Startup-urile interesante din 2023 pe start-up.ro - Partea VIII

În cea de-a opta parte pe care am pregătit-o în seria noastră de liste pentru Sărbători vrem să consemnăm câteva dintre startup-urile importante despre care am scris anul acesta din domeniile e-learning-ului, crypto, dar și ultimele tendințe din modă, toate inter-conectate de ultimele tehnologii.

Această listă nu este definitivă și nici exhaustivă. Știm că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local, dar vrem să ne concentrăm pe acelea despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2023, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a opta parte a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Acestea sunt trei dintre companiile care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris.

MultiversX

MultiversX, cunoscută în trecut drept Elrond, este o companie fondată de Beniamin Mincu. Mincu vede un viitor unde tehnologia blockchain ajută AI-ul și invers. Pentru că e din ce în ce mai greu să diferențiem între conținutul creat de oameni și cel creat de mașini, blockchain-ul ar putea fi factorul de autentificare, o mașinărie a adevărului, consideră Mincu.

Unul dintre interesele fondatorului MultiversX este o revoluție tehnologică în Europa care să aducă din nou continentul în poziție favorabilă la nivel mondial, ca un concurent pentru Statele Unite sau China.

MultiversX a organizat în octombrie anul acesta conferința xDay, iar obiectivul ediției din 2023 a fost de a reuni cele mai bune exemple de utilizare ale tehnologiei blockchain, inteligenței artificiale, Metaverse și Web3, depășind și intersectând granițele mai multor domenii tehnologice pentru a inova și accelera dezvoltarea.

Poți citi mai multe despre MultiversX, viziunea și parcursul companiei din interviul nostru cu însuși fondatorul companiei de pe start-up.ro.

FLYST

FLYST este o soluție AI bazată pe procesare de imagini care ajută retailerii de modă online (precum Zalando, About You sau Answear) să identifice în stocurile lor supradimensionate acele produse similare cu tendințele momentului. Startup-ul este fondat de Adriana Ancuța (la a 2-a experiență antreprenorială, după Garderoba Infinită / Re-collections) împreună cu Andrei Georgescu (antreprenor de succes în segmentul serviciilor IT).

FLYST este totodată și primul startup din România care a participat la Sampo Accelerator din Finlanda. Acceleratorul a durat toată luna octombrie și a acceptat doar startup-uri early stage, care încă nu au ridicat investiții.

În prezent, retailerii online folosesc diferite soluții existente în piață pentru a face clienților recomandări de produse în funcție de comportamentul lor de cumpărare sau de browsing în site/aplicație. Într-o industrie dinamică, în care ceea ce azi e la modă, 'mâine' nu mai e, devine tot mai costisitor să fii competitiv.

Dacă un retailer se raportează permanent la datele din trecut, nu va putea accesa niciodată întregul potențial al datelor din prezent sau din viitor. Altfel spus, business-ul merge cu frană de mănă trasă.

Diferența pe care o face FLYST e că aduce retailerilor online date din industrie despre ce este actual în modă, indiferent că vorbim de prezent sau viitor. Soluția e gândită să livreze rezultate în timp record, cu costuri extrem de reduse de implementare chiar dacă este in stadiu de prototip.

Cu FLYST, retailerii online țin pasul cu o realitate mereu în schimbare, reducând de la un sezon la altul riscul de a avea în stoc produse demodate, care nu se vor vinde și care vor deveni waste.

Citește mai multe despre FLYST din acest articol scris de noi pe start-up.ro.

Chambr

Chambr este un startup românesc ce ajută echipele de vânzări să aibă cât mai multe contracte încheiate folosind învățarea bazată pe joacă. Practic contribuie la creșterile de sales prin game based learning. Soluția dezvoltată de Gabriela Constantinescu și Alex Poe a fost lansată oficial în ianuarie 2022, după aproape 2 ani de interviuri, validări, testări de prototip și după ce s-au asigurat că au produs vandabil.

Chambr a fost creat doar din investiții proprii, un total de 60.000 de euro. Fondatorii vizează o investiție de 1 milion de dolari anul viitor.

Chambr este o soluție care are 25 de clienți din 20 de țări, printre aceștia numărându-se UiPath și Catalyst Global, cu un venit total de 65.000 de euro. Soluția a fost lansată oficial în ianuarie 2022, după aproape 2 ani de interviuri, validări, testări de prototip și după ce s-au asigurat că au produs vandabil. Chambr a fost creat doar din investiții proprii, un total de 30.000 de euro asigurați de fondatori

Fondatorii au ajuns în New York la început de septembrie, unde au participat la NYC Summit și la o serie de alte evenimente dedicate pentru startup-uri și investitori. Acum sunt în San Francisco și vor rămâne aici până la final de ianuarie pentru a participa la Techstars.

Gabi și Alex au ales bulele New York - Silicon Valley pentru a-și atinge obiectivul de a ridica 1 milion de dolari în 2024. Așa cum ne spun ei, în cele două destinații, densitatea de oportunități și de resurse este fără egal în lume și de aceea vor să crească Chambr aici.

Poți citi mai multe despre Chambr în acest articol de pe start-up.ro.



Citeste si