- 30 August 2023
Startup-ul care vrea să creeze o piață nouă printr-un nou cuvânt: HealthFluencer
Healthfluencer este o platformă care folosește AI pentru a face conexiunea dintre specialiști medicali și brandurile de îngrijire personală pentru promovarea unor asemenea produse doar de către cei care știu bine domeniul. Compania a pornit de la nevoia aceasta ca brandurile să poată comunica prin intermediul unor specialiști, pentru a menține încrederea utilizatorilor finali.
Până astăzi această relație dintre branduri și medici sau specialiști din domeniul medical se făcea prin intermediul reprezentanților medicali, cei care ajungeau la cabinet și prezentau produsele. Diana Mereu vrea să transforme acest lucru prin intermediul Healthfluencer, iar compania a fost acceptat și în cohorta de startup-uri din cadrul acceleratorului InnovX-BCR.
Cu ea am discutat în cadrul unui interviu în studioul start-up.ro pe care îl poți vedea mai sus sau asculta în podcastul de mai jos.
Diana Mereu este farmacist ca formare și lucrează în zona de sănătate de 12 ani. A activat în industria de sănătate în zona de vaccinuri, iar de 6 ani conduce o asociație care reprezintă interesele producătorilor din zona de medicație fără prescripție.
“De aici a răsărit această idee, având în vedere că vin în contact cu aceste companii și care nu știu cum pot comunica, pentru că-n România și Malta nu ai cum să faci asta, nu permite legislația”, explică Diana Mereu.
De asemenea, ea a lansat proiectul și pentru că aceste companii credibilitate digitală și nu se pot promova cu oricine. “Companiile aleg să nu comunice sau să o facă prin specialiști, cu acești oameni care au competențe medicale și care pot atesta calificarea lor de specialiști în sănătate. Adică healthfluenceri”, spune Mereu.
Astfel, specialiștii care vor fi listați în Healthfluencer vor avea atestarea medicală pe platformă, dar și o modalitate de a primi rating din partea companiilor. Acestea vor primi sugestii prin intermediul inteligenței artificiale pentru a descoperi cei mai buni oameni. În primă fază, Healthfluencer se va concentra pe zona produselor cosmetice, dar se va extinde treptat.
Healthfluencer la InnovX-BCRHealthfluencer face parte din cohorta de startup-uri din 2023 de la InnovX-BCR. Astăzi compania dezvoltă MVP-ul și face fundraising, dar nu accelerat, pentru că vor să aibă MVP-ul gata în septembrie.
“MVP-ul va fi un produs destul de apropiat de produsul final în care să facem matching între acest pool inițial de healthfluenceri și companii. Vor avea un anumit rating și vor putea măsura și prezice campanii viitoare”, explică fondatoarea.
Healthfluencer are o echipă dedicată pe zona de front-end, back-end, machine learning, un CTO cu background tehnic, un CFO și un CMO, echipa fiind de 12 persoane. Dar cel mai important, 60% dintre cei din echipă au un background medical și știu ce au nevoie companiile din această industrie.
Practic, platforma vrea să digitalizeze o relație deja creată, dar care e dificil de măsurat uneori.
“Relația este creată, însă cumva trendul este spre diversificare. Începi să ai din ce în ce mai multe produse în pipeline și vrei să acoperi și alte zone. Atunci ai nevoie de forțe noi ca o companie și îți facilităm accesul către acești specialiști la care tu nu ai avut acces anterior”, explică Diana Mereu.
La InnovX-BCR, spune Diana, ideea nu a fost 100% schimbată față de momentul inițial, dar a devenit mai clară.
“Ne-am definit echipa, am mărit-o și ne-am alocat specific responsabilități fiecăruia. De asemenea, InnovX-BCR ne-a ajutat pe partea de knowledge antreprenorial și mentorat”, spune aceasta.
Un startup pentru piața internaționalăDeși e pornit din România, Healthfluencer e un startup pentru piețele internaționale, România fiind cel mult o piață de test.
“Platforma va fi în limba engleză și ne vom concentra pe piețele vorbitoare de engleză. Vorbim de Statele Unite, Vestul Europei, Singapore”, spune Mereu. După lansarea MVP-ului, healthfluencerii de pe platformă vor fi din aceste zone, mai ales că multe dintre companii sunt companii internaționale.
“Există această dorință de a avea nevoie medicală certificată și nu doar din partea companiilor, ci și din partea utilizatorilor și consumatorilor. Am avut acest aflux de date și de informație în timpul pandemiei și știm cu toții cât de mult ne-a și ajutat, dar ne-a și supărat faptul că erau informații contradictorii și cele mai multe veneau din acest spațiu digital”, explică antreprenoarea.
Astfel, Healthfluencer vrea să ia lucrurile bune din pandemie și modul în care s-a comunicat corect în anumite situații și să multiplice această comunicare prin intermediul specialiștilor care au o certificare medicală pentru a promova anumite produse.
În faza de MVP vor fi aproximativ 100 de healthfluenceri pe platformă, apoi se vor integra cu platformele de social media pentru a avea acces la toți influencerii din lume care au competențe digitale și de sănătate.
De asemenea, Healthfluencer caută o finanțare după ce vor avea MVP-ul.