- 31 August 2015
SAP lansează o competiție pentru startup-urile din Europa de Est, inclusiv cele din România
SAP va susține, prin intermediul programului Startery Central & Eastern Europe, 30 de antreprenori care dezvoltă praoiecte sociale, cu condiția ca acestea să aibă un grad înalt de inovație și să poată fi implementate cu ajutorul tehnologiei.
Astfel, antreprenorii din România care au identificat o problemă socială și au o idee inovativă pentru rezolvarea acestei probleme într-un mod sustenabil, dar care mai au nevoie de anumite instrumente pentru a-și pune în aplicare proiectul, pot aplica online, pe website-ul programului - până pe data de 13 septembrie, urmând ca la mijlocul lunii octombrie să fie anunțați cei 30 de câștigători.
Training intensiv de patru zile la SofiaAceștia vor avea oportunitatea să își prezinte și să își dezvolte ideile de startup-uri în cadrul unui summit intensiv de patru zile (9-13 noiembrie 2015) în Sofia, Bulgaria, în cadrul căruia vor beneficia de o introducere în noile metode de Design Thinking și în conceptul de Business Model Generation.
De asemenea, antreprenorii selectați vor avea ocazia să lucreze la modelul lor de business cu experți într-un mediu inspirațional și să colaboreze cu alți antreprenori care pun impactul social înaintea impactului financiar.
În plus, antreprenorii care vin cu cele mai bune trei proiecte vor avea posibilitatea de a participa la Social Impact Lab Berlin, un eveniment amplu, care, timp de două săptămâni, va reuni antreprenori, startup-uri, freelanceri și corporații din domeniul social. Cu toții vor fi implicați proiecte, evenimente, workshop-uri și seminarii pe tema inovației sociale. SAP va susține participanții cu noi idei, produse și servicii dedicate, care să contribuie la schimbarea societății.
##FORM_4##