Startup-urile interesante din 2023 pe start-up.ro - Partea II

Piața muncii este volatilă și uneori se întâmplă să primim oferte de lucru de unde nu ne-am aștepta. Serviciile de închiriat electronice au devenit și ele mai populare, pentru că ne permit accesul la dispozitive de care nu avem mereu nevoie. Iar dezvoltarea continuă a inteligenței artificiale, un alt domeniu foarte popular, poate necesita upgrade-uri pe care poate nu ni le-am permite cu banii jos. Aceste trei startup-uri rezolvă toate aceste posibile probleme.

Lista aceasta nu este definitivă și nici exhaustivă. Știm că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local. Totuși, vrem să ne concentrăm pe acele startup-uri despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2023, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a doua parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Acestea sunt trei dintre companiile care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris.

INKI

inki.tech este pionierul conceptului de asigurare integrată în categoria de servicii „Devices-as-a-Service”, ceea ce oferă o experiență completă pentru companiile care doresc să transforme modul în care administrează laptopurile, telefoanele și tabletele echipei lor.

Stefano Saeger, Director la Helvetia Venture Fund, spune că „pentru a răspunde cererii în creștere pentru sustenabilitate, eficiență și agilitate, afacerile trebuie să se transforme. DaaS oferă un cadru vital pentru această schimbare. inki.tech îmbină cu fluiditate gestionarea riscurilor și sustenabilitatea, fiind condusă de o echipă profund angajată în economia circulară, cu o experiență extinsă în asigurări.”

Un beneficiu important al DaaS este impactul său pozitiv asupra mediului. Prin reutilizarea dispozitivelor mai vechi, în loc să rămână nefolosite în sertare, se prelungește ciclul lor de viață, reducând amprenta de carbon a afacerilor și deșeurile electronice. Asigurarea Integrată inki.tech, ce permite întreținerea și repararea corespunzătoare, dublează ciclurile de viață ale dispozitivelor.

Platforma inki.tech permite clienților să administreze cu ușurință logistica dispozitivelor, reparațiile și înlocuirile de la distanță, chiar și peste granițe. Aceștia au, de asemenea, opțiunea de a face upgrade (și downgrade) la dispozitivele lor în orice moment.

Citește mai multe despre inki.tech în acest articol de pe start-up.ro.

DRUID

DRUID, lider global în tehnologie de inteligență artificială conversațională, este o platformă ce pune la dispoziția companiilor instrumentele necesare pentru a construi și proiecta aplicații de business conversaționale (CBA) pentru a oferi cea mai naturală experiență angajat-client.

Clienții existenți susțin că suita DRUID poate fi integrată în orice mediu tehnologic existent fără a înlocui investițiile anterioare în sisteme de tip ERP, CRM, RPA sau alte instrumente digitale. Mai mult, odată cu integrarea DRUID cu ChatGPT, prin serviciul Microsoft Azure OpenAI, AI generativă este pregătită și sigură pentru organizații.

În luna septembrie, DRUID a anunțat obținerea unei investiții de 30 de milioane de dolari printr-o finanțare Series B, care a fost condusă de TQ Ventures și la care au participat investitori precum Endeavour și Verve Ventures.

Finanțarea va fi folosită pentru a continua accelerarea expansiunii internaționale a DRUID, în special pe piața din SUA, care reprezintă deja 60% din veniturile curente ale DRUID.

Spitalul de Copii din Texas, Auchan, Georgia Southern University, Société Générale și Axa se numără printre entitățile care au integrat platforma de aplicații conversaționale a DRUID, înregistrând îmbunătățiri semnificative atât în ceea ce privește implicarea clienților, cât și eficiența angajaților. Aceste organizații au raportat o satisfacție sporită a clienților, timpi mai mici de așteptare și rate crescute de rezolvare a problemelor.

Citește mai multe despre DRUID în acest articol de pe start-up.ro.

Undelucram.ro

Undelucram.ro, una dintre cele mai mari comunități online a angajaților din România și una dintre cele mai importante în zona Europei Centrale și de Est, este o platformă care oferă informații despre angajatori, salarii, beneficii și modul în care se desfășoară interviurile de angajare.

Undelucram.ro a atras până acum patru runde de investiții în valoare totală de două milioane de euro, celelalte finanțări fiind în 2017, 2019 și 2021.

Peste 1.5 milioane e utilizatori din regiunea Europei de Est s-au înscris până în prezent pe această platformă, iar managementul companiei vizează ca la finalul 2024 să înregistreze peste 4 milioane de utilizatori și o mie de clienți.

Platformele Undelucram sunt în limba locală și sunt adaptate fiecărei țări. Comunitatea funcționează pe un model business-to-business bazat pe abonament anual, iar serviciul este disponibil atât în zona de Employer Branding, cât și în cea de recrutare online.

Citește mai multe despre Undelucram.ro în acest articol de pe start-up.ro.



Citeste si