- 7 Mai 2020
Simulator online ca să calculezi dobânda dacă vrei să-ți amâni rata
Pentru a folosi simultatorul online, clienţii trebuie să aibă la îndemână câteva date despre creditul lor, cum ar fi soldul rămas de plată, rata dobânzii curente sau numărul de luni rămas până la finalul creditului. Aceste informaţii se regăsesc în cel mai recent grafic de rambursare.
Simulatorul online îi ajută pe clienţi să îşi facă planuri financiare în perioada următoare.
Banca Transilvania a anunţat în aprilie măsurile pentru susţinerea clienţilor afectaţi de actualul context economic si social. Din cele 29.000 de solicitări care sunt la zi, au fost soluţionate peste 26.000, pentru 95% dintre ele răspunsul fiind pozitiv. Clienţii pot solicita amânarea ratelor până în 14 mai a.c., inclusiv.
Detalii despre măsurile pentru clienţii BT persoane fizice:- Posibilitatea amânării ratelor pentru maxim 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
- Perioada de creditare va fi prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligaţiilor de plată.
- Pentru creditele cu garanţii imobiliare, dobânda acumulată în perioada de amânare va fi recuperată în maxim 60 de luni, iar suma astfel acumulată nu va fi purtătoare de dobândă, conform Ordonanţei de urgenţă.
- Pentru creditele de nevoi personale, dobânzile cumulate vor fi reeşalonate până la finalul noii maturităţi – prelungite – a creditului, BT alegând ca şi pentru aceste sume să aplice o rată a dobânzii egală cu 0%. Măsura este suplimentară cerinţelor legale aprobate de către Stat.
Cum se va calcula dobânda amânata? Pentru creditele cu garanție imobiliară, inclusiv Prima Casă, facilitatea de amânare se va realizat conform prevederilor OUG 37/2020. În cazul în care maturitatea rămasă a creditului este mai mică de 60 de luni, dobânda acumulată pe perioada de amânare se va eșalona cu rata dobânzii de 0% pe întreaga perioadă rămasă.
Pentru creditele fără garanție imobiliară se vor calcula dobânzile datorate pentru perioada de amânare ca și o creanță separată la contractul de credit și se va eșalona pe maturitatea rămasă a creditului, similar creditelor cu garanție imobiliară, cu dobândă 0%.