Livrăm Dulce: Românii care vor să facă un Uber pentru livrarea de dulce și torturi

După ce s-a lansat în business cu o franciză 5toGo, Matei Poleanu vrea să creeze platforma de unde oricine să poată să-și cumpere orice produs dulce dorește. Livrăm Dulce e în primele faze ale existenței.

"Ideea a fost a mea, care având o franciză 5togo, am întâlnit mici producători și laboratoare de dulce ce nu dispuneau de logistica necesară pentru a satisface cerințele pieței, fie nu aveau know-how-ul necesar pentru a vinde", povestește Matei Poleanu despre momentul în care a decis să lanseze o astfel de afacere. Alături de el este Mihai Stoicescu, pe care l-a cunoscut la organizația studențească Business Club.

Platforma nu este încă online, fiind încă în faza dezvoltării și atragerii de producători. Ideea finală e să fie un punct central pentru cei care vor să vândă dulce, dar și pentru cei care vor să cumpere, fie pentru consumul personal sau pentru evenimente.

Matei Poleanu spune că sunt în discuții cu producători și laboratoare, urmând a lista mai mulți pentru ca platforma să fie cât mai completă la început. "Suntem în discuții și cu un lanț foarte mare de HoReCa pentru a-i asigura livrarea de dulce", spune Poleanu.

Strategie de monetizare

"Dorim să venim în întâmpinarea micilor producători de dulce clasic, cât și vegan sau cu înlocuitori de zahăr, atât prin listarea produselor pe marketplace, cât și prin livrarea cu mașini frigorifice oriunde în București și zonele limitrofe către consumatorul final. Vrem să asigurăm, de asemenea, orice eveniment privat sau în interiorul organizației cu bar si platouri cu dulce", explică Poleanu planul pentru Livrăm Dulce. Practic, pe lângă desfacerea produselor micilor producători, el dorește să și livreze pentru aceștia. Ca un Uber pentru dulciuri.

Pentru monetizare, fiecare producător sau laborator va avea un comision de 25% pe care trebuie să-l dea la Livrăm Dulce pentru orice comandă. În cazul evenimentelor, unde livrările sunt mai voluminoase, comisionul va fi stabilit prin negociere.

"Vom asigura livrarea prin mașini frigorifice, ce îndeplinesc toate normele necesare din punct de vedere DSV astfel încât produsul să rămână proaspăt până la momentul livrării", spune Poleanu.

Ce vei găsi în Livrăm Dulce? De la prăjituri tradiționale, torturi, macarons, gem, dulceață, dulce vegan sau orice are la bază îndulcitori. Momentan serviciul va funcționa în București, dar planul este să-l extindă și spre alte orașe mai mari.



Citeste si