Rubik Hub aduce evenimentul Rockstart Answers la Iași

Rubik Hub aduce conceptul Rockstart Answers pentru prima dată la Iaşi. Conceptul olandez va permite startup-urilor din regiune să apară pe scenă la CodeCamp pe 28 octombrie.

Povestea Rubik Hub a început din dorinţa de a construi o comunitate activă de oameni pasionaţi de domeniul business; oameni care să-şi dorească să reprezinte şi să amplifice spiritul antreprenorial în toate formele lui.

Odată cu lansarea Rockstart Answers la Iaşi, Rubik Hub marchează încă un eveniment menit să susţină misiunea de a extinde peisajul antreprenorial dincolo de Nord-Estul României.

Codecamp, una dintre cele mai influente conferinţe IT din România, a crezut de la bun început în misiunea Rubik Hub de a susţine şi sprijini idei de business cu potenţial răsunător. Prin urmare, pe 28 Octombrie, cei pasionaţi de antreprenoriat sunt invitaţi să participe la cel mai nou eveniment marca Rubik Hub: track-ul de antreprenoriat Rockstart Answers.

Ai un startup şi un prototip în care crezi cu adevărat? Înscrie-te până pe 11 Octombrie pentru sesiunea de pitching la Rockstart Answers. Ai o şansă unică să-ţi prezinţi conceptul de business în faţă unei audienţe experimentate de antreprenori, founderi şi investitori.

Despre Rubik Hub și misiunea lor am scris pe larg în acest articol. 

Indiferent că este vorba despre antreprenori la început de drum, startup-uri mature, mentori cu expunere internaţională, companii dornice să investească sau pur şi simplu despre conectori şi facilitatori, Rubik Hub reprezintă un jucător esenţial în domeniul business atât la nivel regional cât şi la nivel internaţional prin rolul sau de integrator comunitați care sa susțină si să dezvolte fondatori de startupuri de succes la nivel global.

Track-ul de antreprenoriat va include sesiuni de networking prin care vei cunoaşte oameni noi care te vor surprinde cu ideile şi viziunile lor de business. Vezi agenda completă a evenimentului.
Înfiinţat în Amsterdam, în 2011, Rockstart este unul dintre cele mai influente acceleratoare de startup-uri din Europa. Experienta de peste 6 ani a dus la elaborarea de programe de business şi infrastructuri antreprenoriale de renume în toată Europa.

Rockstart Answers este un eveniment de “pitch for advice” ce are loc în faţa unui public atent selecţionat de către organizatori. Alcătuit dintr-o echipa internaţională de profesionişti care sprijină startup-urile la început de drum, Rockstart Answers este un eveniment iniţiat şi moderat Rubik Hub.



Citeste si