Startup-urile românești interesante despre care am scris în 2021 - Partea XIII

Ajungem la final cu lista noastră non-exhaustivă, dar complexă, de startup-uri care ne-au atras atenția în 2021 și despre care am scris. Am descoperit anul trecut soluții de inteligență artificială, produse mature și idei de business excelente de la startup-urile din România, iar 2022 se anunță un an cu noi investiții.

Lista aceasta nu este una definitivă și nici exhaustivă. Evident că vor lipsi unele startup-uri care merită menționate în orice prezentare despre ecosistemul local. Dar ne vom concentra pe acele startup-uri despre care am scris, cu care am vorbit sau care au avut un moment important în 2021, cum ar fi o investiție sau o extindere importantă.

Aceasta este a 13-a parte și ultima a unei liste pe care o vom actualiza în perioada Sărbătorilor de Iarnă, moment când și noi luăm o pauză binemeritată, dar în care e bine să ne amintim cine sunt jucătorii cei mai interesanți din acest ecosistem de companii inovatoare.

Iată alte cinci companii care ne-au atras atenția anul acesta și despre care am scris:

Lummetry

Lummetry.AI, compania fondată de către Andrei Damian - Chief Research Officer -, construiește soluții care funcționează ca “motoare” de inteligență artificială. Acestea se integrează în infrastructura existentă de securitate și monitorizare video, dar și în instrumentele IT deja folosite de clienți.

Astfel, aceștia își transformă platformele existente în soluții capabile să proceseze automat fluxuri video multiple, dar și cantități mari de date.

GTS Global Intelligence, dezvoltatorul român de software pentru industria de securitate fizică, susținut de Abris Capital Partners, a achiziționat anul acesta Lummetry.

”Achiziția Lummetry.AI reprezintă pasul următor natural în creșterea GTS. De-a lungul ultimilor cinci ani, compania a înregistrat o rată anuală compusă de creștere de aproape 50% și ne așteptăm să susținem o creștere a profitului cu două cifre în următorii cinci ani. Alăturarea celor două echipe ne va ajuta să îmbunătățim serviciile oferite clienților și să continuăm să ne consolidăm poziția de lider de piață.”, spune Adrian Stănculescu, partener în cadrul Abris.

Brunch

Brunch este construit din dorința de a îmbunătăți procesele de comunicare și colaborare dintre echipele care creează și îmbunătățesc website-uri și pagini de prezentare online.

Lansată anul acesta, platforma Brunch permite adăugarea de comentarii direct în website, modificarea conținutului și a stilului unui website, o mai ușoară colaborare prin adăugarea unui număr nelimitat de contributori. Experiența de colaborare live se mută astfel în online pentru agențiile/specialiștii în digital și clienții lor, reducând timpul și efortul necesar pentru a gestiona feedback-ul pe website-uri live.

Brunch a primit inițial o investiție de 250.000 de euro de la Mihai Ivașcu, fondatorul Modex și al fondului Ulpia Ventures. Ulterior a atras 285.000 de euro prin Seedblink pentru a scala soluția sa de live feedback pentru site-uri.

SenseTask

Utilizând tehnologii AI, SenseTask poate extrage datele dorite din orice tip de document (financiar, medical sau legal) și indiferent de forma sa (pdf, scan sau chiar fotografie). Aceste documente sunt clasificate în categorii, precum facturi, bonuri, formulare etc., urmând ca ulterior să fie extrase datele relevante și exportate într-un anumit format sau într-un program la alegere. În acest mod, sunt colectate date inclusiv din documente nestructurate, eficientizând operațiunile și optimizând costurile.

Fondată în anul 2019 de doi antreprenori cu experiență, Ciprian Petrini (CEO) si Victor Cristinari (CTO), SenseTask a reușit să creeze o soluție de procesare a documentelor eficientă, ușor de utilizat și accesibilă. Echipa curentă este formată din șase profesioniști, urmând să fie mărită în perioada următoare după o campanie de recrutări.

SenseTask, platforma în cloud care folosește inteligența artificială pentru a procesa documente, a obținut în 2021 un grant nerambursabil de 400,000 euro din partea Innovation Norway, unul din cele mai active organizații de încurajare a inovației. Pe lângă acest grant a mai atras o investiție de 80,000 euro din partea unui angel investor.

Stage Me Live

Soluția StageMe.Live, de tip SaaS, se adresează magazinelor online care vor să își crească vânzările, engagement-ul din partea clienților față de brandul sau produsele comercializate, dar și să își fidelizeze actualii clienți, cu ajutorul unui nou canal de marketing: video live streaming, ce oferă sesiuni de shopping interactive, personalizate, care sporesc experiența de utilizare a consumatorilor finali și le dă acestora posibilitatea să găsească răspunsuri la întrebările care, altfel, i-ar împiedica să finalizeze achizițiile online.

Soluția reduce astfel diferența dintre experiența online, rapidă și eficientă, și cea senzorială, specifică magazinelor fizice, experiența finală de shopping fiind mai aproape de dezideratele clienților. Acest lucru se traduce în conversii mai mari, cu până la 80% per eveniment, iar eCommerce-ul capătă o față umană.

Compania româno-germană a pornit în 2021 prima sa rundă de finanțare, de 160.000 de euro pentru 10% din companie.

Christian Roth, antreprenor născut în Germania, din familie de români, cu background în finance și legal este CEO – ul și inițiatorul proiectului, alături de Andrei Buze, CTO în cadrul proiectului, antreprenor și programator, cu experiență de aproape 10 ani în industria de streaming și Mihai Motocu, COO și serial entrepreneur, orientat către performanță, cu background în tech, finance și business development, cu peste 15 ani de experiență în industria de streaming.

Din echipă fac parte și Sandu Băbășan, strategic advisor la StageMe.Live, CEO al companiei Blugento și unul dintre cei mai recunoscuți antreprenori din online-ul românesc, cu o vastă experiență de business, rezultată din proiecte care au inovat industria comerțului digital, și Marius Roman, antreprenor, de profesie avocat, cu expertiză în drept financiar, tranzacții M&A și tehnologie, care s-a alăturat proiectului ca business advisor.

Ziora.ro

Ziora este o platformă pentru administrarea afacerii și a programărilor online pentru saloane de beauty, clinici medicale și cluburi sportive.

În prezent, Ziora automatizează programările și ajută saloanele de înfrumusețare, wellness, clinicile medicale și cluburile sportive să își facă marketing targetat și să își crească cifra de afaceri. Aplicația poate fi utilizată pentru orice domeniu care necesită planificare și programări. De asemenea, aplicația permite furnizorilor de servicii să își dezvolte o relație personalizată cu clienții, care să ducă la fidelizarea acestora, fără a încasa bani la fiecare programare.

În primele nouă luni ale anului, prin Ziora au fost create 350.000 de programări pentru 3.000 de clienți business din 20 de orașe ale României.

Printre investitorii Ziora se numără Lucian Rotar, antreprenor în serie și consultant pentru mai multe firme din Franța și Romania, și Mihai Guran, vicepreședinte al TechAngels Romania și CEO al Guran Consulting Global. Aceștia fac parte și din Consiliul Consultativ al Ziora având rolul de a superviza la nivel strategic acțiunile companiei.



Citeste si