Rubik Garage. 22 de startupuri selectate pentru 6 luni la Piatra Neamț

Rubik Garage este un program personalizat pentru fiecare startup în parte, cu o durată de 6 luni, care are ca scop principal dezvoltarea startup-urilor selectate (echipe formate din minim 2 persoane), cu ajutorul profesioniștilor din comunitatea Rubik Hub.

Înscrierile s-au finalizat în data de 17 Iunie, fiind în total înscrise 36 de startup-uri din care au fost selectate 22 pentru a lua parte la activitățile din cadrul programului organizat de Rubik Hub. 

Din ce zone vin startup-urile?
  • 30% din Piatra Neamț
  • 25% sunt din București
  • 20% din Iași
  • 10% sunt din Cluj Napoca
  • 10 % din alte țări cum ar fi: Germania, Spania și Arabia Saudită
  • 5 % din alte localități din Români
Care sunt domeniile în care activează startup-urile înscrise?

Domeniile în care activează startup-urile înscrise sunt deosebit de variate. Printre acestea enumerăm: juridic, resurse umane, domeniul medical, tehnologia informației și comunicării, software și aplicații mobile pentru ONG-uri, comenzi de mâncare, pescuit și lista continuă.

Cele 22 de startup-uri selectate sunt:

3PM – este o platformă online educațională și interactivă, dedicată atât lectorilor, cât și cursanților.

Auttie App – este un instrument online conceput pentru părinții copiilor diagnosticați cu autism sau dificultăți de învățare. Scopul acestuia este de a încuraja continuarea terapiei acasă, cu ajutorul tehnologiei.

Avoteca – este o platformă online pentru servicii legale, ce are ca scop încurajarea tinerilor avocați să ia în considerare posibilitatea de a oferii servicii în piața europeană, nu doar cea locală.

Bookups – este o platformă globală ce încurajează socializarea între persoane care doresc să discute sau să dezbată un anumit subiect.

ChatOrder – este un robot care facilitează efectuare comenzilor de catering prin intermediul Facebook Messenger.

CityBpm – este o platformă online ce facilitează și eficientizează comunicarea și gestionarea rezervărilor sau programărilor la anumiți furnizori de servicii

Date a Startup – este o platformă educațională ce are ca scop îmbunătățirea modului în care tinerii își încep cariera, dar și a modului în care companiile interacționează cu aceștia.

DAWAL – este o platforma online care centralizează și structurează datele legale și financiare ale companiilor

Demetra Plant – este un startup canalizat pe comercializarea produselor de ceai și cafea organice

FlowDone – este o aplicație mobilă care provoacă utilizatorii la diverse activități, cu scopul de a ieși din zona de confort, de a se mobiliza sau de a ieși chiar dintr-o eventuală depresie.

HireUp – este o platformă de recrutare ce se bazează pe recomandările profesioniștilor din anumite domenii.

IdCloud – Platforma online pentru managementul birourilor de acte auto.

Imvepe – este un soft ce permite utilizatorilor fără cunoștințe de programare construirea aplicațiilor Android sau iOS, într-un timp redus și la un cost considerabil mai mic

Magistri – este o platformă online în care trainerii din diverse domenii își pot completa un profil profesional, cu scopul de a putea fi mai ușor găsiți și contactați de companiile care au nevoie de ajutorul lor.

Maponia – o aplicație mobilă al cărei conținut este generat de către utilizatori, dedicată șoferilor profesioniști care tranzitează Europa.

Ofriends – o platformă colaborativă care oferă utilizatorilor posibilitatea rezolvarii unor probleme punctuale solicitate de alți utilizatori

Point – o aplicație ce își propune automatizarea procesului de eliberare a autorizațiilor de construire prin digitalizare

PostMuse –  Instagram Story maker with design templates.

Proova – platforma dedicata coordonatorilor de comunitati și  crearea de continut pentru comunitate pe baza profilului de personalitate și a nevoilor membrilor

Tatu – conceperea produselor de birotică premium, folosind materii prime de lux

Tembo café – cafenea pentru părinți și copii, conectată la o platformă online pentru produse, evenimente și trainiguri specifice.

Upstain.me – platformă CSR care conectează ONG-urile și corporatiile, cu scopul de a da posibilitatea angajatilor să doneze.

Cei intrați în Rubik Garage vor beneficia, în primul rând,  de ajutor din partea unui Board of Advisors dedicat, format din persoane cu experiență și/sau expertiză într-un anumit domeniu. Alături de acesta, fiecare startup își va trasa o strategie de creștere, divizată în etape specifice și cu obiective clar setate.

Prin intermediul sesiunilor de OfficeHours sau al workshop-urilor specifice (online și/sau offline), fiecare startup va putea să își depășească blocajele și să-și rezolve probleme punctuale. 

De ce Rubik Garage?

Garajul este locul în care foarte mulți fondatori de startup-uri au început să își construiască primele prototipuri sau MVP-uri. Ei au folosit resurse minime și spațiu. Acesta este locul unde echipa execută, lucrează, construiește, testează, repară și construiește din nou.

Rubik Garage face parte din programele create de Rubik Hub powered by ADR Nord-Est pentru dezvoltarea ecosistemului de startups din România.



Citeste si