Startup-ul LANCERIA lansează versiunea alfa a platformei sale pentru freelanceri

Piața globală a platformelor independente pentru freelanceri e estimată la 3 miliarde de dolari în 2020, potrivit Asociației Freelancerilor. LANCERIA, primul marketplace din România pentru freelanceri și dezvoltat pe tehnologia blockchain se lansează oficial în versiune alfa.

După doar cinci luni de la startul acestui proiect inovator, www.lanceria.com vine să susțină ecosistemul celor care lucrează pe cont propriu. LANCERIA elimină sau reduce la minimum orice taxes au comisioane. Prin introducerea opțiunii de plăți hybrid, în lei, valută, cât și plăți prin criptomonede.  

 “Din 1998 când s-a fondat primul marketplace global unde companiile puteau angaja freelanceri și până în prezent, economia celor independenți a fost dominată de 3-4 platforme independente mari, cu comisioane de până la 20%. Freelancing-ul modern, după cum îl propunem noi, echipa LANCERIA, înseamnă dreptul de a accesa servicii premium de freelancing, fără povara comisioanelor și a taxelor percepute de intermediari, într-un mediu de încredere și transparent, validat și verificat, susținut de tehnologie și inteligența artificială și guvernat de relații directe între freelancer și client”, spune Mihai Sebastian Săraru, CEO și fondator LANCERIA.

Versiunea alfa a www.lanceria.com este doar primul pas în dezvoltarea platformei propusă de startup-ul românesc, bazat pe un mod de lucru agil, în care dezvoltarea se face în urma unui dialog în profunzime cu principalii beneficiari ai proiectului.

La acest moment al dezvoltării, platforma este deschisă pentru testare doar pentru 311 dintre beneficiari, selectați din rândul celor care doresc să contribuie la modelarea viitorului freelancingului, membri ai comunității de freelanceri, parteneri și clienți deopotrivă.

La momentul lansării versiunii alfa, www.lanceria.com reunește funcționalitățile de bază ale marketplace-ului unde freelancerii și potențialii clienți își pot crea profile personalizate, își pot defini domeniile de expertiză și abilitățile, pot posta job-uri și se poate realiza o potrivire între cerere și ofertă, aceasta din urmă fiind, de altfel, fundamentul experienței pe care LANCERIA își dorește să o ofere.

 “LANCERIA este un startup ambiţios, lansat într-un moment deosebit de creativ și efervescent pentru întregul ecosistem al muncii, într-o continuă adaptare la realitatea economică generată de Covid-19, în cele mai diverse combinații. Atunci când doar în Europa 32.6 milioane de oameni au desfășurat activități ȘI în regim de freelancing, iar în SUA, 36% din întreaga forță de muncă a țării s-a înregistrat ca freelancer, o platformă bazată pe nevoile reale aleacestor oameni are toate şansele să devină un proiect de succes la nivel internațional. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, vă așteptăm în online sau offline, cu cât mai multe feedback-uri, pentru a putea construi împreună moștenirea LANCERIA”, spune Robert Tudor, COO și cofondator LANCERIA.

Soluţiile oferite de Lanceria se vor adresează din prima zi deopotrivă freelancerilor din industrii creative precum creare de conținut, programare, design web, muzică și traducere, la profesii liberale din domeniul științific, artistic, literar, de predare sau educație.

Planurile companiei includ dezvoltarea și lansarea MVP-ului către publicul larg până în primele luni ale anului 2022.

Ca produs finit, www.lanceria.com va integra inteligența artificială și machine-learning-ul în algoritmii de matching între freelancer și angajator sau pentru crearea unui sistem reputațional echilibrat, care să ofere șanse tuturor freelancerilor de pe platfomă, indiferent de momentul în care devin membri ai comunității LANCERIA.

Fondată la începutul lunii mai, LANCERIA este o inițiativă independentă, 100% românească, în plină dezvoltare, care a convins comunitatea și investitorii  la mai puțin de o lună de la înființare, atrăgând o finanțare de peste un milion de dolari în nici 24 de ore.

Cu o echipă de peste 10 pasionați de tehnologie cu experiență amplă în domeniul Blockchain și AI sau specialiști în domenii conexe, LANCERIA este noul proiect crypto românesc menit să revoluționeze piața serviciilor din industriile creative și din ecosistemul digital din întreaga lume.

În ansamblul său, proiectul LANCERIA va reuni trei platforme online, construite pe tehnologia blockchain: una dedicată freelancerilor, una pentru pasionații de gaming și a treia pentru amatorii de NFTs, cărora li se pregătește un marketplace pentru arta digitală. Cele trei platforme se vor baza pe tokenul LANC, emis în 350 milioane bucăți, care poate fi achiziționat de oricine de pe exchange-uri internaționale.