Startup-ul Vatis Tech a transcris 2,3 milioane de minute de înregistrări și a ajuns la acuratețe de 95%. Pregătesc o nouă rundă de finanțare

Tehnologia de recunoaștere vocală bazată pe inteligență artificială dezvoltată de startup-ul românesc Vatis Tech pentru limba română depășește noi borne, conform companiei. Până acum au fost transcrise 2,3 milioane de minute și acuratețea ar fi ajuns la 95%.

Compania anunță lansarea  unor noi modele de transcriere pentru domenii dificile, cu termeni foarte specifici, precum cel medical sau juridic, dar și pentru un sector economic cu nevoi uriașe de transcriere, cum este cel al call centerelor.

“Specializarea pe aceste domenii are un impact major asupra eficienței și costurilor asociate acestei activități de transcriere sau asupra proceselor operaționale de business care sunt digitalizate prin implementarea transcrierii automate cu soluția Vatis Tech. În domeniul juridic, spre exemplu, grefierii nu mai stau să facă manual transcrierea ședințelor judecătorești, doctorii doar dictează, iar call-centerele pot să analizeze volume mari de apeluri înregistrate. În același timp, tehnologia deschide noi perspective de utilizare precum dictare în timp real sau search by voice.”, explică Adrian Ispas, fondator și CEO al Vatis Tech.

Odată cu lansarea noilor modele de speech-to-text, Vatis oferă acum și posibilitatea instalării tehnologiei sale on premise, pe serverele companiei, alături de platforma în cloud.

“Am considerat necesară lansarea acestei versiuni on premise în urma cererii pe care am primit-o de la clienți importanți și de la organizațiile foarte mari. Performanțele tehnologiei sunt identice, indiferent dacă este utilizată versiunea în cloud sau cea instalată pe serverul clientului”, spune Adrian Ispas, fondator și CEO al Vatis Tech 

Vatis Tech este binecunoscută pentru gradul său ridicat de acuratețe în raport cu tehnologiile marilor giganți tech. Noul update lansat în octombrie 2022 aduce un plus de acuratețe semnificativ pe cele 3 domenii.

Vatis Tech este o companie fondată de Adrian Ispas, Alexandru Topală și Emanuel Nazare în anul 2020, trei experți în dezvoltare software.

Compania a beneficiat în septembrie 2021 de o rundă de finanțare de tip pre-seed, în valoare de 200.000 de euro, din partea mai multor investitori (Early Game Ventures, Sparking Capital și Mălin Ștefănescu) și se pregătește în prezent pentru o nouă rundă.

Pentru a folosi tehnologia Vatis Tech, un utilizator trebuie doar să-și facă un cont online pe site-ul companiei și să încarce fișierele audio sau video pe care le dorește transcrise. 

Perioada de testare gratuită include 10 de ore de conținut audio sau video. Ulterior, serviciul de transcriere se poate achiziționa pe baza unui abonament, începând de la prețul de 3 euro/oră de conținut și ajungând la 0,7 euro/oră pentru volume mari.

Vatis Tech se pregătește pentru a doua rundă de finanțare în toamna acestui an în vederea expansiunii internaționale.



Citeste si