- 30 August 2018
Startup-ul care-ți aduce Oborul acasă cu mașini autonome
În România, tinerii redescoperă pasiunea pentru mersul la piață. Un drum la Piața Obor a devenit aproape o experiență care schimbă vieți pentru unii. Dar în Statele Unite și în China, oamenii nu mai vor să iasă din casă pentru a-și face cumpărăturile, iar mașinile autonome ar putea contribui la succesul acestui model.
În momentul de față, în România, poți face cumpărături de la supermarket fără să mai ajungi acolo prin platforme mari, cum ar fi eMag, sau prin startup-ul Bringo, care a primit și investiție de la Carrefour. În Statele Unite, AutoX un startup de mașini autonome, testează ideea livrării de alimente fără a avea un șofer.
AutoX a lansat un pilot de livrări autonome de alimente în San Jose, California. Cu ajutorul unei aplicații, utilizatorii pot comanda alimentele de la GrubMarket, un retailer online, iar o mașină autonomă va livra bunurile la adresa de pe hartă. La finalul cursei, mașina deschide singură portbagajul, iar tu poți să iei cumpărăturile.
De asemenea, AutoX testează și ideea ca mașina să fie un automat cu tot felul de snack-uri pe care le poți lua de pe drum. Ca la Uber, de exemplu, comanzi o mașină, aceasta vine și poți să iei orice produs vrei dintr-o gamă variată de iaurturi, sucuri și tot felul de alte alimente care pot fi transportate ușor. Ca și cum te-ai duce la supermarketul de cartier, dar cu livrare la tine acasă.
AutoX are două mașini care sunt folosite pentru acest test momentan pe drumurile din California. Startup-ul vrea să se extindă și spre alte orașe din Silicon Valley momentan.
Nu e prima companie care visează la livrări fără șofer. Nuro și supermarketul Kroger au realizat un parteneriat prin care vor să livreze alimentele cu ajutorul unor mașinuțe de mici dimensiuni. Nu există o livrare minimă, ci doar o taxă de livrare standard de 6 dolari.