Startup-ul Xvision câștigă competiția locală a Seedstars World 2019

Startup-ul Xvision a câștigat runda din România a Seedstars World 2019 și va reprezenta țara noastră în competiția Seedstars Summit CEE și va avea șansa de a participa la Seedstars Summit din Elveția unde ar putea obține o finanțare de 500.000 de dolari.

Xvision este o aplicație automată de analiză a radiațiilor X care poate genera și diagnostica o radiografie obișnuită prin furnizarea unei hărți termice a ariilor de interes din imagine. Astfel, Xvision a fost numit cel mai bun startup din România pentru soluția inovatoare.

Nummo, o aplicație de logopedie interactivă care ajută copiii cu implant cohlear sau care au diverse dizabilități de auz să își îmbunătățească auzul de oriunde, a obținut locul doi.

OncoChain, o platformă internațională pentru pacienții oncologici ce folosește tehnologiile Blockchain și AI pentru a asigura asistența medicală personalizată și eficientă, a obținut locul trei. Alte startup-uri care au fost invitate la pitch au fost: AntiFragile, DefiroAds, Proptech - Miluu app, StockBerry, TripwithMojo.

Mai departe, Xvision va participa în luna noiembrie la Seedstars Summit CEE din Kazakhstan unde va putea fi selectat pentru un program Growth de trei luni și românii vor avea șansa să ajungă și la Seedstars Seedstars Summit din Elveția. Acolo vor avea ocazia să se întâlnească cu peste 65 de câștigători ai competiților Seedstars World din economii emergenge, dar și investitori și mentori din întreaga lume.

În ultima zi a summitului vor putea face un pitch în fața unei audiențe de peste 1000 de oameni și au posibilitatea de a câștiga o finanțare de 500.000 de dolari.

Seedstars World este cea mai mare competiție de startup-uri seed din piețele emergente, iar Belarus este următoarea țară unde va avea loc competiția Seedstars World.



Citeste si