- 30 Iulie 2019
Startup Your Life: Primele locuri disponibile pentru ediția de toamnă. Deschide ușile oportunităților oferite
În următoarele luni, până să se termine 2019, vreau să-ți lansez o provocare: ce ar fi să te ridici de pe scaunul de la birou, să îți iei 3 minute de gândire și să te gândești încotro vrei să o iei? Apoi apucă-te să faci ceva pentru tine ca să fii om mai bun.
Startup Your Life powered by FAN Courier e o tabără de 4 zile în care combinăm câteva lucruri utile: workshop-uri aplicate cu antreprenori și specialiști cu experiență, sfaturi și asistență de la antreprenori cu vechime, munca în echipă pentru dezvoltarea unui business în doar 4 zile, sesiuni 1 la 1 cu speakerii noștri, mentorat și posibilitatea ca pe viitor să ai o ușă deschisă la toți cei prezenți. Și distracție.
Tabăra ajunge pe 17-20 octombrie la a șasea ediție și până acum ne-au trecut pragul peste 115 participanți la ultimele ediții. Oferim o experiență intimă de 4 zile în care avem un număr limitați de participanți pentru a reuși să ne pliem pe nevoile fiecăruia.
De asemenea, partenerul principal al evenimentului, OTP Bank, va oferi și educație financiară la eveniment pentru cei 24 de participanți.
Tabăra are loc la Boutique Royal Hotel din Poiana Brașov, care a fost gazdă și pentru primele 5 ediții.
De ce să vii la Startup Your Life?Avem doar 25 de locuri și o campanie Early Bird până la finalul verii. Rezervă locul acum la acest link.
La tabăra Startup Your Life ai câteva elemente esențiale pe care le înveți, dar și multe uși deschise. Cele 4 zile au 3 elemente esențiale: workshop-urile, interacțiunea dintre sesiuni, de afară, în jurul vinului, și munca în echipă.
Iată ce poți învăța:
- Cum să te promovezi în presă și online. Pentru că ne pricepem noi la asta și cei care știu să ne scrie ajung să fie promovați mai departe.
- Cum să lucrezi în echipă în cadrul Ideas Pool, formatul care împarte participanții în echipe care dezvoltă un business.
- Cum să abordezi metodologia Lean în toate tipurile de afaceri, indiferent de domeniu, ca să crești sănătos. Ca să nu investești degeaba prea mulți bani.
- Cum să pornești la drum și la ce riscuri te expui în primele luni ale afacerii. Prea multe afaceri dau faliment în primul an.
- Cum să construiești modelul de business și să înțelegi dacă ai o piață interesată de produsul tău. Mulți antreprenori pleacă la drum doar din instinct sau crezând că piața va dori produsul lor. Vei învăța cum să te uiți analitic la piață.
- Management-ul echipei, motivaței și gândire critică. Ca să poți să privești conflictele din echipă ca pe o oportunitate și ca să ai oameni alături care pot fi mai valoroși decât tine.
- Lecțiile antreprenorilor experimentați în cadrul Learn from the Best. Oamenii aceștia vor vorbi și în fața ta, dar vor sta cu tine măcar o zi și poți sta la aceeași masă și să discuți orice. Noi te vom ajuta să interacționezi cu ei dacă ai emoții.
- Conexiuni esențiale cu ceilalți participanți și cu speakerii. Pentru că deja mulți participanți de la fostele ediții fac business împreună sau au evoluat.
Abordarea no bullshit la Startup Your LifeAvem doar 25 de locuri și o campanie Early Bird până la finalul verii. Rezervă locul acum la acest link.
Ne place la start-up.ro să avem o abordare No Bullshit. Nu suntem persoane neapărat optimiste, ci foarte realiste. Din acest motiv nu ne place să înflorim lucrurile și să promitem mai mult decât putem livra.
Nu te vom face antreprenor la finalul taberei dacă tu nu vrei asta. Nu vei câștiga dublu de luni încolo. Dar cu ceea ce reții aici, de joi până duminică, între 17 și 20 octombrie, poți să aplici mai multă structură business-ului tău.
Iar dacă nu ai un business, poți să ai o schematică pe baza căreia să îți construiești pașii lansării afacerii. De asemenea, poți să ne suni, să îi contactezi pe speakeri ca aceștia să fie mentori pe mai departe în lansarea afacerii.
Vom avea sesiuni 1 la 1 cu speakerii prezenți ca să poți să rezolvi aplicat problemele tale, îți vom trimite un formular înainte de tabără ca să aflăm ce nevoi ai și să le acoperim, iar fiecare echipă va avea un mentor dintre speakeri și organizatori ca să-i ajute în construirea logică a ideilor de business.
Ce se întâmplă după tabăra Startup Your Life?Nu vom insista foarte mult acum cu ceea ce se întâmplă după tabără, dar participanții din edițiile trecute ne fac mândri.
Nu mai departe de acum câteva săptămâni, echipa ROmenie, formată în cadrul taberei de antreprenoriat, a ajuns într-un program de incubare numit Future Makers. Participanții s-au cunoscut la tabără și dezvoltă această idee antreprenorială împreună. Citește de ei aici.
Andrei Ene a fost la două ediții. A zis că mai vrea să cunoască unii speakeri, plus că s-a distrat bine. A ajuns să lanseze business-ul său personal, Antifragile, și să câștige competiția de pitching de la UPGRADE 100 în fața altor 14 startup-uri concurente.
Radu Jinga a renunțat să se mai ducă la petrecerea de final de facultate ca să ajungă la tabăra Startup Your Life. Astăzi e implicat alături de Bogdan Bocșe într-un proiect de inteligență artificială.
Andrei Brașoveanu a lucrat pe vas. A venit la tabăra Startup Your Life, iar ulterior a decis să revină acasă, în Bacău, și cu Start-Up Nation a pornit un business cu un food truck.
Exemple sunt multe și vom mai povesti despre participanți, alături de care încercăm să rămânem mereu în legătură. Uneori ne folosim relațiile ca să-i punem în legătură cu alți oameni, uneori putem să-i ajutăm chiar noi.
Avem doar 25 de locuri și o campanie Early Bird până la finalul verii. Rezervă locul acum la acest link.
Ești pregătit/pregătită să schimbi lumea și să pariezi pe tine, nu să aștepți să îți ofere alții?