Românii și banii: ne e frică de pensie, dar economisim puțin

OTP Bank și Fundația Dreptul la Educație au realizat un studiu despre comportamentul financiar al românilor. Concluziile arată ca o melodie tristă de pahar: ne e frică de bătrânețe, economisim puțin, dar ne interesează, totuși, pensia.

Potrivit studiului, investițiile pe termen lung sunt puse pe primul loc în ceea ce privește importanța acestora, deși numai 10-12% dintre cei chestionați aleg să economisească pentru studiile copiilor sau pentru anii de pensie, chiar dacă recunosc că ceea ce îi preocupă cel mai mult legat de finanțele personale sunt nivelul de trai la pensie, economiile și investițiile (51%).

Iată care sunt principalele concluzii ale studiului:

  • 91% dintre cei intervievați susțin că este foarte important să-și actualizeze constant cunoștințele financiare pentru o bună gestionare a bugetului personal;

  • Când vine vorba de investiții pe termen lung, doar 10-12% sunt preocupați să economisească pentru studiile copiilor sau pentru anii de pensie;

  • Anii de batrânețe, motiv de neliniște pentru tineri. 74% dintre persoanele intervievate cu vârstă sub 35 de ani declară ca sunt îngijorate de anii de pensie;

  • În timp ce 23% recunosc că nu au deloc economii, 77% se gândesc la viitorul lor și al familiei lor și aleg să economisească în special pentru „zile negre” sau pentru cheltuieli viitoare semnificative/neprevăzute;

  • 75% dintre cei chestionați au reușit să economisească mai puțin de 15% din venituri în ultimele 6 luni;

  • Cu toate acestea, când au fost întrebați ce anume îi preocupă cel mai mult legat de finanțele personale, cei mai mulți (51%) au raspuns: nivelul de trai la pensie, economiile și investițiile pe termen lung;

  • 46% dintre respondenți spun că nu s-au interesat de pensie în ultimii 2 ani, deși una dintre cele mai apăsătoare preocupări, din declarațiile lor, este cea a nivelului de trai la pensie;

  • Nevoia stă la baza deciziei de cumpărare. 2 din 3 persoane chestionate spun că aleg să achiziționeze produse, în special când au nevoie.

  • 84% dintre respondenți sunt îngrijorați când se gândesc la cheltuieli importante;

  • Familia și prietenii influențează deciziile financiare. Când vine vorba de o decizie financiară, una din trei persoane se consultă cu familia și prietenii sau chiar aleg să ia decizii pe cont propriu (29%). Alte surse de informare provin din mediul online (20%), dar și de la un consilier bancar (14%).

  •  În ceea ce privește asigurările, potrivit studiului, românii nu investesc în asigurări și nu sunt informați despre cât și ce anume acoperă asigurările lor. 46% nu au asigurări de bunuri, 64% nu au asigurare de viață, 63% nu au o asigurare de boală/accidente.

  • Studiul a fost realizat de OTP Bank România, prin Fundația Dreptul la Educație, în perioada 24 august - 22 septembrie 2018, prin chestionarea online a 1.000 de persoane, cu vârste peste 18 ani. Aproximativ jumătate din rândul celor care au răspuns (48%) au studii superioare, iar 16% studii superioare economice.

    OTP Bank România și Fundația Dreptul la Educație au inaugurat în urma cu un 1 an OK Center, primul centru de educație financiară nonformală din România.

    OK Center are rolul de a susține și promova un comportament responsabil în planul finanțelor personale. Programele educaționale OK Center sunt dezvoltate de specialiștii Fundaţiei OTP Fáy András din Ungaria și adaptate local de Fundația Dreptul la Educație – un proiect OTP Bank România.

    Foto - maxxyotas/Deposit Photos

     



    Citeste si