- 2 Martie 2022
Cum ajută companiile românești și nu numai refugiații din Ucraina
Rusia a invadat Ucraina ieri dimineață, 24 februarie, iar războiul continuă chiar în apropiere de capitala Kiev. În acest context mii de ucraineni au plecat spre România sau spre Polonia, pentru a putea să treacă granița împreună cu familia. În momentul de față, odată cu anunțarea mobilizării generale în Ucraina, bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani nu mai pot trece frontiera, ci doar familiile lor.
Google ajută refugiații din UcrainaPrin organizația sa caritabilă Google.org, Google donează 5 milioane de dolari (aproximativ 4,46 milioane de euro) pentru ajutorarea persoanelor care părăsesc Ucraina din cauza războiului, precum și pentru a furniza proviziile necesare la fața locului. Sprijinul financiar va fi împărțit între organizații umanitare din Ucraina, Slovacia, Polonia, Ungaria, România și Moldova. Acest ajutor se înscrie în eforturile mai ample ale companiei ce vizează produse, siguranță și securitate. În total, incluzând și acest grant, Google.org și angajații Google au contribuit cu 15 milioane de dolari, sub formă de donații în bani și ajutor în natură, pentru eforturile de ajutorare a Ucrainei și locuitorilor ei.
În România, Google.org oferă un grant de 500.000 de dolari către Crucea Roșie Română. În prezent, organizația ajută persoanele care vin la granița României cu Ucraina. În același timp, Crucea Roșie Română va utiliza fondurile pentru a asigura necesitățile de bază, precum alimente, produse medicale și de igienă, dar și cazare pentru refugiați. Google.org va continua să monitorizeze situația din zonă.
”În această perioadă de tensiune și neliniște, prioritatea noastră este să alocăm resurse pentru a ajuta populația civilă care va ajunge pe teritoriul României. Oamenii prinși în mijlocul acestor evenimente trebuie sprijiniți și protejați. Crucea Roșie Română, conform mandatului său, este în colaborare permanentă cu autoritățile naționale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul, atât cât va fi nevoie. Este momentul să ne implicăm și să fim solidari cu poporul ucrainean”, a declarat Ioan – Silviu Lefter, director general Crucea Roșie
Brico Dépôt acordă ajutor pentru refugiați, în contextul războiului din UcrainaCompania desfășoară în prezent o serie de acțiuni pentru sprijinirea refugiaților ucrainieni, cu susținere din partea voluntarilor Brico Dépôt și în parteneriat cu asociații non-guvernamentale de la nivel local. Pe plan local, angajații Brico Dépôt s-au mobilizat rapid pentru a veni în ajutorul familiilor din Ucraina, implicându-se ca voluntari în orașele din apropierea punctelor de trecere a frontierei. Citește mai multe aici
OLX lansează Ajutor Ucraina și centralizează anunțurile de ajutorAjutor Ucraina este noua categorie din platforma OLX care va colecta anunțurile celor care pot da o mână de ajutor, de la persoane fizice la companii și ONG-uri din România, în încercarea de a se conecta cu persoanele care au nevoie imediată de asistență (materială, medicală, juridică).
Fiecare dintre aceste anunțuri va putea fi asociat cu o anumită arie de interes, printre care:
- Voluntariat (pentru cei care doresc să participe la variate activități de voluntariat sau cei care sunt în căutare de voluntari)
- Transport (din partea persoanelor fizice și juridice)
- Cazare (din partea persoanelor fizice și juridice)
- Mâncare și provizii (restaurante, ONG-uri, rețele de bănci locale de alimente etc)
- Donații electronice
- Îngrijire copii (haine, încălțăminte, produse de igienă etc)
- Asistență medicală (sub-categorie dedicată autorităților competente și instituțiilor cu atribuții în domeniu)
- Asistență legală (sub-categorie dedicată autorităților competente și instituțiilor cu atribuții în domeniu)
- Traduceri (din partea persoanelor fizice și juridice)
- Îngrijire animale (adăpostire, mâncare, asistență veterinară)
Listarea anunțurilor pentru toate aceste domenii se va face în mod gratuit pe platforma OLX.
winedeals.ro donează către Crucea Roșie banii din vânzarea de vinuriwinedeals.ro vine în sprijinul persoanelor impactate direct de războiul din Ucraina și dă startul inițiativei #WineForGood, prin care își propune să strângă fonduri pentru susținerea acțiunilor de ajutorare derulate de Crucea Roșie Română la granițele României.
Prima acțiune din cadrul acestui demers umanitar a fost crearea secțiunii #WineForGood, de unde oricine poate comanda vinuri de la crame partenere, precum și vinul Primul, veniturile rezultate din aceste comenzi urmând a fi transferate către organizația non-guvernamentală. În acest fel, valoarea netă integrală a fiecărei sticle de vin comandate din secțiunea #WineForGood devine o donație în sine.
Până în acest moment, cramele Avincis, Gramofon Wine, Crama Jelna, Via Viticola Sarica Niculițel, Villa Vinea, Domeniile Averești, Purcari, Crama Rasova și Domeniile Sâmburești s-au alăturat cauzei.
Începând cu data de 2 martie 2022, FSP Global pune la dispoziția dezvoltatorilor platformei https://refugees.ro/ servicii de comunicare în limbile ucraineană, rusă și română.
Astfel, toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetățeni ucraineni sau ai altor state, și care doresc informații sau au nevoie de asistență de orice natură, sunt îndemnați să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, și 0800 801 489, apelabil din Ucraina, de luni până duminică, în intervalul orar 8.00 - 24.00.
Aceste linii telefonice speciale pot fi apelate și de către cetățenii români care doresc să ofere ajutor sau asistență celor care ajung în țara noastră de pe teritoriul ucrainean. Serviciul este furnizat de FSP Global cu sprijinul GM LTD.
FSP GLOBAL GROUP este un consorțiu de companii cu sediul central în Cluj-Napoca și cu operațiuni în țări de pe toate continentele.
Acțiune comună Chicco România și Paralela 45 Turism în sprijinul mamelor și copiilor ucrainieni refugiațiChicco România și Paralela 45 Turism donează articole pentru copiii ucrainieni ajunși pe teritoriul României și îi îndeamnă pe români să se alăture campaniei de donații pe care o inițiază și care se derulează la nivel național prin rețeaua de agenții a turoperatorului și magazinele Chicco.
Chicco România donează 7.000 de produse pentru igienă copii și accesorii hrănire. În colaborare cu Asociația SAMAS și Asociația Grup Civic Botoșani, Chicco România donează 500 de pachete de scutece, 500 de biberoane, 5.000 de cosmetice și produse de îngrijire, precum și 1.000 dezinfectanți și produse igienizante către taberele de refugiați.
Persoanele care vor să se implice în campanie pot să doneze articole de igienă feminină și hrană pentru bebeluși și copii, cum ar fi lapte praf, biscuiți, borcane cu mâncare bebe, cereale la sediile celor două divizii din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Alba Iulia, Ploiești, Iași, Galați, Constanța, Neptun.
Donațiile vor fi colectate de echipele Paralela 45 și Chicco România și vor ajunge, prin intermediul Asociației Samas și al Asociației Grup Civic din Botoșani, cu sprijinul companiei de curierat Cargus, în punctele unde sunt critice și necesare.
Adresele punctelor de colectare:
Agenția Paralela 45 Batiștei: Strada Batiștei nr. 3
Agenția Paralela 45 Magheru: Bulevardul Magheru nr. 10A
Agenția Paralela 45 Floreasca: Strada Ceaikovski nr.7
Agenția Paralela 45 Timișoara: Strada Augustin Pacha nr.6
Agenția Paralela 45 Iași: Strada Vasile Alecsandri nr. 9
Agenția Paralela 45 Constanța: Bulevardul Tomis nr. 65
Agenția Paralela 45 Cluj-Napoca, Strada Regele Ferdinard nr. 20
Agenția Paralela 45 Neptun: Strada Trandafirilor nr. 16H
Agenția Paralela 45 Brașov: Bulevardul 15 Noiembrie nr. 94
Agentia Paralela 45 Alba Iulia: Piața Iulia Maniu, Bl P1
Agenție Paralela 45 Ploiești: Bulevardul Republicii nr. 1
Magazin Chicco Floreasca: Strada Ceaikovski nr. 7
Magazin Chicco Vitan Mall: Calea Vitan nr. 55-59
Magazin Chicco Brașov Coresi Mall: Strada Zaharia Stancu nr. 1
Magazin Chicco Iași Palas Mall: Strada Palas nr. 7A
Magazin Chicco Timișoara Iulius Mall: Strada Aristide Demetriade nr. 1
Magazin Chicco Cluj - Napoca: Strada Iuliu Maniu nr. 43
Magazin Chicco Galati: Strada Brăilei, Bloc P1
Magazin Chicco Constanța: Strada Mircea Cel Bătran nr. 99C
Consiliul Național al IMM-urilor ajută la relocarea afacerilor din UcrainaAstăzi, 1 martie a.c., președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a avut o discuție cu omologul său din Ucraina, Maryna Popovich, reprezentanta Organizației de IMM-uri din Ucraina.
Președinții celor două organizații de IMM-uri au discutat despre situația curentă din regiune, în contextul războiului ce se desfășoară în Ucraina, identificând împreună o serie de solutii atât pentru sprijin umanitar cât și pentru integrarea socio-economică a celor care vin din Ucraina.
”Momentul actual solicită solidaritate si implicare din partea fiecăruia atât la nivel de individ cât și la nivel de companii, motiv pentru care Consiliul Național al IMM-urilor din România, în parteneriat cu organizația din Ucraina, anunță lansarea în perioada imediat următoare a unui “One-Stop-Shop” dedicat Ucrainei, o platformă în cadrul căruia vor exista atât puncte de contact ale structurilor noastre județene care vor oferi suportul persoanelor care ajung în România prin județele Suceava, Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Iași, Vaslui, Tulcea și Galați, cât și 3 direcții de acțiune la nivel antreprenorial:
Carrefour România și Fundația Carrefour susțin eforturile Crucii Roșii Române și ale Fundației FARA de a oferi sprijin refugiaților ucraineni în patru puncte de frontieră din județele Satu Mare, Maramureș, Suceava și Tulcea.
Donațiile vor fi folosite de cele două ONG-uri pentru a le furniza civililor care intră în țară peste 270 tone de alimente și produse de igienă. Totodată, cu sprijinul Carrefour România, Fundația FARA va amenaja două centre de primire a refugiaților, cu o capacitate totală de 24 de locuri, în orașul Suceava, respectiv în Cacica, județul Suceava, unde se află, în prezent, cel mai aglomerat dintre punctele de intrare în țară.
Conform datelor furnizate de Crucea Roșie Română, peste 50.000 cetățeni ucrainieni au trecut granița către România de la izbucnirea conflictului în Ucraina. În spirit de solidaritate cu aceștia, Carrefour România și Fundația Carrefour își coordonează acțiunile de sprijin atât cu parteneri locali din mediul non-guvernamental, cât și cu colegii de la Carrefour Polonia, pentru un impact pozitiv cât mai cuprinzător la două dintre cele mai importante granițe ale Ucrainei.
Cele peste 270 de tone de produse alimentare și de igienă donate de Carrefour România vizează aproximativ 3.000 de beneficiari, în funcție de nevoile înregistrate în centrele de cazare pentru refugiați la nivel național. Acestora li se adaugă sute de refugiați care vor putea primi adăpost, produse de imediată necesitate și vor avea acces la consiliere psihologică, în cele două centre amenajate de Fundația FARA.
În plus, toate alimentele colectate în magazinele Carrefour în perioada următoare prin Banca de Alimente vor fi redirecționate către asistența umanitară a refugiaților ucrainieni.
Ascendia oferă gratuit un curs de securitate cibernetică pentru companii și instituții din România și Republica MoldovaFondatorii Ascendia au anunțat că pun la dispoziția tuturor companiilor și instituțiilor românești și moldovenești, cu titlu complet și gratuit, cursul de Securitate Cibernetică dezvoltat de către companie.
Acest curs poate fi accesat aici: https://bit.ly/asc-securitate-cibernetica
Toate persoanele, instituțiile și companiile interesate îl pot parcurge online la adresa menționată, gratuit.
”Companiile și instituțiile care dețin platforme Learning Management System (LMS) pot folosi cursul online oferit și în propriile sisteme. Pentru a obține pachetele SCORM compatibile, vă rugăm să ne contactați direct la office@ascendia.ro”, menționează reprezentanții companiei.
Totodată, Ascendia pune la dispoziția tuturor companiilor sau specialiștilor ce doresc să se implice în dezvoltarea de materiale suport pentru protecția cibernetică a companiilor și instituțiilor din România și Republica Moldova, tot cu titlu gratuit, licențe pentru editorul de cursuri online LIVRESQ (www.livresq.com).
Ștefan Mandachi oferă cazare gratuităÎn acest context, antreprenorul Ștefan Mandachi, care deține lanțul de restaurante Spartan, dar și mai multe hoteluri în Suceava, a anunțat cazare gratuite, în limita locurilor, pentru ucrainenii refugiați care au nevoie de acest lucru.
„La hotelul nostru din Suceava am cazat gratuit deja (la ora 17:45) primii patru refugiați: soț, soție, copil, bunica. Locurile sunt limitate, nu am fost pregătiți și există multe rezervări prealabile (inclusiv ucrainieni). Subliniez, prioritare sunt cazurile de refugiați CU CÂINI și PISICI. Vom construi până luni 30 țarcuri și cuști pentru “câinii refugiați” unde ar intra cam 40-50 animale (dacă nu se mușcă). Asta în primă fază”, anunță Ștefan Mandachi pe Facebook.
De asemenea, la restaurantul Spartan din Suceava se poate servi gratuit o masă caldă pentru orice cetățean ucrainean care prezintă un act de identitate. Mandachi a anunțat și faptul că va pune la dispoziție o sală de evenimente de 1.000 de metri pătrați pentru paturi, dacă autoritățile o vor cere.
Și alți antreprenori vor să ajute ucraineniiÎntr-un moment de solidaritate emoționantă cu ucrainenii, pe Facebook a fost creat și un grup care coordonează nevoile de transport și cazare ale refugiaților, despre care am scris și ieri. Grupul Uniți pentru Ucraina a adunat deja zeci de mii de oameni, români, ucraineni, moldoveni, care se oferă să pună la dispoziție apartamente și camere pentru cazare.
Antreprenorul Mac Florea din Tecuci a anunțat că Hotelul Restaurant Andra din localitate va oferi gratuit cazare refugiaților ucraineni cu copii, în baza actului de identitate, în limita locurilor disponibile.
„Vom oferi pe rând câte o seară de cazare și o masă caldă familiilor cu copii din Ucraina care sunt în trecere prin orașul Tecuci”, scrie Mac Florea.
Casa Filip din județul Tulcea oferă cazareAntreprenorul Alexandru Filip a anunțat că pune la dispoziția refugiaților Casa Filip din Sarichioi, cu întâietate familiilor cu copii mici. „Mai multe județe din nordul și estul României sunt în stare de alertă, printre care și județul Tulcea. Primele sute de refugiați au ajuns deja aici încă de ieri, folosind punctul de trecere de la Isaccea. De astăzi toată lumea se așteaptă ca valurile de ucrainieni, fugind din calea războiului, să se intensifice și probabil vom discuta în curând de ordinul miilor”, scrie Alexandru Filip pe Facebook.
„Știu că autoritățile române sunt pregătite pentru aceste valuri masive de refugiați, dar mai știu că orice ajutor e binevenit oricând. Prin urmare, ne-am decis să punem la dispoziție Casa Filip din Sarichioi, cu întâietate familiilor cu copii mici și foarte mici, care poate au în componența lor și persoane vârstnice. Capacitatea noastră de cazare e în mod normal de 12 persoane, dar pot sta confortabil până la 20 de persoane în camerele noastre. În plus, cu puțin efort, terasa poate fi și ea reconvertită în zonă de cazare dacă situația va impune. Aceasta e închisă și încălzită prin aparate de AC. Deci putem spori capacitatea până la 50-60 de persoane. De asemenea, prin implicarea directă a familiei noastre și a întregului nostru colectiv, le putem furniza și o mare parte din mesele necesare”
Adăpost și pentru animalele cu care vin familiile din UcrainaCasa lui Patrocle, Asociația pentru drepturile animalelor din Suceava, a anunțat că persoanele din Ucraina care intră pe la Vama Siret și au animale pot să-i contacteze pentru a putea să găsească o soluție.
„Vom face toate eforturile umane pentru a găsi soluții de cazare, adăpostire și asistență veterinară pentru animalele care vor avea nevoie de sprijin, repetăm - indiferent de specie (câini, pisici, cabaline, taurine, bovine, păsări”, scrie Asociația.
Cazare și în Arad de la un antreprenorDragoș Stan, antreprenor din Arad și fondatorul Servify și a brandului Optimal, care are și o pensiune, a anunțat că poate primi refugiați din Ucraina la pensiunea sa.
„Locurile sunt limitate pentru că nu am fost pregătiți, gradul de ocupare fiind destul de mare în această perioadă. Pensiunea beneficiază și de curte interioară, așadar putem găzdui și animale de companie! Locația este centrală, aproape de centre comerciale, iar împreună cu câțiva prieteni vom furniza și o masă caldă pe zi”, scrie Dragoș Stan.
Masă caldă al Gura HumoruluiCei de la Mood Coffee, un restaurant din Gura Humorului, a anunțat că ucrainenii care ajung în Gura Humorului pot veni la ei la restaurant pentru a primi o masă caldă gratuit, conform unui act de identitate.
„Hai să fim bucovineni adevărați, cu inimă”, scriu cei de la Mood Coffee.
Code4Romania pune la dispoziție software pentru a găsi spații de cazareCode4Romania a anunțat că pune întreaga capacitate de expertiză a comunității de peste 2.300 de voluntari la dispoziția societății civile din Ucraina și Republica Moldova.
„UN ACOPERIȘ: o soluție software (disponibilă în câteva zile) de identificare de spații de cazare care va ajuta refugiații care ajung în România și au nevoie de ajutor imediat. În platformă se pot înregistra persoane care pot pune la dispoziție camere sau imobile pentru persoanele care locuiesc în adăposturile puse la dispoziție de autoritățile române”.
Orange Moldova pune la dispoziție cartele telefoniceMarius Gatza, CEO al operatorului Orange Republica Moldova, a anunțat că firma estte solidară cu clienții săi, dar și cu refugiații ucraineni. În momentul de față, Gatza a anunțat că face eforturi pentru a reduce prețurile pentru apeluri spre Ucraina, dar și o acțiune pentru refugiați.
Astfel, Orange Moldova distribuie cartele prepay gratuite către cetățenii ucraineni la punctele de trecere ale frontierei dintre Ucraina și Moldova pentru ca aceștia să poată avea acces la telefonie și internet.
UiPath oferă asistență angajaților din UcrainaCEO-ul UiPath, Daniel Dines, a anunțat pe Linkedin că urmărește evenimente din Ucraina, acolo unde UiPath are o echipă mare. În 2019 UiPath a achiziționat un startup din Lviv, StepShot și compania are 30 de colegi acolo.
„Deși speram ca această zi să nu vină, suntem în permanentă legătură cu colegii noștri din Ucraina. Unii au ales să stea, iar alții vor să se relocheze. Orice ar alege, le oferim asistență logistică și financiară pentru a-i susține în aceste momente”, spune Dines.
Asociațiile companiilor IT din Europa Centrală și de Est oferă sprijin pentru securitatea cibernetică a UcraineiÎnainte de reuniunea specială a Consiliului European din seara zilei de 24 februarie, DIGITALEUROPE și unsprezece asociații TIC din Europa Centrală și de Est, din care face parte și ANIS, au emis următoarea declarație:
”Noi, reprezentând 36.000 de companii digitale în Europa, de la tehnologie verde până la furnizori de servicii de sănătate și securitate cibernetică, ne exprimăm deplina solidaritate cu poporul Ucrainei în fața actualei agresiuni ruse.
Susținem pe deplin măsurile pe care UE și aliații săi le iau pentru a evita alte vărsări de sânge. Dar sancțiunile nu sunt suficiente.
Tehnologia joacă un rol esențial în politica modernă de securitate. De ani de zile, Ucraina a fost supusă unui război cibernetic, slăbind infrastructura sa critică și funcționarea societății sale și semănând confuzie prin dezinformare.
Trebuie să fim împreună acum și să construim rezistența comună a societății europene. Ucraina a fost un centru al tehnologiilor informaționale și comunicații în plină expansiune în ultimele două decenii, dar nicio țară nu poate răspunde singură la acest tip de agresiune. Împreună cu NATO, liderii UE pot sprijini Ucraina oferind sprijin imediat pentru securitatea cibernetică.
De asemenea, UE trebuie să considere aceste zile ca un semnal de alarmă pentru a ne consolida scutul digital: pentru a forma mai mulți specialiști în securitate cibernetică și pentru a investi masiv în apărarea noastră informatică. Nu mai există scuze – este nevoie de toți oamenii pe punte. Europa are un decalaj de 200.000 specialiști în securitate cibernetică.
Trebuie să accelerăm dezvoltarea Centrului de Competență în domeniul securității cibernetice din București, România, să îi oferim mult mai multe resurse și să facem din acesta un adevărat hub al agențiilor naționale de securitate cibernetică.
Liderii politici ar trebui, de asemenea, să ia în considerare accelerarea rezolvării tuturor cererilor de viză pentru cei care decid să părăsească Ucraina – toți merită sprijinul nostru.
De asemenea, conflictul arată încă o dată importanța parteneriatului transatlantic. Consiliul pentru Comerț și Tehnologie UE-SUA este o oportunitate unică de a discuta măsurile pe termen scurt și lung pentru a asigura securitatea digitală a societăților noastre și a ne feri de agresiuni viitoare online și offline.”
Declarația este semnată de DIGITALEUROPE, ANIS-România, ATIC-Moldova, INFOBALT-Lituania, ITAS-Slovacia, ITL-Estonia, IVSZ-Ungaria, LIKTA-Letonia, KIGEIT-Polonia, PIIT-Polonia, TIF-Finlanda, ZIPSEE-Polonia.
Vola.ro oferă soluții de călătorie pentru cetățenii ucraineniEchipa Vola.ro și-a anunțat ajutorul pentru cetățenii ucraineni care au ajuns în România în diverse puncte de frontieră pentru a se reuni cu rudele lor din străinătate, fie în România, fie în alte țări.
”Ucraina are o populație numeroasă în diaspora și știm că o parte dintre cetățenii ucraineni ajunși în țara noastră și-ar dori să fie alături de cei dragi fie în România, fie în alte țări în aceste momente și dorim să le oferim ajutorul nostru. Astfel, pentru cetățenii ucraineni care au ajuns în România și vor să călătorească fie spre familie sau rude din străinătate sau sa se revadă cu aceștia în România, Vola.ro oferă, fără niciun cost, soluții de călătorie pentru a ajunge cu bine alături de cei dragi”.
În același timp, echipa operatorului de travel oferă ajutor pentru 5 familii de cetățeni ucraineni care vor să vină în București (trebuie făcută dovada cetățeniei ucrainene cu un act de identitate). Ajutorul constă în: cazare, transport până în București, catering.
”Pe măsură ce vom putea extinde capacitățile noastre de ajutor, vom anunța mai multe detalii prin mijloacele noastre de comunicare (pagina de facebook sau instagram.com/vola.ro). Pentru cei care cunosc cetățeni ucraineni ajunși în România și vor să ne contacteze, punem la dispoziție adresa de mail info@vola.ro pe care vă rugăm să ne transmiteți mesaje cu subiectul “Ajutor Ucraina”. Ne puteți contacta și pe numărul de telefon dedicat: 0744 42 42 51.”
Autonom pune la dispoziție mașinile companiei pentru transportFondatorii Autonom pun la dispoziția ONG-urilor și a fundațiilor care au nevoie de mobilitate în misiunea lor de a ajuta cetățenii ucrainieni fie prin transfer de la graniță sau transport alimente și alte resurse necesare.
”Evenimentele dramatice de ieri au adus multă incertitudine și suferință pentru cei din Ucraina. Astăzi, mai mult ca oricând, mobilizarea noastră și empatia sunt cele care le dau speranță în acest context nefericit. În semn de solidaritate, ne dorim să sprijinim cu soluții de transport și vom face tot ce ne stă în putință să ajutăm. Ne puteți contacta prin intermediul platformei https://help.autonom.ro sau pe adresa de e-mail help@autonom.ro”, se precizează în postarea de pe pagina de Faceebook a Autonom.
Operatorul telecom Orange a anunțat faptul că oferă cartele PrePay gratuite distribuite în anumite puncte de frontieră de reprezentanții Orange.
Pentru comunicarea cu persoane din Ucraina: apeluri și SMS-uri internaționale gratuite către Ucraina.
Compania oferă apeluri, SMS-uri și internet gratuit în roaming pentru persoanele aflate în roaming in Ucraina pentru persoanele care vin din Ucraina pe teritoriul României.
Reprezentanții companiei vor fi prezenți zilnic în intervalul orar 10-16 și pot fi recunoscuți dupa sigla Orange vizibilă pe haine. Pe site-ul companiei este o listă a punctelor de frontieră unde vor fi prezenți reprezentanții Orange.
Beneficiile incluse pe cartela primită gratuit la punctul de trecere:
- nelimitat minute și SMS în rețeaua Orange Romania.
- 2000 de minute naționale și internaționale către fix sau SMS naționale, din care 300 minute sau SMS sunt și internaționale pe mobil UE
- apeluri internaționale gratuite către Ucraina.
- 6 GB internet național + 60 GB bonus internet național.
Gratuitatea serviciilor Apeluri internaționale și Roaming se aplică retroactiv începând cu data de 24 februarie până pe 31 martie.
Vodafone oferă net și minute gratuiteȘi operatorul telecom Vodafone și-a arătat susținerea pentru populația din Ucraina și oferă internet și minute gratuite abonaților.
”Dacă ești abonat Vodafone, în perioada 25.02-05.03.2022 ai apeluri și SMS-uri internaționale gratuite către Ucraina, ca să ții legătura cu cei dragi. De asemenea, clienții noștri aflați în roaming pe teritoriul Ucrainei beneficiază de internet și apeluri gratuite către orice destinație, până pe 5 martie inclusiv”, spun oficialii companiei într-o postare pe pagina de Facebook a Vodafone România.
Telekom Mobile România: Carte pentru Crucea Roșie, apeluri și sms-uri gratuite către UcrainaTelekom Romania Mobile sprijină Crucea Roșie Română cu 20.000 de cartele SIM preplătite cu credit de 5 euro inclus, pentru a fi donate cetățenilor ucraineni care intră in țară. Cartelele Mobil Nelimitat includ minute, SMS și internet nelimitat pe teritoriul României gratuit. Perioada de valabilitate a cartelelor este de o lună de la activare.
Apelurile și SMS-urile internaționale către Ucraina sunt gratuite pentru toate SIM-urile active începând cu 27 februarie, până pe 6 martie 2022, ora 23:59. Pentru a beneficia de roaming, utilizatorii prepaid trebuie să aibă activă o opțiune de roaming.
Astfel cetățenii ucraineni care au intrat în ultimele zile în România, dar și cei care urmează să vină, pot ține legătura cu persoanele dragi rămase în Ucraina.
Telekom Romania Mobile rămâne conectată cu Crucea Roșie Română pentru a monitoriza nevoia și suplimenta dacă este necesar.