aviație – cât şi din punct de vedere medical, ca metodă de diagnostic pentru o serie de afecțiuni din sfera O.R.L. În prezent, măsurătorile se fac cu ajutorul unor echipamente voluminoase și costisitoare, probleme pe care prototipul creat de cei trei le elimină din start, obținând aceleași rezultate funcționale.
Dispozitivul - deja folosit de mai mulți medici în cadrul unui program pilot - constă într-o serie de senzori aranjați pe două „bretele”, conectate la un „creier” ce măsoară, înregistrează și interpretează datele și se află într-o cutie de dimensiuni reduse. Tot dispozitivul este alimentat de baterii și poate fi ușor purtat de pacient chiar și pentru perioade îndelungate. Datele stocate astfel și transmise în cloud pot fi accesate de către utilizator (medic sau pacient) prin intermediul unei interfețe tip „dashboard” ce permite vizualizări și interpretări ale informației.
Pe termen mediu, echipa intenționează să încurajeze folosirea dispozitivului pentru corectarea problemelor de postură și echilibru. Pe măsură ce vor obține certificările necesare, este prevăzută o extindere a folosirii lui și în domeniul medical și sportiv.
Câștigătorii celor trei categorii vor fi anunțați la ceremonia de premiere ce va avea loc pe 28 iulie. Steve Guggenheimer, vicepreședinte pentru dezvoltare, și CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, vor participa la evenimentul ce va decide unde merg premiile însumând 200.000 de dolari, începând de la 19:30 ora Bucureștiului – ceremonia poate fi urmărită în livestream aici.