Safetech Innovations raportează cifră de afaceri în scădere, dar profit mai mare

Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri în București, Londra și Abu Dhabi, raportează, la nivel individual, o cifră de afaceri de 20,1 milioane de lei, în scădere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 5,9 milioane de lei, o apreciere cu 13% comparativ cu primele nouă luni din 2022.

În ceea ce privește cifra de afaceri la nivel individual, în primele nouă luni din 2023, serviciile de securitate cibernetică au contribuit cu 47% la cifra de afaceri totală, iar implementarea soluțiilor de securitate cibernetică cu 53%. În perioada analizată, compania a adăugat în portofoliu 12 clienți noi în România.

În cadrul entității din Marea Britanie, unde Safetech Innovations deține o participație de 67%, în primele nouă luni ale anului, activitatea a fost concentrată pe promovarea și vânzarea serviciilor companiei la nivel local și realizarea de parteneriate. Totodată, la finalul lunii septembrie, compania din Marea Britanie a fost primită în Acceleratorul Guvernului Britanic Cyber Runway, derulat de Centrul de Inovare în Cybersecurity, Plexal.

Acest program va determina o dezvoltare a relațiilor cu diverși jucători guvernamentali și privați, dezvoltarea Centrului de Operațiuni de Securitate (SOC) și a produselor companiei, dar și vizibilitate sporită în fața grupurilor de investitori din acest ecosistem. Programul generează credibilitate pentru participanți și susținere în dezvoltarea bazei de clienți și parteneri.

Safetech Innovations este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023 și se tranzacționează sub simbolul SAFE. În prezent, compania are o capitalizare de piață de aproximativ 175 milioane de lei.

„Într-o lume în care amenințările cibernetice evoluează constant, principalul nostru obiectiv rămâne furnizarea de servicii și soluții de securitate cibernetică la cele mai înalte standarde pentru a proteja interesele clienților noștri. Rezultatele financiare înregistrate în primele nouă luni din 2023 reflectă o aliniere strategică a companiei noastre la cerințele pieței, precum și la necesitatea constantă de inovație în fața unui peisaj amenințător aflat în continuă schimbare. Creșterea înregistrată la nivelul profitului net demonstrează eficiența operațională și relevanța serviciilor și soluțiilor noastre pentru clienții actuali și potențiali. Această evoluție, alături de extinderea portofoliului de clienți și parteneri în primele nouă luni ale acestui an, reprezintă un semn clar că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește continuarea dezvoltării Safetech Innovations, fiind pregătiți să valorificăm oportunitățile din piața locală și globală pentru a genera valoare adăugată pentru acționarii noștri”, a declarat Victor Gânsac, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al Safetech Innovations.

 



Citeste si