Startup-ul Nooka Space continuă expansiunea și ajunge la Cluj Napoca

Startup-ul Nooka Space își continuă expansiunea pe plan local și anunță lansarea celei mai mari rețele de birouri mobile și inteligente de proximitate din România, la Cluj Napoca.

Până în prezent au fost instalate primele cinci astfel de unități, atât în zone centrale ale orașului Cluj, cât și în zone periferice, cu scopul de a fi ușor de accesat de către cei care au nevoie de spații moderne de lucru aproape de casă sau de zonele de interes.

Orice astfel de spațiu poate fi accesat prin intermediul aplicației mobile Nooka Space, care permite utilizatorilor un control inteligent al biroului, de la rezervarea intervalului dorit, până la personalizarea condițiilor ambientale de lucru. 

Aplicația mobilă Nooka Space poate fi descărcată din App Store și Google Play pe dispozitive de tip Android și iOS.

“Nooka Space este un concept inovator pe piața office din România și vine să contureze o tendință a pieței muncii care exista chiar înainte de pandemie, cea de muncă remote. Dezvoltarea primei rețele de micro birouri smart de proximitate Nooka în Cluj a fost cumva una firească. Pe de-o parte se datorează aspectelor logistice, întrucât aici deținem facilitățile de producție și tehnologie și, pe de altă parte, faptului că există foarte mulți oameni care lucrează în sistem remote sau hibrid și sunt direct interesați să beneficieze de astfel de servicii. Ne dorim să creștem această rețea în Cluj și, cât de curând, să replicăm acest model și în alte zone din țară”, a declarat Sergiu Băbășan, Country Manager Nooka Space România.

Rețeaua din Cluj cuprinde în prezent birourile Nooka Iulius Park, Nooka Bună Ziua, Nooka Sala Polivalentă, dar și două unități amplasate în partea periferică a orașului, unde există o densitate mare de locuitori, respectiv Nooka Vivo și Nooka Florești.

Nooka Space se adresează atât persoanelor private care vor să beneficieze de propriul birou, cât și companiilor și autorităților locale care doresc să investească în astfel de facilități și să își creeze propria rețea de birouri mobile de proximitate în beneficiul angajaților.

De curând, Nooka Space a încheiat un parteneriat strategic, cu primăria comunei Florești astfel încât, primul birou smart de proximitate din localitate este pus la dispoziția locuitorilor în mod gratuit.

Birourile de proximitate Nooka integrează într-un mod inovator funcționalitățile și resursele logistice necesare unui birou cu tehnologii de ultimă generație, fiind prevăzute cu peste 15 senzori smart pentru a asigura un mediu de lucru cât mai intim, confortabil și accesibil. 

În România, birourile mobile de proximitate Nooka sunt disponibile în Cluj Napoca și București, iar la nivel internațional, în țări precum Irlanda, Franța, Italia, Belgia și Elveția.



Citeste si