Qult: Românii care te ajută să atragi clienți în magazinul tău...prin miros

QULT, companie specializată în soluții de parfumare ambientală, ajută business-urile locale să ofere o experiență unică în magazinele lor. Dat fiind faptul că 2020 a fost un an provocator pentru multe industrii, în principal, cele care depind de o locație fizică precum retail, ospitalitate și HoReCa, una dintre provocările cheie care vor continua să existe va fi atragerea clienților înapoi în locații și reconstruirea loialității față de brand.

În România, QULT reprezintă Scent Company Italia, lider mondial în branding olfactiv și oferă soluții de parfumare ambientală prin care companiile pot crea o conexiune emoțională cu clienții, oferind o experiență unică ce va rămâne în memoria olfactivă a cumpărătorilor.

Compania subliniază faptul că brandingul olfactiv este un trend în creștere și devine o componentă esențială în ceea ce privește marketingul. Business-urile care vor să se diferențieze pe piață iau deja în calcul astfel de soluții.

Cele mai exclusiviste branduri din lume precum Armani, Four Seasons, Cartier, Dior au înțeles puterea marketingului prin parfum și au ales serviciile de branding olfactiv.

Orice companie care își dorește să dețină controlul asupra modului în care brandul său este perceput poate folosi brandingul ambiental și olfactiv. Lanțurile de magazine, hotelurile, companiile imobiliare și aeriene, dar și centrele medicale, băncile și clădirile de birouri folosesc parfumuri semnate pentru a-și construi brandurile prin experiențe multisenzoriale.

„Identitatea mărcii este mai critică astăzi decât oricând, deoarece tot mai multe companii concurează pentru atenția consumatorilor pe o varietate mare de canale de comunicare. Simțurile noastre joacă un rol vital și complex în formarea gândurilor, impresiilor și comportamentelor noastre. Prin vizarea simțului olfactiv, mărcile stabilesc o legătură emoțională, puternică și de durată cu consumatorii lor. Pe măsură ce cumpărăturile online continuă să crească, devine și mai important ca brandurile să creeze experiențe memorabile pentru clienții lor”, a declarat Daniel Penciuc, fondator QULT.

În 2020, cererile înregistrate arată o tendință în creștere din partea companiilor de a include brandingul olfactiv în strategia lor de marketing, întrucât valorificarea puterii parfumurilor este o oportunitate excelentă prin care companiile se pot diferenția de concurenți. Datorită faptului că amintirile sunt strâns legate de miros, companiile creează o identitate olfactivă pentru brandul lor. Astfel, clienții asociază amintirile pozitive cu brandul, ceea ce influențează pozitiv evoluția acestei categorii de servicii. 

Un studiu a constatat faptul că impactul unui mesaj de comunicare este crescut cu 30% când sunt implicate mai multe simțuri și poate crește cu până la 70% când este comunicat prin trei simțuri. A avea un parfum de semnătură înseamnă că brandul este întotdeauna recunoscut de către client, chiar dacă elementele de imagine precum logo-ul sau culorile dispar.

S-a demonstrat că mediile parfumate reduc greșelile de scriere făcute de angajați la birou, îmbunătățesc percepția calității produsului, cresc dorința de cumpărare, vânzările și durata unei vizite în magazine și stimulează disponibilitatea consumatorilor de a plăti mai mult pentru un produs. În cazul centrelor medicale, parfumarea ambientală contribuie la reducerea stresului și a durerii pacientului, senzația de eleganță și confort, neutralizarea mirosurilor neplăcute, loializarea clienților și un personal medical mai energic și motivat.

În ceea ce privește parfumurile disponibile, acestea sunt create de parfumieri celebri, din ingrediente naturale în cele mai bune laboratoare din Franța și Italia. Clienții au posibilitatea să își creeze propriul parfum sau pot alege dintre cele peste 2.000 de esențe de parfumuri, hipoalergenice, furnizate cu fișa de date de siguranță corespunzătoare, înregistrate la Ministerul Italian al Sănătății și conforme cu legislația europeană în vigoare.

Ca cifră de afaceri, în 2020, QULT a ajuns la 200.000 euro și pentru 2021, pe măsură ce vor fi relaxate restricțiile impuse de situația globală, compania estimează încasări în creștere. În anul precedent, compania a inclus în oferta de servicii soluții de igienizare a aerului pe bază de ozon. Aparatele de ozon, omologate distrug inclusiv virusul SARS-CoV-2 și reprezintă cea mai rapidă și eficientă metodă de curățare și igienizare a spațiilor prin distrugerea germenilor, bacteriilor, virusurilor și a mirosurilor neplăcute. Toate acestea fără efecte secundare și costuri pentru consumabile.

În 2021, este plănuită extinderea portofoliul de soluții cu un produs nou, denumit Experimental Hub. Cu ajutorul acestuia, companiile partenere au posibilitatea să își compună propriul parfum personalizat, combinând ingrediente de parfumerie cu esențe de înaltă calitate și, la final, pot lua acasă o sticlă de 100 ml. de parfum personalizat de prestigiu. Experiența este organizată pentru a încuraja clientul să creeze un parfum unic și adaptat brandului său, parfum ce poate fi folosit atât în spațiile de lucru, cât și în campanii de promovare ale produselor.

Într-o perioadă în care este tot mai dificil să ieși în evidență pe o piață aglomerată este esențial pentru companii să își diferențieze brandul într-un mod emoțional și memorabil, luând în considerare felul în care parfumul joacă un rol important în crearea unor impresii puternice asupra clienților. 

QULT reprezintă în România, Scent Company Italia, lider mondial în branding olfactiv. QULT creează cele mai bune scenarii olfactive pentru a stimula atmosfera din hoteluri, SPA-uri, clădiri rezidențiale, centre medicale, magazine, oriunde confortul și emoțiile clienților sunt esențiale pentru experiența brandului. Parfumul semnătura ales, este difuzat prin sisteme de parfumare de înaltă tehnologie ce poate fi încorporat într-o colecție parfumată personalizată și materiale de marketing parfumate pentru a fi vândute sau oferite cadou. 



Citeste si