- 9 Septembrie 2026
Servisez vrea să înlocuiască „știu eu un băiat” cu oferte de la service-uri auto verificate
Antreprenorul a lucrat singur la produs timp de aproape șase luni, în paralel cu jobul său, și a lansat public platforma pe 26 august 2026.
Primele linii de cod pentru platformă au fost scrise pe 14 martie 2026, iar înaintea lansării oficiale fondatorul a testat produsul împreună cu primele service-uri înscrise. Primul service auto real a intrat în platformă pe 10 august, cu aproximativ două săptămâni înainte ca aceasta să devină publică.
Cum funcționează Servisez„Am lucrat la Servisez aproape șase luni, singur, în paralel cu jobul. Primul commit e din 14 martie 2026, iar lansarea publică a fost pe 26 august”, a spus Rareș Rață, fondatorul Servisez, într-un interviu pentru start-up.ro.
Servisez inversează procesul tradițional prin care un șofer caută un atelier auto. Utilizatorul descrie problema o singură dată, iar service-urile verificate din apropiere îi trimit oferte.
„Pentru șofer sunt trei pași. Unu: descrii problema o singură dată, cu cuvintele tale, „scârțâie frâna față" sau „tremură la 100 km/h", și poți adăuga o poză. Cererea poate fi reparație, programare ITP, vulcanizare sau diagnoză.”
Service-urile din zona utilizatorului primesc cererea și pot răspunde cu prețul lucrării și data la care pot prelua mașina. Șoferul compară ofertele, poate adresa întrebări prin chat și se programează direct din aplicație.
„Toată conversația rămâne scrisă, deci dispare „parcă ziceați alt preț la telefon”. Practic am inversat sensul: nu mai cauți tu service-ul, service-urile te caută pe tine.”
Platforma include și un dosar auto, care poate fi folosit independent de sistemul de solicitări. Șoferii își pot adăuga mașina și primesc notificări prin email și SMS înainte de expirarea ITP-ului, RCA-ului sau rovinietei.
Funcția este gratuită și reprezintă, potrivit fondatorului, unul dintre principalele motive pentru care utilizatorii își creează un cont. Servisez are și o secțiune pentru urgențe, unde sunt listate firme de tractare cu program non-stop.
Problema unui marketplace aflat la început„Recent am pornit diagnoza gratuită prin platformă, iar prima mașină a beneficiat de ea pe 5 septembrie, la A-Z Auto Service & ITP din Șcheia, lângă Suceava. Pe scurt, șoferul care ajunge la service printr-o cerere pusă pe Servisez nu plătește diagnoza, dacă face reparația acolo. E prima funcție construită împreună cu un service, nu doar pentru șoferi.”
Cea mai dificilă parte a dezvoltării nu a fost însă cea tehnică, ci atragerea simultană a celor două categorii de utilizatori de care depinde funcționarea unui marketplace: șoferii și service-urile auto.
Fără suficiente service-uri înscrise, șoferii nu pot primi oferte, iar în lipsa solicitărilor venite din partea șoferilor, firmele nu au un motiv clar pentru a folosi platforma. Pentru a depăși această etapă, Rareș merge personal la service-urile auto și le prezintă produsul.
„Cea mai grea provocare n-a fost codul, ci problema clasică de marketplace: fără service-uri înscrise, șoferii nu primesc oferte, iar fără șoferi care postează cereri, service-urile n-au motiv să intre. Deocamdată o rezolv în cel mai puțin scalabil mod posibil: merg personal la fiecare service, unul câte unul, și explic.”
O altă provocare a fost construirea încrederii. Fondatorul a povestit că ar fi putut crea un director în care să se poată înscrie orice firmă, ceea ce ar fi crescut rapid numărul companiilor listate. A ales însă ca fiecare service să treacă printr-un proces de verificare, care include datele firmei, CUI-ul, validarea la ANAF și documentele necesare.
„Crește mult mai încet, dar altfel platforma n-ar avea nicio valoare pentru omul care caută pe cineva serios”, a explicat fondatorul.
Pentru dezvoltarea tehnică, antreprenorul a utilizat instrumente de inteligență artificială, pe care le-a tratat ca pe un partener de dezvoltare. Acestea l-au ajutat să construiască singur componente care, în mod obișnuit, ar fi avut nevoie de o echipă, de la baza de date și sistemele de verificare până la notificări, plăți și panoul de administrare.
Trei service-uri verificate și primii 24 de șoferi„Nu ca să scriu cod mai repede, ci ca să pot duce singur un produs care în mod normal cere o echipă: bază de date, verificări, notificări pe email și SMS, plăți, panou de administrare. Cred că ăsta e lucrul care s-a schimbat cel mai mult pentru un om singur cu o idee, în ultimii doi ani.”
La momentul realizării interviului, la aproximativ o săptămână de la lansarea publică, Servisez avea trei service-uri auto active și verificate în Suceava și Botoșani.
Fondatorul a transmis că feedbackul primit de la firme a fost valoros mai ales atunci când a fost critic. Una dintre concluziile discuțiilor a fost că patronii atelierelor nu își doresc încă o aplicație care să le consume timpul, ci un instrument simplu, care aduce solicitări fără să rețină comisioane din lucrări.
„Patronul de service nu vrea „încă o aplicație”. Vrea să știe că nu-i ia nimeni comision din lucrare și că nu pierde timp. De-aia am simplificat înscrierea după primele reacții, iar trimiterea unei oferte durează câteva secunde, nu cinci minute de completat formulare.”
Platforma ajunsese la 24 de conturi create de șoferi, 13 mașini introduse în dosarul auto și primele cereri publicate. Numărul de utilizatori aproape s-a dublat după ce fondatorul a început să vorbească public despre produs.
Una dintre primele utilizatoare a semnalat o problemă în procesul de confirmare a contului, ceea ce a permis remedierea timpurie a fluxului de înregistrare.
Cât costă Servisez și cum se monetizează platforma„Din cauza ei am descoperit și reparat o problemă în fluxul de înregistrare pe care altfel aș fi văzut-o abia după ce o pățeau o sută de oameni. Un singur om care îți spune sincer ce nu merge valorează cât o sută care dau like.”
Pentru șoferii care au până la trei mașini în dosarul auto, Servisez este și va rămâne gratuită, a spus fondatorul platformei.
„Pentru șoferi platforma e și rămâne gratuită, până la 3 mașini în dosar. Peste, sunt planuri de flotă: 49 de lei pe an pentru 6 mașini, 89 pentru 12, 149 pentru 30. Sunt pentru cine administrează mai multe mașini, nu pentru șoferul obișnuit.”
Modelul de business se bazează însă în principal pe abonamentele plătite de service-urile auto. Acestea beneficiază de o perioadă de testare de 14 zile, fără să fie necesară introducerea datelor unui card.
„Platforma e susținută de service-uri. Au 14 zile de trial fără card, apoi un plan Pro la 149 de lei pe lună (30 de oferte lunar, badge de verificare, statistici, notificări) sau Premium la 299 de lei (SMS la fiecare solicitare, prezență pe pagina orașului, raport lunar de rezultate). Există și add-on-uri pentru ITP și vulcanizare.”
În perioada lansării, înscrierea service-urilor este gratuită. Rareș Rață spune că nu intenționează să introducă un comision calculat în funcție de valoarea reparațiilor.
De ce a început dezvoltarea în Suceava și Botoșani„Service-ul plătește un abonament fix și păstrează integral banii pe reparație. Un comision procentual te împinge, ca platformă, să încurajezi prețuri mai mari, iar toată ideea de la care am pornit e exact opusul.”
Fondatorul a ales să lanseze Servisez în Suceava, orașul său natal, și în Botoșani pentru a putea discuta direct cu service-urile și pentru a construi o acoperire relevantă înaintea extinderii.
„Mi s-a părut mai onest să acopăr decent două orașe mici decât prost unul mare. Aici pot să merg fizic la fiecare service, să stau de vorbă, să înțeleg de ce ezită. În București aș fi fost un link printre alte o mie.”
În plus, în orașele mai mici recomandările personale și formula „știu eu un băiat” continuă să joace un rol important în alegerea unui mecanic. Rareș Rață consideră că, dacă platforma poate convinge utilizatorii pe astfel de piețe, unde mulți șoferi au deja un mecanic cunoscut, modelul poate funcționa și în alte orașe.
Obiectivul pentru 2026: cel puțin două oferte în aceeași zi„Următorul oraș îl decid oamenii: pe pagina de acoperire, cine intră din alt oraș își lasă localitatea, iar eu mă duc unde se strâng cei mai mulți. Realist, următorul pas e tot în Moldova.”
Până la sfârșitul anului 2026, Servisez vrea să ajungă la 25 - 40 de service-uri active în Suceava și Botoșani. Fondatorul spune însă că nu urmărește să adune cât mai multe firme pe hartă, ci să se asigure că șoferii primesc răspunsuri într-un timp util.
Obiectivul principal este ca fiecare cerere publicată în cele două orașe să primească minimum două oferte în aceeași zi.
„Sună puțin, dar recrutarea o fac personal, iar ținta mea reală nu e numărul de fișe, ci ca un șofer care postează o cerere în oricare dintre cele două orașe să primească răspuns în aceeași zi. Aia e măsura adevărată a acoperirii.”
Pentru 2027, Rareș își propune să ducă Servisez în trei până la cinci orașe în care platforma să aibă o acoperire reală, nu doar câteva firme înscrise pentru a marca prezența pe hartă.
În ceea ce privește numărul de șoferi, ținta pentru finalul anului 2026 este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de utilizatori. Mai important decât numărul de conturi este însă ca aceștia să aibă cel puțin o mașină adăugată în dosar și să folosească notificările.
O platformă construită fără finanțare și fără buget de reclame„Un cont gol nu înseamnă nimic; un om care și-a pus mașina și primește memento-uri e un utilizator care revine peste șase luni, când chiar are nevoie de un service. Pentru 2027, ținta crește odată cu orașele, dar prefer să dau cifra după ce văd cum se comportă primele două.”
Investiția principală în Servisez a fost timpul alocat de fondator, care a lucrat la produs timp de șase luni, în special seara și noaptea.
„În bani, sunt doar costuri de infrastructură: găzduire, bază de date, SMS-uri, procesare de plăți, domeniu. E o sumă lunară mică, cam cât un abonament de servicii pentru o firmă mică. Nu am luat finanțare și nu am cheltuit pe reclame. Tot ce s-a întâmplat până acum a fost pe picioare: discuții față în față cu service-uri și postări în grupuri locale.”
Platforma nu a atras finanțare, iar fondatorul nu a investit până acum în reclame. Primele service-uri au fost atrase prin discuții directe, iar șoferii au aflat despre produs din grupurile locale.
Rareș nu caută în prezent o rundă de investiții. Înainte de a atrage capital, vrea să demonstreze că modelul funcționează într-un oraș: șoferii publică solicitări, service-urile răspund în aceeași zi, iar utilizatorii revin în platformă.
Dosar auto pentru ridesharing și jurnalul costurilor mașinii„Dacă aduc bani înainte să am asta, îi cheltui ca să grăbesc ceva ce încă nu funcționează. Dacă și când modelul se validează, o finanțare ar avea sens pentru extindere rapidă, pentru că acolo problema devine una de viteză, nu de produs.”
Printre funcționalitățile aflate în dezvoltare se numără extinderea dosarului auto pentru șoferii care fac ridesharing. Aceștia vor putea urmări documentele care expiră mai des, precum copia conformă, ecusoanele și atestatul.
Ideea a venit din solicitările primite de fondator în grupurile de șoferi.
„Am primit cererea asta în grupurile de șoferi și e exact genul de lucru la care nu m-aș fi gândit singur”, a mai spus Rareș.
El vrea să extindă și secțiunea de urgențe, prin atragerea unor firme de tractare din fiecare județ în care platforma va fi prezentă.
Primul angajat nu va fi un programator„Vreau să dezvolt și secțiunea de urgențe, cu firme de tractare în fiecare județ acoperit. Și lucrez la un jurnal de costuri: alimentări și reparații, cu cost real pe 100 de kilometri. Majoritatea oamenilor nu știu cât îi ține de fapt mașina, iar datele astea există deja în aplicație.”
Servisez este construită și administrată în prezent doar de Rareș Rață. Odată cu extinderea, prima persoană pe care antreprenorul ar vrea să o aducă în echipă nu va avea un rol tehnic, ci se va ocupa de relația cu service-urile.
„Partea grea a acestui business nu e produsul, e convingerea patronilor de service să încerce ceva nou. E o muncă de teren, de telefoane și de drumuri, greu de dus singur pentru mai mult de două orașe.”
Pentru moment, toate obiectivele de creștere sunt subordonate unei singure ținte: orice solicitare trimisă din Suceava sau Botoșani să primească minimum două oferte în ziua în care a fost publicată.
De la un ITP expirat la ideea Servisez„Dacă reușesc asta, restul, adică utilizatorii și extinderea, vine de la sine. Dacă nu, nu are rost să mă mut în alt oraș.”
Ideea platformei a apărut după ce Rareș Rață a fost oprit de poliție pentru că avea ITP-ul expirat, iar autoritățile i-au reținut talonul. Fondatorul spune că nu evitase intenționat verificarea, ci pur și simplu uitase termenul.
Experiența l-a făcut să observe că problema nu este doar faptul că șoferii uită, ci și lipsa unui sistem care să-i avertizeze înainte de expirarea documentelor.
„Pornește de la o problemă pe care ai avut-o tu. Servisez a apărut pentru că m-a oprit poliția cu ITP-ul expirat și mi-au reținut talonul. Nu pentru că n-am vrut să-l fac, ci pentru că am uitat. Și mi-am dat seama că problema nu e că uităm, ci că nu ne anunță nimeni.”
Fondatorul îi sfătuiește pe antreprenorii aflați la început să testeze produsele în comunități mici, unde pot vorbi direct cu fiecare client. În opinia sa, primii utilizatori nu se atrag prin bugete de publicitate, ci prin telefoane, deplasări și conversații față în față.
La fel de important este feedbackul critic, chiar dacă acesta este mai dificil de primit.
„Omul care îți spune „nu văd rostul” îți e mai util decât zece care zic „frumos”. Primul îți arată unde nu te-ai explicat, ceilalți doar te fac să te simți bine.”
În ceea ce privește curajul de a începe un proiect pe cont propriu, Rareș a spus că, uneori, antreprenorii pornesc tocmai pentru că nu realizează de la început cât de dificil va fi drumul.
„Nu cred că a fost curaj. Am început fără să-mi dau seama cât o să dureze. Dacă știam de la început, poate nu mă apucam. Uneori ăsta e tot secretul.”
Platforma este disponibilă la servisez.ro. Service-urile din alte orașe se pot înscrie inclusiv în etapa actuală, iar șoferii pot folosi gratuit dosarul auto pentru a primi notificări înainte de expirarea ITP-ului, RCA-ului sau rovinietei.