Startup în căutarea comunităților: resurse și ponturi de la specialiști

Căutarea noastră la întrebarea ”au startup-urile comunități?” a ajuns în faza în care punem și practica un pic la lucru. Astfel, din discuțiile cu specialiștii care ne-au ajutat în această aventură am vrut să știm și la ce startup-uri să ne uităm pentru bune practici sau ce comunități din România sunt valoroase discuției.

Acum, alături de invitații noștri, facem un ghid cu resurse adunate pentru tot ce înseamnă community building, cărți, articole și podcasts pe care le puteți folosi pentru a vă crește comunitatea startu-ului sau pentru a o dezvolta pe mai departe.

Continuăm discuția cu Diana Matache - Community Builder, Startarium & Impact Hub BucharestMonica Zara - Head of Conference How to WebCorina Gheonea – Director, Global UiPath Community și Gheorghe Sârbu - National Community Manager Innovation Labs, de la care aflăm cum își pot construi startup-urile o comunitate.

Exemple de startup-uri cu super comunități:
  • Gheorghe ne indică un startup care are ca element definitoriu al creșterii sale comunitatea de utilizatori: T@book, o platformă de cultură media unde utilizatorii pot face schimb de cărți și videoclipuri.
  • Corina apreciază comunitățile care au crescut odată cu startup-urile pe care le reprezintă, și aici ne spune despre OutSystems, Atlassian, Figma, care au comunități extrem de bine dezvoltate.
    ”În România, comunitățile cele mai dezvoltate și populare pe care le apreciez sunt comunitățile de antreprenori din jurului hub-urilor sau acceleratoarelor. Acolo fondatori și profesioniști cheie din startup-uri se ajută reciproc și cresc împreună. Comunitățile din jurul Impact Hub, InnovX, Launch by How To Web sau NodMakerspace sunt comunități care funcționează și creează valoare în spațiul antreprenorial.” 
  • Diana a strigat Bingo pentru comunități de startupuri din România, mai exact pentru: Questo: ”Alex, Claudiu, faceți o treabă excelentă. Au intuit de la bun început cum să construiască o comunitate, poate că și pornind de la natura produsului lor, dar și de la faptul că questurile ajung să fie create de comunitate”.
    În schimb, într-un alt registru, ONG-urile sau grupurile de interes au în general niște comunități destul de puternice, și cred că ajută să ne uitam la ele și să identificam bune practice pe care putem să le aplicăm ulterior și în lumea startupurilor. Câteva exemple: La primul Bebe, Viața de Freelancer, NoMadTalks.” 
  • Monica vorbește despre Canva, care a creat o comunitate în jurul produsului lor, comunitate care i-a ajutat să devină virali. Pornind de la misiunea lor “empower the whole world to design”, practic au lansat o invitație către oamenii care au nevoie de a materiale de design, dar nu au pregătirea unui designer. În mod constant sunt conectați cu utilizatorii lor, îi ascultă și îi susțin în ceea ce fac. 
Resurse și recomandări pentru cei care vor să-și crească comunitatea:


Bookmark, save și add to cart pentru resurse care abordează subiecte relevante pe tema startup-urilor, dar și nișat a comunităților pentru astfel de companii. Cei patru specialiști recomandă:

Digital: 

  • Cmxhub.com - una din cele mai mari și mai active comunități dedicate pentru manageri de comunități din toata lumea, cu participare consistentă din Statele Unite și din lumea comunităților de tech. De aici, extrag 2 framework-uri pentru cei care vor să-și facă o idee rapidă de community și să parcurgă 2 framework-uri: The 7P’s of community și The Spaces Model
  • Feverbee - o resursă mai tehnică în direcția forumurilor, dar si în general a comunităților în jurul produselor tech.

Cărți:

  • Etienne Wenger, care vorbește despre conceptele care stau la baza creării comunităților prin cartea sa "Communities of Practice" și prin "Digital Habitats.
  • The Indispensable Community: Why Some Brand Communities Thrive When Others Perish - Richart M.
  • The Business of Belonging: How to Make Community your Competitive Advantage - David S
  • The Art of Gathering – How we meet and why we gather - Priya Parker

Articole: 

Podcast: 

The community Led Growth Show

Newsletter:

Lipici în comunitate – Newsletterul Oanei Filip

Și, desigur de nelipsit la masa documentării:

”Cea mai bună resursă – să testați la voi în ogradă!”, adaugă Diana la categoria ponturi. 

Business tech și business fizic: cum arată comunitatea din spațiul fiecăruia

Ca să încheiem ca-n nuvelele ciclice pe care le comentam în liceu, am revenit la întrebarea: comunități de startups, preponderent tech, versus comunitățile afacerilor fizice și palpabile. Cum se văd diferențele dintre cele 2 domenii?

Cumva știam că nu o să vedem fani înfocați certându-se pe cel mai bun AI pentru servicii digitale, așa cum o fac oamenii când sunt întrebați unde găsesc cel mai bun burger sau unde beau cea mai bună cafea. La nivel de comunitate, e clar că unui business fizic îi este mai ușor să-și crească tribul, dar pe parte de scalări de business, un startup are spațiu mai mare de manevră. Iar într-un final, poate ajunge să aibă și comunitate și o parte mai mare din plăcintă. Pe când un business fizic este destul de limitat la nivel de cifre pe care le poate atinge. 

Asta ne confirmă și Diana: 

”Unei cafenele îi este mai la îndemână să construiască o comunitate în jurul oamenilor care vin în fiecare dimineața să își bea cafeaua – obiceiul este acolo, contextul este creat. Însă în același timp, pornind de la natura locației este și mai greu să scaleze. Cum și viceversa, într-o comunitate online a unui startup, poate durează un pic mai mult până când oamenii își formează un obicei si contextele de interacțiune poate nu sunt atât de dese. Însă și granițele ajung să fie mult mai ușor depășite.”

Tot discutând despre diferențe, am găsit și numitorul comun. Orice companie, de orice natură, are nevoie de un spațiu în care să-și primească oamenii din comunitate. Ca o sufragerie în care membrii comunitații să se simtă bineveniți și să aibă loc de dialog. 


”Există comunități pentru fiecare din cele doua categorii, cu dimensiuni diferite si mijloace specifice de comunicare. Un business offline este mult mai mult despre interacțiunea directă cu acei clienți, membri ai comunității și reușește să aibă o contribuție prin evenimente sau prin experiența fizică pe care o oferă. Indiferent de unde se dezvoltă, comunitățile au nevoie de un mediu de întâlnire unde te recunoști ca membru sau de unde îți iei energia care vine din apartenența la o comunitate. Acest mediu poate fi fizic: un hub, un sediu, o cafenea, un festival, ori poate fi un spatiu digital, un grup de Slack, o platformă dedicată cum ar fi Discourse sau Discord, o platformă web dezvoltată de la zero și dată exclusive membrilor tăi”, ne explică Corina.


Vom merge aplicat să către startupuri care au comunități închegate ca să vedem cum au ajuns acolo și cum își întrețin oamenii care s-au alăturat misiunii lor. Într-un nou episod din seria ”startup-urile și comunitățile”. 



Citeste si