Startup-ul veterinar Digitail, fondat de români, 2,5 milioane de dolari investiție

Startup-ul Digitail, care oferă servicii de management a clinicilor veterinare în Cloud și care e fondat de români a primit 2,5 milioane de dolari investiție din partea byFounders și Gradient Ventures, fondul de AI al Google.

Digitail e un startup fondat de Sebastian Gabor și Ruxandra Pui, care oferă servicii pentru clinicile veterinare din întreaga lume. Investiția aceasta a fost susținută și de Partech, dar și angeli investori cum ar fi Ivan Zakharenkov. Startup-ul fusese admis în 2019 și la Fast Track Malmo, iar acum are, conform TechCrunch, 2.000 de veterinari din 16 țări în cadrul platformei.

„Îngrijirea animalelor se întâmplă în continuare ca în anii '90. Din cauza unei viziuni holistice, datele nu sunt unificate și nu există colaborări între jucătorii din industrie. Din acest motiv, veterinarii se bazează pe unelte de colaborare învechite”, a spus Sebastian Gabor.

Digitail este un sistem de management pentru clinicile veterinare și pentru spitalele pentru animale care ajută doctorii și asistenții să-și ușureze workflow-ul, să-și automatizeze din task-uri și să poată să ofere consultanță de la distanță. 

Digitail oferă și un „card de sănătate” pentru animalele îngrijite în clinicile veterinare, care le permite proprietarilor să folosească acest feature ca un fel de pașaport medical digital pentru animale. Cardul are istoria medicală a pacienților veterinari și le permite proprietarilor să discute direct în chat cu doctorii și să facă rezervări viitoare la clinicile din sistemul Digitail. 

 

Detalii despre Digitail

Despre Digital, am scris prima oară pe start-up.ro în 2018 și am aflat mai multe detalii despre ce fac. Citește aici articolul integral realizat de Oana Coșman despre românii de la Digitail. 

În esență, Digitail oferă clinicilor și farmaciilor veterinare uneltele necesare pentru a automatiza procesele redundante și le permite să se concentreze pe ”ceea ce iubesc să facă: să ajute animăluțele să fie sănătoase”, după cum spune tânărul.

Așadar, Digitail are un dublu rol, de ERP (Enterprise Resource Planning) și CRM (Customer Relationship Management), și vine structurat în 3 pachete. Starter – cu funcții de CRM și rapoarte medicale obligatorii, oferă un sistem electronic de gestiune pentru fișele pacienților, un calendar intern, un sistem de programări online și notificări automate, precum și automatizarea registrelor obligatorii (vaccinări, stupefiante, biologice).

Tariful pentru pachetele oferite de Digitail variază între 19,49 și 99 de euro/lună, iar clienții platformei își aleg subscripțiile care se pliază cel mai bine pe nevoile lor de business. ”Scopul este să ne ajutăm clienții să crească și să le facem viața mai ușoară. De aceea, oferim și servicii adiționale prin partenerii noștri precum - hosting în cloud, trimiterea de SMS, fiscalitate și case de marcat, fără un adaos adăugat din partea noastră”, mai spune cofondatorul Digitail, adăugând faptul că afacerea este, în acest moment, una profitabilă.

Participare la accelerator sud-coreean

Startup-ul Digitail a făcut parte din cohorta de startup-uri care a fost acceptată în ediția din 2020 a acceleratorul pus la dispoziție de guvernul Coreei de Sud, K-Startup Grand Challenge.

În vara lui 2019, Digitail a primit o investiție în valoare de 220.000 de euro din partea unui consorțiu de investitori din Suedia.

Digitail are o echipă diversă, fiind fondat de o echipă de 10 persoane împărțită între România, Suedia, Germania și Spania. Ei dezvoltă un sistem care să crească productivitatea clinicilor veterinare din toată Europa și din lume, prin programări online. Practic, clinicile pot să crească retenția clienților și să ofere servicii personalizate.

Despre acceleratorul sud-coreean poți afla mai multe detalii în acest articol. 

 



Citeste si