- 29 Mai 2020
Școala online: cine sunt părinții care se descurcă cel mai greu cu cei mici
Pe de altă parte, părinții copiilor aflați în clasele V-VII au înregistrat cele mai ridicate scoruri în ceea ce privește atitudinea pozitivă față de școala online, comparativ cu media.
”Analiza pe niveluri de învățământ a revelat că cele mai mari dificultăți au fost întâmpinate de către părinții ai căror copii studiază la nivelul preșcolar și primar. Aceștia au fost nevoiți să se implice mai mult, comparativ cu celelalte categorii de părinți, în procesul de învățare al copiilor și în activitățile care să-i țină ocupați pe cei mici. Totodată, ei percep mai puternic deteriorarea relațiilor în interiorul familiei ca pe un potențial risc al acestei perioade”, spune Adina Nica, Consultant Cercetare și Strategie la compania de cercetare Open-I Research.
Preșcolarii au pus părinții în dificultateAstfel, 53% dintre părinții ai căror copii învață la nivelul preșcolar și 58% dintre părinții ai căror copii învață la clasele primare afirmă că s-au implicat mai mult decât înainte în educația copiilor. Totodată, 57% dintre părinții cu copii în clasele I-IV afirmă că s-au implicat mai mult în a le oferi suport în utilizarea tehnologiei, comparativ cu media de 43%.
Ajustarea programului în funcție de cel al copilului a ridicat dificultăți pentru 39% dintre părinții cu copii la nivelul preșcolar, comparativ cu media de 31%. Totodată, 41% dintre părinții cu copii la nivelul preșcolar și 35% dintre cei cu elevi la clasele primare consideră dificil să mențină copiii ocupați, înregistrând astfel scoruri cu până la 10% peste media generală.
Cu toate acestea, părinții au observat și aspectele pozitive ale acestei perioade: copiii au ocazia de a învăța cum să se adapteze schimbărilor, iar timpul petrecut în familie a crescut considerabil, mai ales pentru părinții cu copii la nivelul preșcolar.
”Prin contrast, părinții cu copii în clasele V-VII sunt cei mai deschiși cu privire la educația online, aceștia considerând că acum este cel mai potrivit moment pentru a se pune accent pe dezvoltarea competențelor digitale.”, continuă Nica.
Astfel, 55% dintre aceștia spun că instrumentele digitale ar trebui introduse în coordonarea temelor, comparativ cu media de 49%. Totodată, 49% dintre părinții cu copii în clasele V-VII sunt de părere că digitalizarea este necesară în comunicarea profesor – elev, față de media de 43%. Printre cei care susțin școala online se numără și părinții elevilor de clasa a XII-a: 40% dintre aceștia consideră că școala online ar putea înlocui în totalitate modul în care se face educația în prezent.
În ceea ce privește raportarea copiilor la starea de urgență și școala online, 31% dintre părinți consideră că perioada de carantină a fost foarte grea pentru cei mici, cei mai afectați fiind copiii de grădiniță (39%) și cel mai puțin afectați fiind cei din clasele IX-XI (20%). Totodată, o treime dintre părinții copiilor de clasa a VIII-a și clasa a XII-a consideră că nivelul de stres generat de cursurile online este mai mare decât în offline și observă un nivel crescut de demotivare la aceștia.
Părinții înșiși au trăit un cumul de stări în această perioadă, adunând atât recunoștința (39% dintre respondenți le-au trăit în mare și foarte mare măsură) și bucuria (32% în aceeași pondere), cât și îngrijorarea (37% dintre părinți au fost afectați în mare și foarte mare măsură), aceasta din urmă fiind ponderată însă de elementele pozitive care o încadrează. Teama sau nerabdarea au fost și ele prezente în top 5 cele mai prezente emoții, însă în pondere mai mică (28% fiecare).
La întrebările sondajului Vocea SuperTeach@Părinți au răspuns 3800 părinți din aproape toate județele țării, 73.3% dintre aceștia aflându-se în mediul urban. Chestionarul a fost aplicat în prima parte a lunii mai 2020.
La studiul SuperTeach au răspuns peste 3.800 de părinți ai căror copii activează în clasele profesorilor din comunitatea SuperTeach. Sondajul a avut ca obiectiv evidențierea percepției părinților asupra școlii online, precum și descoperirea impactului pe care l-a avut starea de urgență asupra acestora.