start-up.ro la How to Web 2024: unde te întâlnești cu echipa noastră de pe 1 pe 3 octombrie

How to Web este cel mai important dedicat startup-urilor tehnologice din România și adună 3.000 de participanți din toată lumea - investitori, fondatori și specialiști. Echipa start-up.ro va fi la How to Web zilele acestea și te poți întâlni cu noi - iată cum.

Fie că vom modera unele sesiuni din cadrul How to Web, fie că vom participa activ la evenimentele din timpul și de dinaintea How to Web, fie că vom înregistra conținut pentru social media, poți să dai de noi la How to Web.

Echipa start-up.ro pe scena How to Web?

Anul acesta, în ambele zile, vom fi pe scenă pentru a modera diferite sesiuni din cadrul How to Web. Iată unde ne poți întâlni:

Venture in Eastern Europe - 1 octombrie - Apollo 111

Eveniment conex How to Web care adună investitorii din Europa de Est la București.

15.50 - 16.05 - Vlad Andriescu moderează panelul The Resurgence of Dualtech, în care va discuta cu Trisha Saxena de la NATO Innovation Fund și cu Ioan Istrate de la inițiativa DIANA a NATO. Despre cum se pot dezvolta produse care să fie folositoare atât Guvernelor, cât și mediului privat.

16.05 - 16.30 - Vlad Andriescu se întâlnește pe scenă cu investitorii într-un panel numit European Venture Capital Trends. Cu Vuk Vignjevic de la RSJ Investments, Staffan Helgesson de la Creandum și Ervin Luga de la EBRD Venture Capital.

How to Web - 2 octombrie - Face Convention Center

12.40 - 13.00 - Oana Coșman (editor start-up.ro) va discuta cu Srdjan Kovacevic pe Community Stage despre cum construiește acesta Orqa, o cască prin care se pot pilota dronele.

14.00 - 14.20 - Oana Coșman discută despre "Fundraising in 2024 - what VCs are looking for" cu Eva Arh (Partner 3VC), Radu Bozga (vicepreședinte Notion Capital) și Nico Schoenenberger (Early Stage Investor 10x Founders)

14.40 - 15.00 - Vlad Andriescu vorbește despre "Breaking Into Enterprise - How can Startups Sell to Enterprise Customers" cu Jessica Bartos (Salesforce Ventures), Dan Mihăescu (Gapminder VC) și Remus Rădvan (Wayra UK).

How to Web - programul de pe 3 octombrie

11.00 - 11.20 - Vlad Andriescu, Silviu Homoceanu (fondator și CTO Deltia.ai), Skye Fletcher (Investitoare Dawn Capital) discută în panelul How the world of atoms is changed by software, despre următoarea revoluție Industry 4.0 - Community Stage

11.20 - 11.40 - Vlad Andriescu, Ondrej Bartos (Credo Ventures), Felix Martinez (Seedcamp) și Vinoth Jayakumar (Molten Ventures) discută despre AI dincolo de hype și când are AI-ul impact în business - Community Stage

13.00 - 13.20 - Oana Coșman discută cu Bitty Dimanov, CEO și fondator al Tenkys, un adevărat copilot pentru cei care dezvoltă soluții de Computer Vision - Community Stage

13.40 - 14.40 - Vlad Andriescu discută pe Startups Stage despre sustenabilitatea startup-urilor și viitorul industriei acesteia, înainte de pitch-urile a cinci companii sustenabile

Unde ne mai întâlnim?

Invest in Moonicorns, 1-2 octombrie, conferința dedicată investitorilor de tip angel organizată de Growceanu, care după prima ediție de la Timișoara va veni la București.

La Invest in Moonicorns vei avea ocazia să te întâlnești cu Irina Achim (editor start-up.ro) care va fi prezentă pe 1 octombrie și vei putea să-i povestești mai multe despre afacerea ta, despre investiții, dar nu numai. Evenimentele acestea sunt o ocazie foarte bună doar și pentru networking.

Agenda completă de la Invest in Moonicorns o găsești aici.

De asemenea, la How to Web 2024 vor fi și colegii noștri Cristi Ioniță și Alexandra Rusu (redactori start-up.ro și Green Start-Up), care vor urmări să discute cu fondatori și investitori și vor crea conținut pentru social media. Vrem prin această metodă să democratizăm accesul publicului larg la ideile care sunt generate de astfel de conferințe, precum How to Web, care uneori pot să pară complicate sau depărtate de oamenii care nu dezvoltă un startup tech.

Așa că dacă ne vedeți, nu fugiți de noi și sperăm să descoperim multe lucruri noi și interesante de care să spunem oamenilor mai departe pe start-up.ro.



Citeste si