Schimbări majore: Apple pregătește lansarea a patru iPhone-uri în toamnă

Apple vrea să schimbe designul pentru viitorul iPhone și împrumută ideile de la iPad. Compania pregătește patru modele de iPhone și o nouă versiunea boxei inteligente HomePod.

Apple plănuiește să lanseze patru versiuni ale iPhone 12 în 2020: două modele mai ieftine, menite să înlocuiască iPhone 11 și două modele high-end pentru înlocuirea iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max, relatează Bloomberg. Compania va schimba și designul pentru iPhone 12, iar sursa de inspirație este chiar în curtea gigantului american, iPad Pro, introdus în 2018.

Așadar, este de așteptat să vedem pe modelele high end un design mai „pătrățos” pe iPhone 11, cu linii drepte și colțuri rotunjite, iar ecranul va fi în continuare drept, și nu se extinde pe margini cum e cazul altor flagship-uri de la Samsung sau Huawei.

Viitoarele modele Pro vor avea trei camere foto pe spate, în timp ce modelele mai ieftine vor veni cu doi senzori foto. De asemenea, Apple aduce tehnologia 3-D LIDAR de pe iPad pe smartphone-uri, mizând pe aplicații și jocuri de realitate augumentată.

Cel mai mare model de iPhone 12 Pro va fi puțin mai mare decât iPhone 11 Pro Max, iar Apple caută metode să reducă notch-ul din partea de sus a ecranului pentru modelul din 2020. De asemenea, toate iPhone-urile din 2020 vor avea procesoare noi, ce vor fi mai rapide, mai performante și cu capabilități noi de inteligență artificială și cel puțin un model va avea conectivitate 5G.

Tot în cadrul acestui eveniment, Apple ar trebui să prezinte o nouă versiune mai mică și mai ieftină a Apple HomePod, dar și dispozitivul Apple Tag, ce îi permite utilizatorului să țină evidența obiectelor reale ca portofele sau chei.

Prezentarea produselor rămâne pentru toamnă 2020, însă lansarea smartphone-urilor ar putea fi amânată câteva săptămâni din cauza problemelor din lanțul logistic cauzate de pandemia de coronavirus.



Citeste si