Românii de la Ascendia, emisiune de obligațiuni de 876.000 de euro la BVB

Compania de e-Learning românească Ascendia S.A. anunță încheierea cu succes a celei de-a doua emisiuni de obligațiuni corporative din istoria companiei. Suma vizată, de 1.002.250, a fost subscrisă integral în prima zi din cele două săptămâni alocate pentru derularea ofertei (16.08.2022 - 30.08.2022) și suplimentată până la pragul de 4.265.035 lei, la care a și fost închisă oferta.

Aceasta este cea de-a doua emisiune de obligațiuni a companiei, cea anterioara (ASC22) fiind rambursată integral de companie la data scadentei, în luna Iunie 2022.

Noile obligațiuni, cu simbolul ASC27, au o valoare nominală de 100 lei, o scadență de 5 ani și o dobândă fixă de 10% pe an, plătibilă semestrial. Investitorii ce au subscris în cadrul Ofertei de vânzare de tip plasament privat au beneficiat de un preț de ofertă de 95 lei/obligațiune (discount de 5% din valoarea nominală a obligațiunii).  

Fondurile atrase vor fi folosite de Ascendia S.A. pentru:

  • a finanța dezvoltarea software-ului pentru proiectul național EduLib, pana la facturarea integrală a acestuia către beneficiar;
  • continuare dezvoltării LIVRESQ, platforma de creare de cursuri e-learning și lecții interactive;
  • creșterea echipelor de vânzări și de marketing pentru produsele companiei - LIVRESQ, platforma Coffee Learning Management System și cursurile digitale eJourneys;
  • crearea de rezerve pentru potențiale investiții.

“Ne bucurăm că am reușit să avem încă un plasament de obligațiuni de succes în această perioadă. Chiar și într-un context inflaționist, vedem interes din partea investitorilor pentru produse cu randament atractiv în condițiile actuale de piață, dar și tendința acestora de a fi extrem de selectivi, preferând companii care au demonstrat că se pot ține de promisiuni odată ce vin la bursă. Suntem deschiși și pentru alte oportunități de plasamente sau oferte cu emitenți ce îndeplinesc criteriile care au făcut plasamentul pentru Ascendia un exemplu de succes.” a declarat dna. Miriam Andrei, Director General TradeVille.

Ascendia S.A. a încheiat anul 2021 cu un profit în creștere de aproximativ 400% față de rezultatul net din 2020, iar veniturile totale au crescut cu 108% comparativ cu anul precedent, la 6,3 mil. lei. Compania este listată cu acțiuni (simbol ASC) la Bursa de Valori București din anul 2016, pe piața AeRO la categoria Premium și are în prezent o capitalizare de circa 30 mil. lei. 

Compania va demara acțiunile necesare listării obligațiunilor ASC27 pe segmentul SMT operat de Bursa de Valori București.  

“Aceasta este a doua emisiune de obligațiuni a companiei noastre și este și ea de succes. Chiar și în condițiile actuale ale pieței, observăm un interes foarte mare pentru instrumentele noastre de finanțare, lucru de care vom ține cu siguranță cont pe viitor. Suntem încântați și apreciem votul de încredere dat de investitori pentru produsele și viitorul companiei. Fondurile obținute prin această emisiune de obligațiuni ne vor permite să continuăm să investim în dezvoltarea produselor software proprii și să ne extindem acțiunile de vânzări și marketing. Rămânem încrezători în capacitatea noastră de a asigura o creștere importantă a cifrei de afaceri și a profitabilității în următorii ani.” a declarat Cosmin Mălureanu, Director General Ascendia S.A.



Citeste si