- 30 Ianuarie 2023
Romanian Venture Report: RPA, sănătate, cybersecurity - domeniile favorite
Conform raportului, ecosistemul global de startup-uri trece printr-o curățare, printr-o transformare a pieței și resetare în anumite domenii. Putem vedea acest lucru și la giganții tech, care trec prin disponibilizări masive și reduceri de costul.
Poți vedea principalele concluzii și să citești raportul la acest link de pe site-ul How to Web.
„Tranzacțiile care au implicat startup-uri românești au rezistat furtunilor din 2022 de pe scena globală și transformării economice, Avem semnale puternice că astfel de tranzacții ca cele din 2022 sunt pariuri puternice în portofoliul oricărui investitor”, spune Alexandru Agatinei, CEO la How to Web.
În primul material publicat poți vedea date statistice despre volumul tranzacțiilor din 2022 comparat cu 2021, dar și cu ultimii 6 ani. Raportul publică și finanțările cele mai mari din 2022.
Cele mai mari tranzacții din 2022 au implicat startup-urile Druid, Digitail, OutThink, Bware Labs, Sessions, Bunnyshell, Machinations, Neurolabs și au ajuns la 54 de milioane de euro, aproape jumătate din totalul tranzacțiilor ca volum.
Alte tranzacții relevante au fost Cyscale, Adservio, evoMAG, Ogre AI, Yarooms, cu încă 11 milioane de euro.
Industriile favorite ale investitorilor în 2022Startup-urile care au primit investiție și în care fondurile cred sunt din domenii precum RPA, Cybersecurity, Health, Dev tools, productivitate, gaming, HR, ecommerce, energie și educație.
Raportul arată că în 2023 am putea vedea tranzacții solide în zona de Web3 și Gaming. România se află în top 5 hub-uri regionale pentru Web3.
Raportul analizează și așa numite „hall of fame” transactions. Adică achiziția Adore Me de către Victoria’s Secret pentru 400 de milioane de dolari și investiția de 20,5 milioane de euro în Amber Labs de la Emona Capital.
Poți vedea principalele concluzii și să citești raportul la acest link de pe site-ul How to Web.
Aceste tranzacții nu au intrat în raportul Romanian Venture Report pentru că acesta nu analizează furnizorii de servicii, exiturile, IPOs și altele.
Startup-urile de RPA au ridicat 14,9 milioane de euro în 2022. Companiile din zona de sănătate au avut runde de 13,1 milioane de euro, cybersecurity de 12,5 milioane de euro, unelte pentru programatori (dev tools) 8,2 milioane de euro, iar gaming-ul a primit 6,6 milioane de euro. Startup-urile din educație au avut tranzacții totale de 5,8 milioane de euro. Aceste industrii au înregistrat 60% din volumul total de tranzacții din 2022.
Cele mai multe tranzacții au avut loc în trimestrele cele mai improbabileQ2 din 2022 a avut printre cele mai multe tranzacții și cu volumul cel mai semnificativ, adică 35,3 milioane de euro în 18 tranzacții. Dar surpriza a venit din trimestrul 4, când au fost runde de 44,4 milioane de euro din 21 de tranzacții.
Practic, trimestrul al doilea a venit chiar după începerea războiului din Ucraina, iar ultimul trimestru al anului a fost marcat de incertitudini economice. Cu toate acestea, negocierile purtate pe mai multe luni au dus la rezultate bune în ecosistem.
Nu mai e vorba de capital exclusiv românesc sau internaționalUn alt amănunt interesant e că finanțările nu au mai venit exclusiv din România sau din străinătate, ci a fost u mixt.
32,5 milioane de euro (43 de finanțări) au avut capital românesc, o scădere cu 25,2% față de anul precedent.
12 milioane de euro (5 finanțări) au venit cu un capital exclusiv internațional.
66,6 milioane de euro (26 de investiții) au avut capital mixt, român și internațional, o scădere mică de doar 2,2% față de 2021.
Astfel, aceste date arată maturitatea startup-urilor și investitorilor, pentru că rundele devin sindicalizate, mai mulți investitori participă și nu mai e vorba doar de capital străin sau capital românesc.