Stare de urgență: Românii, îngrijorați de COVID-19, dar nu vor încă un lockdown

Mai bine de jumătate (55%) dintre angajații români care au răspuns unui sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs se declară foarte îngrijorați de creșterea numărului de îmbolnăviri cauzate de coronavirus, dar nu consideră că ar trebui reintrodusă starea de urgență.

Cei mai mulți dintre respondenți (47%) sunt de părere că o nouă stare de urgență ar distruge economia, iar alți 10% spun că situația nu este încă atât de gravă. 36% dintre angajații români consideră, însă, că e nevoie de măsuri mai drastice pentru a limita răspândirea virusului.

Creșterea numărului de cazuri de Covid-19 din ultima lună este cauzată de nerespectarea regulilor de igienă și distanțare socială, consideră 58% dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs, și doar 15% cred că de vină ar fi autoritățile, care nu au impus reguli mai stricte și nu au asigurat respectarea lor.

În acest context, 61% dintre angajații români se așteaptă ca numărul de cazuri active să crească în continuare.

84% din respondenți poartă mască

Majoritatea angajaților spun că iau măsuri proprii de precauție atunci când ies din casă sau merg în spații închise: poartă mască (84%), se spală des pe mâini (73%), evită locurile aglomerate (70%), își dezinfectează mâinile ori de câte ori intră în contact cu obiecte sau suprafețe din afara casei (63%) și evită să atingă nasul, gura și ochii cu mâinile nedezinfectate (58%).

Și companiile continuă să impună reguli pentru a preveni răspândirea virusului și iau măsuri pentru protecția angajaților.

Astfel, 55% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că angajatorul le oferă măști și dezinfectanți și impune utilizarea lor și 39% menționează dezinfectarea mult mai frecventă a spațiului de birouri.

În același timp, doar 37% spun că le este verificată temperatura corporală la intrarea în sediul companiei, iar 28% subliniază că angajatorul permite accesul unui număr limitat de angajați la birou, pentru a respecta regulile privind distanțarea. 

Apariția unor cazuri confirmate de Covid-19 în rândul colegilor de serviciu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru doar aproximativ 10% dintre participanții la sondajul BestJobs.

Aproape 82% dintre ei spun însă că în compania pentru care lucrează nu a fost confirmat niciun caz până acum, iar în cazul a 9% dintre respondenți, au fost depistate doar unul-două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în companie. Puțin peste 4% vorbesc despre trei-patru cazuri, iar sub 3% susțin că au fost cinci-zece cazuri în firmă. 

În eventualitatea apariției unor cazuri de Covid-19 în companie, 46% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că regula este ca toți angajații să fie informați. În schimb, 16,2% susțin că acest lucru nu se întâmplă deloc, iar aproape 35% dintre intervievați susțin că nu știu dacă firma în care lucrează face astfel de informări.

Peste 7% dintre respondenți spun că, atunci când a fost confirmat un caz, întreaga echipă din care face parte persoana confirmată a fost trimisă să lucreze de acasă, iar în 6% din cazuri s-au făcut imediat teste Covid-19 la nivelul echipei sau chiar în întreaga companie.

Sondajul a fost efectuat în perioada 20 - 30 iulie 2020, pe un eșantion de 952 de utilizatori de internet din România.

 



Citeste si