Sonos lansează Era 300 și Era 100: o boxă cu Dolby Atmos și înlocuitor pentru Sonos One

Sonos lansează Sonos Era 300 și Sonos Era 100, următoarea generație de boxe inteligente ale companiei. Era 300 este dotată cu șase drivere și suport pentru Dolby Atmos, iar Era 100 este o remasterizare a boxei Sonos One.

Era 300 este o nouă boxă construită pentru a oferi cea mai bună experiență de audiție spațială, la volum ridicat, cu Dolby Atmos, în timp ce Era 100 este o remasterizare a produsului foarte popular Sonos One. Gama Era are o conectivitate extinsă și tehnologie Trueplay, care ajunge pentru prima dată și pe Android cu aceste produse. Trueplay fiind disponibil doar pe iPhone până acum pentru produsele Sonos (excepție făcând Sonos Roam care are Trueplay și pentru dispozitivele Android).

Era 300 și Era 100 sunt, de asemenea, primele boxe construite în conformitate cu noile standarde de design responsabil ale Sonos, care oferă o capacitate de funcționare pe termen lung, tehnologii eficiente din punct de vedere energetic și integrează materiale reciclate post-consum (PCR). „În Era 100 acum avem 96 de șuruburi în loc de adeziv, iar asta ne ajută să reparăm produsele mai ușor. De asemenea, pentru aceste două produse folosim un grilaj subțire realizat din materiale reciclate, iar acesta poate fi schimbat fără să desfacem tot produsul”, a declarat Kylie Muntean, Audio Systems Engineer la Sonos, într-un interviu pentru start-up.ro

Atât Era 300 (2.499 lei), cât și Era 100 (1.399 lei) vor fi disponibile la nivel global începând cu 28 martie 2023.

Fără precedent pentru o singură boxă compactă, Era 300 dispune de șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus, oferind o performanță audio cu Dolby Atmos, care plasează utilizatorii chiar în centrul conținutului preferat.

„Poți folosi Era 300 în mai multe moduri. Cred că cel mai bun mod ar fi să-l folosești ca un difuzor cu Dolby Atmos cu sunet surround pentru muzică. De asemenea, ar putea fi folosit ca parte a unui sistem de home theater - putem lucra mai bine cu software-ul Atmos astfel încât să plasăm obiectele și sunetul în încăpere cu o mai mare precizie, iar astfel putem crea o imersiune extraordinară”, ne-a mai spus Kylie Muntean

„Dolby Atmos a construit un nou mod de a experimenta muzica și divertismentul audio. Sunetele și melodiile prind viață cu o claritate și o profunzime de neegalat”, a transmis Kevin J. Yeaman, CEO Dolby. „Inovația sunetului redat de Era 300 cu Dolby Atmos creează o experiență muzicală complet imersivă”.

  • Concepută pentru audiție spațială: Era 300 integrează arhitectura acustică foarte complexă și frumoasă într-un design elegant tip clepsidră

„Era 300 este un produs complex. A fost unul dintre proiectele foarte fun la care am participat deoarece noi, inginerii de sunet, am dictat felul în care l-am construit și echipa noastră a trebuit să se adapteze și să-l facă frumos și au făcut o treabă foarte bună. Durata de dezvoltare a ambelor produse a fost de trei ani”, a spus inginerul audio al Sonos.

  • Sunet surround dus la următorul nivel: Era 300 este prima boxă de la Sonos care oferă un sunet surround pe mai multe canale, atunci când este utilizată ca satelit pentru un sistem home theater. Fanii filmelor pot asocia două boxe cu unul dintre soundbar-urile Arc sau Beam (Gen 2), pentru a crea o experiență Dolby Atmos profundă, care îi învăluie și mai mult acțiune.
  • Colaborare solidă cu industria muzicală: Sonos a lucrat îndeaproape alături de comunitatea sa de artiști și creatori de top - inclusiv cu membrii Sonos Soundboard - pentru a calibra cu meticulozitate Era 300, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de un sunet redat la fel ca într-un studio de înregistrare, ce redă fidel intenția artistului.

„Asemenea trecerii de la mono la stereo, sunetul spațial este următoarea evoluție în materie de materie de audiție - crearea unei experiențe sonore care învăluie utilizatorii în muzică”, a declarat Giles Martin, VP, Sound Experience la Sonos. „Pe măsură ce atât creatorii, cât și marile platforme de streaming adoptă tehnologia audio spațială pentru muzică, este momentul potrivit pentru a crea o experiență de audiție de top, care să se ridice la înălțimea acestui format captivant și creativ”.

Sonos Era 300 va fi disponibilă la nivel global începână cu 28 martie 2023, la prețul 2.499 lei.

Doar puțin mai mare decât predecesorul său, Sonos One, boxa Era 100 dispune de hardware și software complet nou, cu o acustică și un design de ultimă generație care oferă un sunet stereo detaliat și un bass profund. Era 100 are un woofer cu 25% mai mare decât cel al lui Sonos One și asta permite redarea unui bass mai bogat. De asemenea, Era 100 ar trebui să aibă o scenă de sunet mai largă deoarece acesta este stereo, nu mono cum era Sonos One.

Așadar, Era 100 vine ca un înlocuitor pentru Sonos One, însă compania va continua să vândă în continuare Sonos One o perioadă pentru a le da șansa oamenilor să-și completeze sistemele apoi acesta va fi înlocuit de Era 100. „Era 100 este o îmbunătățire mare comparativ cu Sonos One. Acel woofer mai mare face o diferență mare atunci când crești volumul și vei auzi mai multe sunete aflate sub 90Hz și sunetul nu e la fel de compresat atunci când asculți la volum maxim”, consideră Kylie Muntean, Audio Systems Engineer la Sonos

  • Acum cu redare stereo: Două tweetere înclinate emit frecvențe înalte clare în stânga și în dreapta pentru o experiență stereo bogată, în timp ce un midwoofer mai mare oferă un bass uimitor, neașteptat pentru o singură boxă compactă.  
  • Dimensiuni reduse, performanță maximă: Datorită îmbunătățirilor audio și în materie de tehnologie, designul subțire și modern al boxei Era 100 o face să fie un element modern de decor pentru orice colț al locuinței, cum ar fi raftul pentru cărți, blatul de bucătărie, biroul sau noptiera.
  • Sistem personalizabil: Utilizatorii se pot bucura de o experiență de home cinema îmbunătățită adăugând două boxe Era 100 în spatele soundbarului, modalitate prin care vor crea un sistem de sunet surround. Sau, pur și simplu, aceștia pot asocia două boxe pentru un sunet stereo care va cuprinde întreaga încăpere.

„Aducem aceeași mentalitate orientată spre viitor în ceea ce privește designul responsabil ca și în ceea ce privește crearea de noi experiențe de audiție puternice”, a spus Kitty Suidman, Design Director, Product Sustainability. „Angajamentul nostru față de sustenabilitate este integrat în procesul nostru de proiectare încă de la început, gama Era marcând un pas important în călătoria noastră spre a crea produse care să reziste peste așteptări, care funcționează mai eficient și care utilizează materiale mai sigure, parte din economia circulară”.

  • Sunet redat în mod sustenabil: Era 100 și Era 300 sunt fabricate din plastic reciclat post-consum (PCR) și ambalate în hârtie provenită 100% din surse sustenabile, fiind în același timp proiectate pentru a reduce consumul de energie, cu un consum mai mic de doi wați atunci când nu sunt utilizate și o nouă funcție avansată de Sleep Mode.
  • Proiectate să reziste: Proiectate pentru a rezista în locuința utilizatorilor ani de zile, ambele boxe sunt construite pentru o durată de viață mai mare, reducând utilizarea adezivilor și trecând la șuruburi pentru dezasamblare și reparații ușoare.
  • O nouă interfață de utilizare îndrăzneață: Era 100 și Era 300 dispun de o nouă interfață de utilizare intuitivă, inclusiv un nou slider capacitiv pentru volum, pentru control simplu, care completează gestionarea rapidă, cu securitate maximă a conținutului prin aplicația Sonos, Apple AirPlay 2 și Bluetooth®.
  • Conectivitate îmbunătățită: Utilizatorii pot reda audio conținutul preferat, utilizând Wi-Fi sau Bluetooth și pot, de asemenea, să conecteze în mod direct alte dispozitive audio, precum un pickup, folosind un cablu auxiliar și adaptorul Sonos Line-In
  • Tehnologia Trueplay ajunge la și mai mulți utilizatori: Utilizând strucutra de microfoane integrată în Era 100 și Era 300, Trueplay optimizează sunetul pentru acustica unică a spațiului în care sunt folosite, cu o simplă atingere în aplicația Sonos. Disponibilă atât pentru utilizatorii de Android, cât și pentru cei de iOS.


Citeste si