Startup-ul Autopia lansează abonamentul la service direct din aplicația mobilă

Startup-ul românesc Autopia, care oferă practic un asistent digital pentru șoferi în relație cu mașina lor, lansează abonamentul Greenlight, prin care șoferii au acces la servicii complete de service auto digitalizate.

Greenlight oferă șoferilor acces la servicii complete de service auto, prin intermediul aplicației mobile Autopia.

Odată ce reviziile sau reparațiile necesare sunt semnalate de șofer în aplicație, un reprezentant Autopia va lua mașina din locul indicat de client și o va aduce înapoi acestuia după ce serviciile de service sunt realizate. Abonamentul include și consultanță în caz de accident, alături de asistență rutieră și notificări cu privire la expirarea documentelor mașinii.

“Ideea a venit ca urmare a feedback-ului primit de la utilizatorii aplicației Autopia: Șoferii nu vor să piardă timp cu întreținerea mașinii personale și nu vor să mai interacționeze direct cu service-uri auto. Prin lansarea abonamentului Greenlight, Autopia devine prima soluție din România care îi ajută pe șoferi în rezolvarea problemelor esențiale pe care ei le au. Practic, Autopia devine primul service auto complet digital: cu câteva apăsări pe ecranul telefonului, șoferii pot seta când să le fie dusă mașina la service, de ce servicii au nevoie, cât îi costă și când să le aducem mașina înapoi. Totul 100% transparent și cu beneficii extra pentru ei”, Daniel Popa, fondator și CEO Autopia.

Abonamentul Greenlight, accesibil prin aplicația Autopia, este primul serviciu din România care pune la dispoziția șoferilor personal dedicat pentru transportul mașinii la service și înapoi, alături serviciile complete ale unui service: mentenanță, revizie și reparație, spălare a mașinii, schimbare de cauciucuri. Acest lucru este posibil prin colaborarea Autopia cu peste 400 de profesioniști din domeniul auto.

Pe lângă serviciile menționate, șoferii abonați primesc consultanță în caz de accident, dar și asistență rutieră, alături de notificări cu privire la expirarea RCA-ului, ITP-ului, a Rovinietei sau a altor documente importante.

În acest moment, serviciul Greenlight poate fi accesat din App Store și Google Play, prin intermediul aplicației Autopia, care este folosită de peste 20.000 de utilizatori.

În mod gratuit, cu ajutorul aplicației Autopia șoferii își pot completa formularul de constatare amiabilă în format digital și își pot reînnoi asigurarea obligatorie.



Citeste si