Samsung Galaxy S8+. Imperfect, dar cel mai bun [REVIEW]

Samsung a avut un an greu anul trecut. Note 7 a luat foc, iar Samsung Galaxy S8+ e terminalul premium care trebuie să-l facă uitat. L-am testat și pot să spun că e cel mai bun de pe piață, deși e imperfect.

A fost un an în care producătorii de telefoane mobile au adus câteva alternative interesante. Huawei P10 e un terminal simplu, dar cu o cameră foto foarte bună, pe când LG G6 are un ecran spectaculos. Apple va lansa în toamnă iPhone 8, iar ceilalți nu mai contează în zona premium. Samsung Galaxy S8+, căci am testat terminalul de 6,2 inci, e superb. E imperfect, fără îndoială, are niște stângăcii deranjante, dar nu pot să nu zic că am pus mâna pe cel mai bun telefon de pe piață. Dacă Samsung l-ar fi simplificat un pic, ar fi fost aproape de apogeu.

Design

Samsung excelează la design industrial. Lucrul acesta ni l-a arătat de la primul S6 Edge. S8 și S8+ sunt telefoane cu ecran curbat, standard. Sunt mai subțiri decât cele de anii trecuți, iar finisajele sunt de calitate. În față avem un ecran uriaș prin raportarea la șasiu, de 6,2 inci, care coboară până în margini. E foarte mult ecran, iar senzația aceasta e plăcută. Și mă bucură că ecranul nu are nicio protecție, pentru că-i evidențiază aspectul. De asemenea, pentru că raportul e acesta, telefonul nu pare mare în mână.

Pe spate există o carcasă de sticlă. E pretabilă la amprente, dar nu foarte exagerat. Marginile sunt dintr-un metal argintiu foarte bine finisat și care pare de calitate. De asemenea, nu s-a zgâriat, deși nu am protejat telefonul în săptămâna de testare.



E cel mai frumos terminal de pe piață, de departe. M-am întors la OnePlus 3T pe care-l folosesc în fiecare zi și mi s-a părut de o banalitate cruntă. Un dreptunghi fără personalitate. Recomandarea mea e să nu-i cumpărați carcasă lui S8 sau S8+, chiar dacă e un sfat riscant. E prea frumos să-l stricați cu așa ceva. Iar husele de la Samsung, cele oficiale, sunt chiar oribile. Cu toate acestea, recunosc că e alunecos. Am fost foarte aproape de a-l scăpa pe casa liftului, între ușă și podea.

Ecran

E partea cea mai spectaculoasă din acest telefon. Ecranul are o dimensiune de 6,2 inci și o rezoluție 2960 x 1440 de pixeli, un fel de QHD. Rezoluția poate fi scăzută în modulul de economisire al energiei, Raportul ecran/șasiu este de 84% și se vede. Nu am întâlnit probleme cu aplicațiile pentru că s-ar întinde prea mult pe ecran, iar în YouTube există un buton dedicat prin care poți extinde videoclipul pe tot ecranul sau să-l păstrezi în raportul de imagine original.

Ce a făcut Samsung? A schimbat raportul ecranului, acum având unul 18,5:9, în sensul că e mult mai lung. Majoritatea aplicațiilor nu vor avea probleme, dar unele s-ar putea să întâlnească mici sincope.

Performanțe tehnice

Câte ceva despre lucrurile tehnice. Procesorul din România și Europa este unul produs de Samsung. Se numește Exynos 8895 și are opt nuclee, dintre care patru sunt tactate la 2,3 Ghz, iar patru nuclee la 1,7 Ghz. E o combinație pentru economisirea bateriei.

Modelul din Europa are doar 64 de GB capacitate de stocare, dar se poate extinde cu ajutorul unui card microSD montat lângă cartela SIM. Cardul poate fi și de 256 de GB. Memoria RAM este de 4 GB. Modelele din Statele Unite și Asia au specificații mai mari, dar nu neapărat mai importante. Bateria este de 3.500 de miliamperi, dar intru în detalii mai târziu, și nu se poate scoate. E o realitate a telefoanelor premium pe care ar trebui să o acceptăm - bateria nu se mai scoate.

Audio

Esențial pentru cei dezamăgiți că Apple a renunțat la mufa de căști, Samsung a păstrat-o. Iar asta mă bucură enorm. Calitatea audio e foarte bună, chiar și fără căști, iar ce primim în pachet e un pic mai special, deși nu va fi apreciat de toată lumea. Căștile sunt AKG, dar sunt mai mult pentru cei care vor să facă sport. Cel puțin forma e una de căști de sport. Firul e de calitate, textil, și poți să le folosești pentru a vorbi la telefon. Pe lângă căști, în pachet primești un adaptor de la USB normal la USB Type C, dacă vrei să folosești alt încărcător, dar și un adaptor USB spre USB C, pentru transfer de date.

Sistem de operare

Telefonul vine dotat cu Android 7.0 Nougat modificat de către Samsung, așa cum ne-a obișuit tradițional. Sistemul de operare păstrează din calitățile Android, dar are un design Samsung. În partea inferioară vei găsi cele trei butoane importante - Multitasking, Home și Înapoi, care sunt virtuale. Per total, majoritatea aplicațiilor create de Samsung arată bine, deși multe sunt total inutile. Însă, pot înțelege că e un telefon pe care să-l folosești instantaneu după ce-l scoți din cutie.

Cum puteți vedea în imaginea de mai jos, preluată de pe canalul de YouTube al lui Marques Brownlee, Samsung are o tradiție să recreeze orice aplicație Google. Deși se bazează pe Android, Samsung are o atitudine autonomă. Ai două magazine de aplicații, trebuie să-ți faci un cont Samsung, calendarul e modificat, camera e proprie (asta e un lucru bun), notițele sunt schimbate sau chiar și Google Translate. Aplicațiile Google funcționează bine, iar Samsung încarcă telefonul cu aplicații proprii.



Evident, fiind un telefon Edge, poți să-ți setezi marginea pentru a avea cele mai frecvente contacte, aplicațiile favorite sau ultimele deschise. Totul se realizează cu un swipe din dreapta în stânga pe marginile curbate. Eu am dezactivat această opțiune, pentru că nu doresc să mă folosesc de calitățile software ale marginilor. De asemenea, o altă aplicație pe care Samsung mi-a băgat-o pe gât este Game Launcher. Acolo se salvau toate jocurile, ca într-un folder. Nu aveam nevoie de el, dar l-am păstrat acolo, că nu aveam ce face.

Și, ajungem la elementul deranjant al sistemului de operare și al noilor telefoane Samsung - Bixby. Ce e Bixby? E un asistent personal inteligent. Ca Google Now. Se activează din butonul fizic din stânga telefonului. Bixby face exact aceleași lucruri în România ca și Google Now: îți livrează știri personalizate, meteo, alarme în funcție de localizare și momentul zilei, reminder din calendar și fotografii din galerie. Nu e nimic spectaculos în Bixby, în afară că e al lui Samsung. În Statele Unite, Bixby poate fi folosit ca funcție specială în camera foto. Deschizi camera, selectezi Bixby, fotografiezi un telefon și primești un link către magazinele online de unde-l poți cumpăra. Nice to have, dar complet inutil în România. De altfel, câteva funcții prezentate la evenimentul de lansare sunt inutile aici - Bixby, Samsung Pay sau Samsung Connect. Ultima funcție permite conectarea tuturor dispozitivelor inteligente Samsung. Cum piața din România e infimă pe această categorie, e foarte inutilă.

Per total, Samsung oferă un sistem de operare mai curat decât la alte generații, dar Bixby e o adiție inutilă. Problema e că butonul acela fizic poate fi folosit momentan doar pentru Bixby, nu pentru altceva. Niște băieți deștepți au reușit să găsească un ocol și să-l facă să meargă și la altceva, dar trebuie să citiți aici și să instalați alte aplicații.

Securitate

Samsung se laudă cu securitatea pe care o pune în acest telefon. E adevărat că pentru utilizatorii business, Samsung Knox, modulul de securitate și criptare al Samsung este foarte bun și chiar lăudat de specialiști. Mă voi adresa însă lucrurilor mai simple, care sunt folosite de zi cu zi. Anume, modalitățile de securizare și blocare a terminalului.

Samsung a introdus nenumărate opțiuni: parolă, model, amprentă, scanarea irisului sau recunoaștere facială. Dintre toate, cea mai nesigură este recunoașterea facială, care poate fi păcălită cu o simplă poză. Așa că renunțați la ea. Ce-mi place este că poți combina mai multe modalități de deblocare deodată. Eu am avut amprentă, PIN și recunoașterea irisului. Le voi lua pe rând.

Recunoașterea irisului am considerat-o problematică, dar funcționează destul de bine. Intervine atunci când glisezi pe ecran. Îți apare în partea inferioară a ecranului posibilitatea introducerii parolei, iar în partea superioară o filmare unde să te uiți cu ochii. Distanța poate fi de aproximativ 40 de centimetri, mai departe neputând să recunoască. Viteză depinde și de cât de bine centrezi tu ochii, dar, în principiu, s-a mișcat în mai puțin de o secundă. Am făcut testul cu alți oameni, să văd dacă nu cumva confundă ochii, dar nu a fost cazul. Pentru utilizatorul normal poate nu e important, dar Samsung a adăugat la S8 și S8+ așa-numitul Samsung Pass, adică un algoritm prin care site-urile de comerț online sau chiar băncile vor putea adăuga autentificarea prin Samsung Pass. Practic, dacă ai un telefon de acest tip și intri pe site-ul unei bănci, vei putea să te autentifici ca și cum ai debloca telefonul, pentru că irisul tău e unic. Dacă băncile vor avea încredere să folosească tehnologia, atunci înseamnă că e destul de bună. Pe mine m-a surprins prin rapiditate și uzabilitate.



În schimb, dacă e să vorbim de uzabilitate, senzorul de amprentă m-a dezamăgit în numeroase moduri. Iubesc senzorul de amprentă de la iPhone încoace, pentru că e cea mai simplă metodă de a debloca un telefon, fiind în același timp și foarte sigură. Samsung a decis să pună senzorul pe spatele terminalului. Puteți citi aici un articol în care se menționează că intenția inițială era să pună senzorul în ecranul telefonului, dar din cauza problemelor tehnice, a fost luată decizia de ultim moment ca senzorul să fie pus într-un loc mai simplu, pe carcasa din spate.

Senzorul funcționează bine. Atunci când îl nimerești. E amplasat lângă camera foto și de nenumărate ori am pus degetul meu soios pe cameră, în loc de senzor. De asemenea, forma dreptunghiulară nu m-a ajutat foarte mult și a trebuit să-l încerc de multe ori până să-l nimeresc. Am adăugat și mâna dreapta și mâna stângă pentru siguranță, dar am simțit senzorul stângaci, spre deosebire de iPhone sau OnePlus, telefoane pe care le folosesc în mod constant. Uzabilitatea e îngrozitoare. Orice senzor pe spatele telefonului mi se pare neinspirat, pentru că de multe ori îmi țin telefonul pe birou, pe un stand pe birou sau în standul din mașină. Dacă vreau să-l deblochez ușor, până acum la alte telefoane apăsam pe butonul din față. Mișcarea era naturală, ușoară și sigură. Așa, cu Samsung, trebuie să ridic telefonul și să apăs pe senzorul de amprentă. Sau să scriu o parolă. Sau un model. Sau să mă uit la el. Sunt convins că sud-coreenii au vrut mai mult decât atât, pentru că ne-au obișnuit cu telefoane care sunt construite cu atenție la detalii, dar nu au putut. Aici e un punct în minus, dacă lucrul ăsta contează pentru voi.

Autonomie

Bateria telefonului de 6,2 inci este de 3.500 de miliamperi. Am privit cu îngrijorare aceste cifre de când le-am văzut pe scena evenimentului de lansare. Samsung spune că procesorul Exynos a fost optimizat pentru un consum mai bun. Sincer, depinde ce așteptări ai. Dacă vrei un telefon cu autonomie mare, adică spre două zile, Samsung Galaxy S8+ nu e pentru tine.

Eu l-am folosit ca un utilizator obișnuit, dar și foarte intens. L-am luat cu 100% de la ora 8 dimineața și l-am folosit pe WiFi, 4G, uitându-mă la YouTube sau folosindu-l și pe Waze 30 de minute, într-un drum prin oraș. La finalul zilei, pe la ora 23.00, mai aveam 17% baterie. Am adormit, iar după un stand by de 10 ore, telefonul a ajuns la 4%, moment în care l-am pus la încărcat. Avem practic 26 de ore de folosire, inclusiv în stand by. Comparând cu iPhone sau OnePlus 3T, telefonul e la un nivel mai bun decât iPhone și cam la fel cu OnePlus.

Așadar, nu e un telefon cu o autonomie prelungită, ci unul cu o autonomie normală. Încărcarea rapidă vine să ne salveze de la multe chinuri. Mufa este USB Type C, deci încercați să aveți încărcătorul cu voi mereu, pentru că nu sunt mulți alții care să aibă astfel de încărcătoare. De la 4% la 100% durează aproximativ 87 de minute. E o încărcare rapidă mai cursivă decât la alți producători, cum ar fi OnePlus, care încarcă brusc 70%, iar apoi mai greu. Așadar, încărcarea spre 100% e constantă în acea oră și jumătate.

Camera foto

Știam de anul trecut că Samsung are printre cele mai bune camere de pe piață. Anul acesta schimbările nu au fost mari. Camera frontală de 8 megapixeli are autofocus și ar trebui să fie mai bună. Nu zic că nu e, doar că m-a dezamăgit. În lumină scăzută, să zicem că ești într-un club sau noaptea pe stradă, rezultatele sunt dezamăgitoare și mișcate, cu tot cu acel autofocus. Pentru o cameră lăudată, așteptam mai multe de la ea. Din păcate, e din categoria îți faci treaba cu ea.

În schimb, pe partea din spate avem o cameră de 12 megapixeli care a rămas cam la fel ca anul trecut, cu mici schimbări de software. De exemplu, camera face automat câte 3 poze și le lipește pentru a ajunge la rezultatul dorit. E impresionantă în lumină bună și în lumină scăzută, reușind să facă niște poze artistice. Claritatea detaliilor este extraordinară, ele se văd bine atât pe ecranul telefonului, cât și pe un ecran mai mare de laptop. Atenție la setări. Există o setare de Beautify, care elimină riduri și alte puncte caracteristice. În standard, am văzut-o setată la 2 din 5, ceea ce modifică un pic pozele, dar recomandarea e să o pui la 0 ca să faci pozele naturale. Noaptea, telefonul m-a impresionant. Reușește să-și ia lumină de unde nu te aștepți, ba chiar poți să ai și niște efecte artistice, fără să miște toată imaginea.

Pentru cei care ar avea nevoie de așa ceva, deși cred că Samsung a greșit publicul, aplicația de camera are incorporată standard filtre de tip Snapchat, pentru selfie. Ca funcții suplimentare vei avea modul Pro, care permite setarea manuală a camerei, Panoramă, Focalizare Selectivă, Filmare cu încetinitorul, Filmare accelerată, Mâncare și Fotografie virtuală. Ultimele două sunt interesante. Modul mâncare e pentru cei care vor să posteze tot ce mănâncă sau gătesc pe Instagram sau pe rețele sociale, cu mici schimbări ale tonului de culoare. Modul Fotografie virtuală e pentru crearea unui efect 3D în jurul unui obiect. Practic, la final, poți să rotești imaginea pentru a vedea toate detaliile acelui obiect.

Concluzia, în urma folosirii camerei, e că cea mai bună cameră foto de pe telefoanele mobile o găsești pe Samsung Galaxy S8+. Rapiditate, claritate, performanță bună în lumină scăzută. M-a impresionant camera și m-a făcut să fac mai multe poze. Eu de obicei sunt unul dintre cei care fac puține imagini cu un telefon mobil.

Click aici pentru a intra în albumul foto cu imagini realizate cu Samsung Galaxy S8

Raport calitate/preț

Telefoanele vor fi disponibile la finalul lunii aprilie în toate magazinele online și offline. Samsung Galaxy S8+ de 64 de GB și 4 GB stocare, pe care l-am testat și eu, are un preț de precomandă de 3.900 de lei, iar Samsung Galaxy S8 are un preț de 3.500 de lei. Sunt telefoane scumpe, dar ele se încadrează în categoria premium. Așadar, puteți să mai așteptați un pic pentru ele, puteți să le cumpărați la abonament sau puteți investi în ele. Merită să schimbi un S7 sau un S7 Edge? Opinia mea e că nu, pentru că diferențele nu sunt atât de considerabile. Merită să dai un iPhone 7 pe un S8? Dacă ai curajul de a face tranziția de la iOS spre Android, mă voi aventura să spun că da, asta e mișcarea pe care trebuie să o faci.

Concluzie

Samsung Galaxy S8+ e probabil cel mai bun telefon pe care-l poți cumpăra de pe piață astăzi. Evident, are greșelile sale, Bixby e inutil, iar autonomia e mediocră, dar per total oferă o experiență premium, ecranul e spectaculos, camera foto e de calitate. Până când va apărea iPhone 8, Samsung reușește să mai aducă un telefon care să fie șeful la categoria Android.

Cu toate imperfecțiunile, Samsung pare și mai “likeable”. Sperăm să nu ia foc.



Citeste si