Setriochain: Românii vor să reducă daunele aduse de tratamentele incomplete

Săptămâna trecută am fost prezenți la Startup Grind Silicon Valley alături de startup-urile din cea mai recentă cohortă BCR InnovX. Setrio Soft a prezentat produsul Setriochain, un startup prin care vrea să îmbunătățească rata de aderență a medicamentelor. Anual, 125 de miliarde de euro se pierd la nivelul Uniunii Europene pentru că pacienții nu încheie tratamentul.

Setriochain e produsul Setrio Soft, o companie românească cu o vechime de piață de 15 ani care face software pentru industria medicală din România, cu 2.000 de puncte farmaceutice care folosesc softul lor de gestiune, 1.500 de medici și foarte multe alte depozite farmaceutice. După ce au reușit să ajungă la o poziție satisfăcătoare în zona softurilor de gestiune, cei de la Setrio vor să dezvolte un proiect care să urmărească traseul medical al unui pacient și să implice toate organismele care au interes ca noi, oamenii, să ne tratăm până la final.

Non-aderența la tratament înseamnă că, de multe ori, pacienții încheie singuri o cură de pastile atunci când se simt mai bine, cu câteva zile înainte de data și doza recomandată de doctorul lor. Acest lucru duce la revenirea bolilor sau afecțiunilor anterioare și la un cost ridicat pentru sistemul medical, dar și pentru asiguratori.

Setriochain, proiect dezvoltat în acceleratorul BCR InnovX, folosește tehnologia blockchain pentru a ghida pacientul, dar vrea să ofere și recompense celor care duc tratamentul până la capăt, prin colaborări cu firmele de asigurări, producătorii de farmaceutice și organismele guvernamentale.

Am vorbit la Startup Grind Silicon Valley cu Radu Atanasescu, marketing director la Setrio Soft, despre intențiile companiei și ce a însemnat drumul în Silicon Valley pentru acest startup românesc format pe bazele unei firme vechi de 15 ani în România care încă are activitate.

„Aici în Statele Unite am venit cu acceleratorul BCR InnovX ca un startup, deși cifra noastră de afaceri e de peste 3 milioane de euro, aici suntem văzuți ca un startup. Timp de 14 ani softurile noastre s-au adresat exclusiv industriei medicale din România. Anul trecut am luat prima oară în considerare o internaționalizare”, a spus Atanasescu.

De ce e dificil să aduci software nou în industria medicală?

„Software-ul în industria medicală e greu de migrat din cauza specificității legislative. Mare parte a softului nostru e dat de alinierea la cerințele legale. Anul trecut am depus un proiect la Uniunea European, proiectul se numește Setriochain.com, e proiectul cu care am venit aici la conferință. Adresează problema non-aderenței la tratament. Anual UE pierde 125 de miliarde de euro pentru această simplă problemă a faptului că pacientul în loc să urmeze un tratament, îl întrerupe mai devreme. Generează complicații și costuri mari pentru sistem.”, a adăugat Radu Atanasescu.

Spune că au venit în Silicon Valley pentru a vedea cum răspunde piața americană la această problemă care la nivelul SUA cauzează pierderi anuale de 105 miliarde de dolari. Răspunsul s-a vrut aflat prin întâlniri cu specialiști, investitori și potențiali mentori din acest domeniu.

Zona de startup-uri healthcare e în continuă dezvoltare la nivel mondial, dar piața este una foarte complicată deoarece necesită aprobări și barajul de intrare în zona comercială e încă foarte mare.

Dorința de internaționalizare

Setrio Soft a participat în cadrul acceleratorului BCR InnovX în grupa de Scaleups, adică firme care au deja experiență pe piață și o cifră de afaceri cuprinsă între 1 și 2,6 milioane de euro.

„InnovX s-a aliniat cu dorința noastră de internaționalizare. Experiența a fost folositoare pentru că am intrat în contact cu foarte mulți experți, foarte multe persoane care aveau cunoștințe în această direcție. Depinde cum îți faci norocul, până la urmă. InnovX te pune în context, dar mai departe depinde de tine cum le pui în practică.”, spune realist Radu Atanasescu.

Dar să dezvolți un proiect nou în cadrul unei firme deja stabile și cu experiență pe piață e o provocare. „Pentru noi este foarte dificil să avem un proiect nou în cadrul Setrio, o companie foarte cunoscută pe acest canal de healthcare. Practic când ieși în afară și te lovești de marele zid internațional, îți dai seama că aproape nimic din ceea ce faci nu se potrivește cu specificul internațional”, spune Atanasescu.

La nivel european există însă șanse pentru o integrare mai mare, deoarece există o direcție pentru uniformizarea serviciilor din această zonă, agregarea lor, care ar putea permite startup-urilor precum Setriochain să ajungă pe mai multe piețe deodată fără un efort de vânzări enorm.

Urmărește interviul video de mai jos pentru a afla și alte detalii despre Setriochain.



Citeste si