Câștigătorii Real Estate Hackathon. Printre ei un participant la tabăra Startup Your Life

Între 12 și 13 aprilie 2019, PropTech România, platforma românescă de inovație dedicată domeniului real estate, a găzduit în București primul hackathon de real estate din Europa.

Evenimentul a reunit peste 200 de specialiști din domeniile tech și real estate, iar pe parcursul celor două zile de hackathon, cele peste 30 de echipe locale și internaționale înscrise în competiție, au gândit și dezvoltat soluții și platforme de inovație adaptate celor 6 categorii din concurs specifice diferitor segmente ale industriei de real estate.

Provocările adresate startup-urilor și companiilor de tehnologie, propuse de jucători importanți din piața locală de real estate, precum JLL România, Nepi Rockastle, Ceetrus, Portland Trust, Speedwell și Simacek, s-au axat pe zona de intermedieri imobiliare, clădiri inteligente de birouri, facility management, rezidențial, retail și comunitate.

Premiul cel mare - Bright Agency

Compania locală BRIGHT AGENCY, deținută de antreprenorul Bogdan Nicoară, a fost desemnată câștigătoarea competiției, obținând cel mai mare punctaj din partea juriului.

Soluția propusă de echipa BRIGHT a fost înscrisă la categoria retail, în cadrul provocării date de Nepi Rockcastle cu privire la managementul și contractarea spațiilor comerciale temporare.

Platforma creativă propusă de BRIGHT presupune o soluție digitală eficientă, care permite potențialilor chiriași să acceseze în timp real spațiile disponibile dintr-un centru comercial, să vadă configurația acestora, precum și costurile de închiriere aferente.

Pe de altă parte, prin intermediul algoritmilor și utilizării inteligenței artificiale, aplicația permite configurarea unui help center activ 24 din 24 cu ajutorul chat boților.

Totodată, se pot trimite notificări cu privire la statusul contractelor și termenul expirării acestora și se pot include setări de reînnoire automată. Mai mult, aplicația poate face predictibil și gradul de ocupare a spațiilor prin intermediul comportamentului pe care chiriașii îl au în platformă.

Casele inteligente pe locul secund

Pe locul doi s-a clasat compania locala Sigtree Technologies, specializată în dezvoltarea de soluții software I0T pentru case inteligente, platforme industriale și cladiri de birouri.

Sigtree Tehnologies a propus o soluție inteligentă pentru segmentul rezidențial, în cadrul provocării lansate de compania Speedwell. Nu în ultimul rând, echipa CenterMine din Bulgaria a ocupat locul trei pentru proiectul inovator dezvoltat pe zona de brokeraj, tema propusă în competiție de JLL România, partenerul oficial al evenimentului.

Echipele clasate pe primele trei locuri au câștigat premii în valoare de 5000, 2500 și 1000 de euro, precum și șansa de a reprezenta proptech-ul românesc în cadrul conferinței Future Proptech ce va avea loc în Londra, în perioada 13 și 15 mai 2019.

Un fost participant la tabăra Startup Your Life printre câștigători

Caștigătorii pe fiecare categorie a competiției, respectiv comunitate (Ceetrus), Facility Management (Simacek), Rezidențial (Speedwell), clădiri de birouri (Portland Trust), brokeraj (JLL) și retail (Nepi Rockcastle), au fost echipele GoTiny, Just Mad, Sigtree Technologies, Parkly, Optimrent și Bright Agency.

Optimrent îl are ca fondator pe Dan Crețu, unul dintre participanții de la tabăra de antreprenoriat Startup Your Life #4, din octombrie 2018. Participă și tu anul acesta și ia bilet pentru 23-26 mai. 

În luna iunie, PropTech România va organiza PropTech Demo Day, un alt eveniment interactiv adresat industriei de real estate, în cadrul căruia dezvoltatorii de soluții proptech își vor prezenta proiectele inovatoare, având posibilitatea de a atrage finanțare pentru startup-urile lor.



Citeste si