Skillab lansează Skvot, platformă de educație online pentru industriile creative

La un an de la intrarea pe piața din România, Skillab - academie internațională pentru educație în domeniul afacerilor - lansează Skvot, o nouă platformă de educație online dedicată industriilor creative.

Fondată în 2019, în Ucraina, Skvot a ajutat peste 7.000 de cursanți din 90 de țări să își dezvolte abilitățile în toate ariile creativității, de la cinema și arhitectură, până la fotografie și design.

În România, pentru primele cursuri online interactive, compania a cooptat lectori specialiști în Copywriting, Social Media Marketing și Game Design, practicieni cu rezultate remarcabile în domeniile în care predau, ce doresc să își împărtășească cunoștințele cu următoarea generație de artiști.

Skvot vizează construirea unui mediu de învățare actual și relevant pentru creativii care vor să se dezvolte și aduce în fața acestora specialiști de top, care câștigă premii la festivaluri și servesc drept repere în industriile lor.

„Pentru noi, educația prezentului înseamnă să reducem distanța dintre cei care știu și cei care vor să afle. Pentru lectorii noștri, înseamnă să împărtășească cunoștințe, dar și să învețe de la cei pe care îi învață. Pentru cursanții noștri, educația prezentului este libertate. Libertatea de a învăța ce vor, când vor, unde vor. Libertatea de a învăța regulile pentru a le încălca apoi, de a construi, de a dărâma, de a reconstrui. Libertatea de a crea", a declarat Raluca Neagu, CEO Skillab & Skvot.

În prima parte a anului viitor, Skvot își propune să lanseze pe piața locală cca. 20 cursuri, în arii precum grafic design, ar direction, fotografie, UX, UI design și multe altele.

Skvot preia același model de educație de la Skillab, aducând pe piață cursuri live, online, interactive, abordare care și-a demonstrat deja succesul în România. Într-un an de la lansare, cursurile de business Skillab au ajuns la peste 2.000 de oameni care au dorit să își dezvolte carierele sau afacerile.

În prezent, portofoliul Skillab cuprinde peste 20 de cursuri de Marketing & PR, Programe pentru Business, HR & Recrutare și Business & Administrare, compania deruând până acum 55 de ediții ale cursurilor.



Citeste si